În weekend am pus niște stories și multă lume m-a întrebat ce fac de am dinții așa de albi.
Pagina 114 din 646
Știre la radio despre doi soți sfâșiați de propriul lor câine. În Arad. Poate ați auzit, nu e vreo noutate, văd că e de ieri. Dar n-am ajuns în mașină decât azi.
Ca să înțelegeți de unde dilema: subsemnata a terminat școala germană. La secția germană, am făcut toate materiile în limba germană. Am învățat să scriem și să citim în limba germană. Și acum, dacă mă întrebi alfabetul, nu-l știu în românește.
Știți cum adulții nu se mai recunosc între ei de când cu mască și frig, căciuli și echipament pentru ger. Te recunoști în parc după copii.
De câte ori nu mi-am îndemnat copilul cel mare: ”spune cu cuvinte!” Nu cu pumni, nu cu țipete, nu cu miorlăieli. ”Tudor, folosește cuvintele, puiule.” Doar că, ce să vezi, puiul nu știa cuvintele. Fiindcă ce-i ceream eu erau, de fapt, niște explicații, niște descrieri ale unor emoții și sentimente, pe care nici eu nu le am în vocabular, dar lucrez la asta.
Am o prietenă care a chemat salvarea în creierii nopții. Diagnosticul? Extenuare. Alta n-a scăpat de o răceală vreo 3 luni de zile. De ce? Fiindcă nu te poți vindeca fără să te odihnești o noapte. Alta mi-a scris că abia așteaptă balamucul; măcar acolo mâncarea e gata făcută.
