E o perioadă în care suntem cu toții cu nervii puși pe bigudiuri. Se termină un an complicat. Copiii iau vacanță, deși nu e ca și cum ar fi fost plecați la școală vreo zi.
Avem multe lucruri în plus de făcut față de zilele obișnuite și de livrat cu termen concret: seara de Ajun, ziua de Crăciun, telefon la x, să nu-l uit pe z.
Acest articol este probabil singura intervenție pe care o voi avea pe tema vaccinării. Știți că poziția mea legată de acest subiect, în general, e una clară: pe mine să mă întrebați de dinți. 🙂
(sunt dentist)
Însă una dintre cititoarele blogului mi-a trimis poza cu ea vaccinându-se. A dorit să vorbească public despre asta și am fost curioasă cum s-a desfășurat, dacă a fost obligatoriu (ea fiind cadru medical), ce informații a primit înainte, dacă are un pașaport de vaccinat etc.
Vreau să țin minte tot, să nu uit nicio clipă. Vreau să îți păstrez piciorușele în palme și respirația pe piele. Tu habar n-ai că, de fiecare dată când mă strângi în brațe așa cum nici n-am știut că e bebelușește posibil, eu închid ochii ca un buton de cameră care declanșează poza. Capturi de viață. Să țin minte totul.
Mirosul demențial a trezit bebelușul. Care a adormit nemâncat, e adevărat, căci maică-sa deslușea tainele noului multicooker Crockpot cu gătire sub presiune.
Bine, nemâncat e mult spus, căci bebelușul ăsta mic trage încă bine de tot din țâță și nu-i ca și cum eu eram plecată la mall cu lactobarul.
Nu știu cum să încep acest articol ca să nu fiu ca toți vegetarienii ăia care nu mai pun gura pe carne de două ore și, brusc, simt că au descoperit secretul tinereții fără bătrânețe, pe care au obligația morală să-l împărtășească cu restul lumii.
O prietenă care locuiește în Germania m-a rugat să fac o listă cu cărți iubite de băiețelul meu (în limba română). Vrea să le comande pentru băiatul ei, ca să se împrietenească micuțul și cu partea românească din ADN-ul său 🙂
