Mulți ar putea să le fie profesori, dar una singură e mama pe pământ

limbi străine miruna ioani

Ca să înțelegeți de unde dilema: subsemnata a terminat școala germană. La secția germană, am făcut toate materiile în limba germană. Am învățat să scriem și să citim în limba germană. Și acum, dacă mă întrebi alfabetul, nu-l știu în românește.

Când s-a născut nepoțica mea, am zis, clar, eu vorbesc cu ea germană. Să învețe fata.

N-am reușit. Pur și simplu nu se lega.

Când am rămas gravidă, am zis, clar, eu vorbesc cu Tudor germană și Horațiu engleză.

N-am putut decât să-i cânt în germană, iar bărbatu-meu se mai prostește pe stiff upper lip din când în când. Faza e că am cântat, fiindcă nu știu cântecele de copii în românește. (Știu fluturaș nu mai ai aripioare și alte cântece sinistre cu vulpi care fură gâște și sunt împușcate, dar nu mă încântă violența asta precoce.)

M-am autochinuit să vorbesc cu Tudor germană.

Mult timp. Inclusiv m-am foarte învinovățit că nu o fac. Am o prietenă cu copii de vârste similare, colegă de liceu, care din start a zis că ea nu vorbește decât românește. Cred, nu sunt sigură, dar e foarte posibil să fi chiar încercat să o conving cât de păcat e că nu vorbește românește, de ce îi privează pe copiii ei de așa ceva prețios.

De fapt, mă convingeam pe mine, v-ați prins.

N-a mers, normal.

Fiindcă eu gândesc și simt în românește.

Mă aprind și mă sting așa. Glumele mele sunt în românește. Râd în românește. N-am cum să fiu o nemțoaică dintr-o dată, adică un vorbitor nativ de altă limbă, doar fiindcă am o diplomă sau doi copii.

N-am cum.

Când mă sună mama mea, răspund în românește. Mă cert cu bărbatul, mă cert în românește. Când îmi alint copiii, îi alint în românește.

Asta curge prin mine, asta iese prin toți porii și asta intră.

Ziua în care am decis că e mai valoros să fiu autentică decât profesoară de germană a fost ziua în care mi-am câștigat independența, prieteni.

A fost o victorie asupra vinei. O să le placă? S-o învețe!

Că nici cu mine n-a vorbit mama acasă, și pentru aia, hallo, Sprachdiplom. Am luat cea mai mare notă dintre copiii români din generație cu mine. Io, vorbitoare și simțitoare de română, na.

Am dat BACul la germană și pot zice că a fost chiar mișto. Nu aveai de învățat comentarii pe dinafară, iar altfel nu știu dacă aș fi citit Kafka la 16 ani. E foarte fain să poți citi autorii în limba lor adevărată. E ca o poză fără filtre, îi simți fiecare milimetru pătrat.

Fast forward în ultimul an de grădiniță: fiu-meu cel mare zbârnăie în limba germană.

Vorbește în propoziții complexe, are un vocabular de pici în cap, se joacă cu colegii lui în germană, când ne întâlnim în parc. Ba și acasă se luptă în germană cu roboțeii și mașinuțele lui.

În unele după-mese trece direct în germană și vorbim așa fără ca el să-și dea seama că nu mai vorbim în română. Dar seara… seara, doamnelor și domnilor, după ce ne punem în pat, când stingem lumina și doar glasurile noastre se mai aud, atunci alege întotdeauna limba română.

Am făcut o alegere corectă lăsând specialiștii să se ocupe de acest aspect.

Pentru viețile noastre de mamă și fiu, autenticitatea e mult mai valoroasă decât o limbă străină.

Așa că, dacă-mi permiteți să vă zic. Știu că știți engleză. Toată lumea știe. Poate și alte limbi. Știu că vreți să vă învățați copiii lucruri cât mai simplu și cât mai devreme. Poate unii dintre voi locuiți în alte țări.

Vorbiți cu ei limba în care simțiți, în care vă gândiți și vă rugați.

Mulți ar putea să le fie profesor de limbi străine, dar una singură e mama pe pământ.

 

Articolul anterior

Mulțumim bunicilor care au sărit, când am avut cea mai mare nevoie de ei!

Articolul următor

Cine se uită în ce lanțuri a stat un câine, un copil, o mamă sau un tată care greșește?

8 Comentarii

  1. Cris

    Buna, nici noi nu suntem vorbitori de limba germană, însă fetița noastră, da. A mers la gradi de la 1a6l cu predare in germana. Iar meritul este al educatoarei, sibianca și cu multă pasiune in ceea ce face, a mers brici invatatul. Acum clasa 0 la scoala germana și suntem tare mulțumiți de evoluția ei. Deci se poate!

  2. Mila

    Buna, eu am invatat germana la Goethe, m-am dus la facultate in Germania unde m-am indragostit in nemteste de un danez blond cu ochii verzi si ne-am mutat in Belgia! Copilul vorbeste cu mine in germana (eu injur, cant si visez in germana) cu tati in daneza, la scoala Franceza si cu vecinii engleza! La 4 ani nu le incurca si trece corect si automat in alta limba depinde de persoana cu care vorbeste. Din pacate romana n-am reusit dar eu va jur ca nu stiu nici vreun cantec nici cum se numesc toate utilajele de constructii care il fascineaza pe copil!

  3. Alexandra

    Servus. Desi locuim in Germania noi vb doar romaneste in casa. Si eu am terminat liceul cu predare in lb germana, insa mi se pare cel mai natural sa vb in romana. Asa cum zici si tu, gandesc in romana, fac glume in romana, ma cert in romana si toata dragostea mea de mama o transmit cel mai drag si pur in romana. De altfel C iubeste sa vorbeasca in romana. I se pare cea mai frumoasa limba, desi stapaneste foarte bine lb germana.
    Ganduri bune❤️

  4. Diana

    Foarte bine spus si simțit.
    Într-o zi ma plimbam cu copilul si ne oprește un batranel “Ooo, ce draguta e fetita. Am si eu un nepotel de doi ani. Maica-sa vorbește cu el spaniola, la grădinița face germana si de la desene învață engleza.” L-am intrebat daca romana învață si el de undeva :))

  5. Cris

    Miruna, ai facut cel mai bune lucru ascultandu-ti intuitia.
    M-am nascut intr-o familie cu patru limbi si trei religii, in care fiecare a vorbit si vorbeste in limba lui materna. Pana in ziua de azi nu exista o limba comuna, in functie de cine sta la masa, se vorbesc patru limbi, saseste, germana, maghiara si romana. Cu toate astea, fiecare are o limba a sufletului, in functie de limba vorbita cu mama. Bunicul vorbea germana literara pana si cu gainile. Eu, cu copiii si animalutele vorbesc doar saseste.
    Am prietene care, traind in Germania, au preferat sa vorbeasca cu copiii lor germana (in unele cazuri chiar stalcit), acum regretand ca nu au vorbit romana. Mi-e greu sa inteleg de ce as vorbi cu copiii mei altceva decat limba mea de suflet, cand ei invata cu usurinta toate celelalte limbi pe diverse alte cai.

  6. Jual

    La mine e putin invers. Locuiesc in Fr, sotul e francez, am vorbit intotdeauna franceza cu el. Cind s-au nascut copiii, am zis ca musai trebe sa le vorbesc româneste. Un timp asa am facut, mai precis pina au mers la gradinita. De fapt pina cind s-au prins ei ca nu au de ce sa faca efortul de a-mi vorbi in româna cind eu inteleg foarte bine franceza. Si pina cind am inceput sa-i ajut la scoala, nu puteam sa le explic in româneste si sa le corectez propozitiile scrise in franceza. Incetul cu incetul am incetat vorbitul in româna.
    Dar…ceva a ramas. Acuma sint destul de mari sa poata merge singuri in România si acolo se descurca in româneste cu bunica. Iar fiica-mea, spre surpriza mea, incearca sa vorbeasca cu mine in româneste chiar si cind sintem acasa. Nu va spun ce savoare deosebita au certurile in româna :-))

Leave a Reply

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 158 queries in 0.436 s