De când mă chinui să fac o supă-cremă de broccoli cumsecade, să le placă și copiilor, să le placă și părinților. Să fie ca la grădiniță sau și mai bună, să fie cremoasă, dar nu înecăcioasă, să se facă rapid și ușor, știți cum ne place nouă, mamelor gospodine 😛
Alaptez de aproape 6 ani fara pauza. O perioada, la doua guri. Am nascut natural, dupa cezariana. Am vrut sa-mi lase copilul pe piept imediat dupa ce a iesit din mama. N-am plecat nicaieri in doi mai mult de 10 ore. Dormim cu puii nostri pana in ziua de astazi.
Știrea e din 31 ianuarie, iar video-ul e tulburător. Nu trebuie să vă uitați. Pe scurt, titlul e că o mamă din Uzbekistan și-a aruncat fetița de 3 ani în țarcul unui urs de la zoo. Mic, la finalul știrii, deși nu în toate publicațiile pe care le-am citit, zice că femeia suferea de depresie și că riscă 15 ani de închisoare.
Pe la jumătate filmului, mi-am zis ”du-te, băi, de-aicia. N-are cuuuum”. ”Ce bine joacă actrița asta.”
Citești un text care nu îți place despre niște lucruri care te enervează, dar te mai și oprești să scrii despre asta un comentariu de cinșpe propoziții. Frățică?!
În niciun alt cadou pe care-l vor oferi copiii nu se va afla atâta zdroabă, atâta atenție și atâta iubire cât într-un desen la care au muncit 10 minute când aveau 5 ani.
