Știți cum adulții nu se mai recunosc între ei de când cu mască și frig, căciuli și echipament pentru ger. Te recunoști în parc după copii.
Ieri, mă salută un băiețel de 4 ani, cu fratele și bunica lor. Femeia a venit din provincie, să stea cu copiii, fiindcă era singura soluție și alternativă la demisia unuia dintre părinți. Mama mamei copiilor. Ce s-ar fi făcut fără ea?
O altă prietenă din cartier, o fetiță care a început școala acum. E tot cu bunicul prin parc. Dada, bunicul, am scris bine. Tatăl mamei sale. I-am văzut de mai multe ori, omul e fabulos. Poartă la el ghiozdănel, are elastice de păr și face codițe, șterge muci, convinge răbdător, astâmpără nervi. E ca o zână bună, numai că de sex masculin.
Vă admir enorm, i-am zis de câte ori l-am prins. Că ați venit să vă ajutați fiica, v-ați lăsat toată gospodăria dumneavoastră, tot, și ați venit. Îi băga fetiței maioul în pantaloni, aplecat pe un genunchi. Atât mi-a răspuns:
-Cum să nu vin?!
– Păi na, poate aveați niște struguri de cules sau niște meciuri de văzut, știu eu?
A râs.
Soția lui e plecată la cealaltă fiică, fiindcă toate fiicele au nevoie de ajutor.
Și cele ale căror părinți se uită la telenovele și nici nu le dau telefon, de teamă să nu îi cheme la copii.
Nu spun că bunicii ar avea vreo obligație față de noi, Doamne ferește. Fiecare cu telenovelele lui.
Spun doar că nu prea știu cum poți sta liniștit în fotoliu, să schimbi programele de știri, când fiu-tău sau fiică-ta se chinuie între work from home și școala online.
Și dau exemple din ce văd în jurul meu, exemple bune, care să-i inspire și pe alții să-și miște fundul de pe canapea. Nu vă supărați, dar n-aveți nicio scuză acum.
Avem vaccin, avem teste accesibile ca preț, avem idei legate de cum să ne transportăm. Credeți că oamenii despre care am scris au cameră de oaspeți pentru bunicii pe care-i găzduiesc? Sau credeți că-i cazează la hotel?
Ajutorul lor în pandemie a fost aur curat. Ne-a salvat de atâtea ori, încât n-am destul internet să le mulțumesc!
Sunt și bunici care însă nu-s pensionari, știu vreo câțiva destul de bine chiar aici, care se dau de trei ori peste cap și tot vin. Să te ajute să respiri. Măcar un weekend. Măcar o jumătate de oră stau cu copiii online. Contează fiecare minut în care nu ești tu la volan.
Maică-mea mereu se scuză când pleacă de la noi. Că nu ne-a făcut încă o ciorbă sau încă o friptură, deși vine cu oalele full. La noi, știe că n-are vreme de bucătărit. Se joacă și atât.
Dar, mamă, de asta avem nevoie cel mai mult!
Mereu îi zic.
Ce primim noi, părinții, când voi, bunicii, stați cu nepoții chiar și doar un ceas e aur curat.
TIMP.
Timpul e mai valoros decât orice tocăniță, decât cinci ciorbe și șapte prăjituri. Timpul acela în care lași copiii cu câte un bunic blând și bun ca bunicul școlăriței din parc. Sau vesel și vioi ca bunica băieților care m-au recunoscut. Timpul acela în care-i lași cu cineva care are mai multă răbdare decât tine cu copiii tăi. Păi timpul ăla în care ești complet relaxat și aproape nici nu mai suni să vezi omuleții ce-ți fac. Timpul ăla e aur curat.
Vă mulțumim, nu ne-ajunge un internet să vă mulțumim cât meritați.
A.
Mi-a plăcut asta cu telenovelele doar că nu vor citi bunicii care trebuie. La noi e candy crash, Facebook, telenovele si să doarmă când noi de abia “supraviețuim” de câțiva ani singuri cu 2 copii. E fain să vi doar la aniversări ca musafiri si sa te lauzi cu poze cu nepoți pe fb când tu ii vizitezi de 2 ori pe an deși stai în același oraș (si nu ai probleme medicale). Postarea asta mi-a deschis multe răni.
Miruna
Imi pare rau, imi dau seama ca e ceva foarte dureros.
Alina
Aceeași situație și la mine.
Altă A.
Dragă A. Te ajuta sa știi ca nu ești singura în aceasta situație?
Avem o bunică care freacă Netflix ul toată ziua, pensionară, fără nicio alta activitate. A zis sa ne luam bonă când i-am cerut sa stea o zi cu copiii (pe care nu ii mai văzuse de cel puțin o lună sau 2,nici nu mai țin minte).
Alta bunică care de forță majoră ne ajuta, nu zic nu, și a refuzat de mai puține ori sa stea cu cei mici, dar și când stă e tot pe Fb și copiii pe ecrane, asa că… Ce mi-s ecranele de acasă, ce mi-s cele de la ea…
Nu toți bunicii sunt cei din poveste. Nu toți bunicii sunt cei pe care i-am avut noi.
Dar știi ce? Asta nu face decât sa ne transforme în Wonder Womans, în super eroi, ne face puternice și gata sa înfruntam orice ne-ar veni în cale.
Și ne face sa nu uitam sa fim noi bunici când ne va veni rândul. Bunici care sa facă diferența, precum în poveștile frumoase.
Ammi12
Ooh.. open wound here also…socrii mei au fost de 4 ori la stațiune in vara asta, in care copilul lor, soțul meu a avut probleme de sănătate, a schimbat doua joburi, ne-am angajat amândoi pe posturi noi luna aceasta și acum trebuie să jonglăm cu dragonul de 2ani și 9luni..iar bunica are vacanța berechet fiind profesoara in mediu rural, bunicul venind de câteva ori în București pe săptămână cu afacerea.. sa va spun de câte ori i-a văzut copilul meu vara asta? O dată..și nu mai zic de alte chestii…
Mama , in schimb, a venit pe autocar 4zile in total, din Italia , că sa stea 10 zile cu noi..iar tatăl meu cu care eu nu am avut o relație bună sau apropiata și care este divorțat de mama mea, a venit când l-am solicitat, deși și el și-a refăcut viața și are alte obligații.. acum va veni de weekendul acesta să stea cu el..
Clauss
Stiu clar cum te simti, ai mei copii au o pereche de bunici faini faini care s-ar da peste cap pt ei si o alta “de facebook” care “moare de dor si de drag” dar nu au stat 5 minute cu copiii si nu au intrebat vreodata daca avem nevoie de ceva desi locuim in alta tara. Sa nu mai vorbesc ca nu s-au sinchisit vreodata sa isi aminteasca de vreo zi onomastica, Craciun….
Liana
Te pup pe suflet!
O bunica de 4 minuni (intre 3 si 6 ani)
Andreea
Draga mea te înțeleg perfect! Avem o pereche de bunici care ne ajuta! Cealaltă pereche, pensionari amândoi vin în vizita doar o data la 3,4 luni deși suntem la 20 de min distanta! Același oraș! Deci…. Te înțeleg 😘❤️ și te îmbrățișez
Eli
Da,uneori sunt mătușile, care se dau peste cap și fac schimb de ture,pt ca alta alternativa nu este.Sau fratele mai mare care își împarte timpul între servici,studii și fratele/sora mai mica-prea mica încă ca să rămână singur(a) .
Alice
Sora mea are o vecină in bloc care deși are 78 ani și este atehnica (ea folosește telefoane cu butoane) a sugerat sa i se explice cum sa o relogheze pe nepotica mea ( 6 ani anul trecut când incepuse scoala online) și sa poată fi de folos. Doamnei respective ii purtăm toți din familia mea respectul ( sora mea locuiește în alt oraș, părinții mei nu mai sunt în viața, stau în apartamentul socrilor, socrii locuiesc la 10 km de ei dar….nu au fost niciodată dispuși/ disponibili să aibă grijă de singura nepotica).
Mioara Popov
Și dacă nu stai în același oraș? Părinții mei s auu împărțit ani buni:mama la fetele fratelui și tata la copii mei—înainte de ’89!!Seara se adunau acasă la ei și povesteau despre cât de grozavi sunt nepoții. Eu, azi fac la fel, cu cele doua nepoatele ale fetitei mele. Asa e viata, ele sunt sufletul meu și îmi e asa greu când pleacain vacante cu părinții. DECI, eu cred ca bucuria bunicilor adevărați ii răsplătește pentru eforturile făcute. DOAR IUBIȚI BUNICII, ȘI E SUFICIENT. SA SIMTĂ ȘI EI IUBIREA VOASTRĂ, NU RECUNOȘTINȚA.
Miruna
Alice, asa am avut si noi o vecina. M-a ajutat enorm, e inca in bloc cu noi, e prietena noastra, ca din familie. Ce mare noroc!
Ania
Draga mea, ai deschis cutia Pandorei!
Eu am locuit in acelasi bloc cu socrii si nu aveau disponibilitate!
Venea mama mea 1.5 h pe drum dim si 1,5 h seara sa stea cu al nostru copil!
Mama facea mancare si avea grija de copil , iar socrii se plimbau pe la piata, magazine!!
Miruna
Vai, Alina, incredibil! Viața bate filmul cu adevărat.
D.A
De ce oare și postarea se referă doar la bunicii din partea mamei? Și la mine e același caz, părinții mei și-au dedicat viața celor mici și le multumesc din suflet pentru asta, ma regăsesc total in postare.
Dar ma intriga ce se întâmpla cu bunicii din partea tatălui copiilor?🙀
Sunt mama a doi băieți și îmi doresc sa fiu ca și parintii mei pentru nepoți ❤️
Miruna
dada, am și eu aceeași dilemă. Deși, dacă te uiți prin comentariile de pe facebook, sunt și câteva povești despre bunicile paterne, scrise de nurori, foarte frumoase. Sunt așa vreo… două.
Și eu tot mamă de băieți, însă cunosc mame de băieți super implicate. Una e bunica mea paternă, care e o femeie îndrăgostită de copii, are toată răbdarea din lume, a fost mereu prezentă și drăguță, disponibilă. Al doilea exemplu e bona noastră, care e o superbunică, face babysitting inclusiv pe tabletă cu fiica băiatului ei. Cât se poate, sigur. Și cât se poate, merge la ei și abia așteaptă să fie vacanță, nu merge la spa, merge la nepoți.
Le privesc și învăț de la ele. Tocmai fiindcă-s mamă de băieți.
Să vedem ce telenovele urmărim la bătrânețe :p
G Maria
Buna ziua!
Iti urmaresc blogul si te apreciez.
Cred ca eu sunt o ciudata care nu isi doreste acest ajutor din partea bunicilor, imi doresc tot timpul din lume doar cu copii mei, unul de 2 ani jumatate, altul pe drum, poate pentru ca ma gandesc ca peste o luna ajung la 40 ani si nu imi mai ajunge timpul sau poate ca nu am o relatie tocmai ok cu ai mei parinti, iar socrii sunt despartiti si soacra agasanta.
In rest sper sa ma tina Dumnezeu sanatoasa sa nu am nevoie de un ajutor care m-ar incurca, mai degraba as apela la un strain.
Miruna
Cred că e o decizie matură și foarte sănătoasă. Mă amuză într-un mod foarte duios mesajul tău, fiindcă exact asta aș fi zis și eu înainte de al doilea copil. Cam după 4 luni de doi copii, am simțit prima oară că nu mai vreau să mă duc acasă, ci să fug.
Era un sentiment nou, eram bulversată, nu credeam că mie mi se poate întâmpla.
Acum, după 2 ani de 2 copii, sunt mult mai open minded decât am fost vreodată, nu mai spun ”niciodată” și las sentimentele să treacă prin mine ca prin gară.
Îți doresc să rămână cu tine entuziasmul ăsta cât mai multă vreme. Ți-am povestit asta doar ca să păstrezi mintea deschisă și să nu iei personal ce trece prin gară 😉
naștere ușoară și distracție faină!
Cristiana
Stiu ca o sa va supere pe multe ce o sa scriu, dar e o realitate. Bunicii sunt persoane de sine statatoare care au dreptul la viata lor, chiar daca ea implica butonat de telecomanda. Nici nu au nevoie de o scuza ca sa nu fie perpetuu in acea pozitie de ajutatori de serviciu. E diferit de ce stim si am fost invatati, stiu ca exista multe nuante, ca de multe ori e dureros sau prea mult etc.
Eu am invatat asta traind intr-o tara unde rareori bunicii sunt gata oricand si acolo mereu, tocmai pentru ca au viata lor, cu calatorii, lecturi, telenovele, fiecare cum poate si stie. Chiar am multe prietene care si-au angajat mamele cu contract de munca pe post de baby sitter, fiindca este, pentru multi, de neconceput altfel.
Stiu ca va e greu si inteleg ce a zis autoarea :), dar am vrut sa subliniez si o alta perspectiva, mai ales ca raspuns la judecatul pe care l-am vazut in comentarii, care chiar mi se pare nedrept.
Miruna
Sigur ca nimeni nu are vreo obligatie si toti avem dreptul la telenovele, doar ca trebuie sa fii intr-un anumit fel sa freci telecomanda in timp ce fii-ta isi doreste sa se sinucida, fiindca nu mai face fata treburilor si vacantei fortate sau fiu-tau e pe cale sa divorteze pentru ca nu prea da pe-acasa, ca omul lucreaza si nu prea are alternative.
Mno, nu judecam, Doamne fereste. Fiecare om are dreptul la telenovele.