Dacă plănuiţi o vacanţă şi vreţi o cazare ieftină şi centrală, verificaţi site-ul ăsta, că s-ar putea să fiţi uimiţi. Pe scurt, e vorba de oameni care-şi închiriază apartamentele sau câte o cameră din apartament în regim hotelier contra unei sume modice: 20-30-40 de euro. Îţi poţi selecta criteriile după care vrei să-ţi găsească variante, datele în care vei fi acolo şi preţul. De exemplu, pentru weekend-ul nostru în Barcelona, am selectat doar ofertele care ne dădeau baie proprie, că aşa a vrut domnul. Io nu mi-s aşa sensibiloasă.

Cum a fost, de fapt: pentru cazare 3 nopţi, la 5 minute de Rambla, cu mic dejun şi baie proprie, am plătit 120 de euro. Hotelul în zonă similară ne-ar fi ajuns lejer la peste 500 de lire, că am căutat. Erau şi Paştile weekend-ul ăla, deci toate preţurile umflate.

Cum de “m-a lăsat mama”: pe facebook lumea e mică, iar una dintre prietenele mele tocmai dăduse like unui profil de airbnb, pe care-l recomanda călduros. Imediat i-am cerut detalii şi, gata, m-a pus în legătură cu gazda!

Normal că am avut emoţii până am ajuns acolo. Dar oamenii au fost foarte foarte drăguţi, ardeleni amândoi, căsătoriţi de câţiva ani şi mutaţi de-o vreme în Barcelona: Georgia şi Iulian. Georgia ne-a scris un mail luuung cu instrucţiuni exacte cum să ajungem mai repede şi mai ieftin de la aeroport la ei, ne-a aşteptat acasă şi ne-a dat cheile imediat. Camera arăta exact ca în poze, am avut baia noastră cu duş, prosoape incluse în preţ şi săpun şi gel de duş. Foarte important pentru noi: acces wi fi! Micul dejun din pozele de pe site e exact ce am mâncat noi acolo, iar în ultima zi, Georgia ne-a făcut suc din fructele care-au mai rămas: banane şi căpşuni parcă. Yummy! Un mare plus pentru cafea, foaaaarte bună! Dimineaţa ne aşteptau cu baghete crocante, ce să mai zic, ne-am fi mutat la ei. Până şi de dormit, am dormit excelent, deşi Georgia ne-a avertizat că e gălăgie. Mda, cum să şi fie altfel în centrul Barcelonei! Oricum, Georgia pregătise nişte dopuri de urechi, mai ales că era weekend de sărbătoare şi se aştepta la chirăială. Pe noi, căminul ne-a călit de putem ignora aproape orice condiţii de somn, mai ales după atâta mers pe jos… hehe, iar avantajul MAJOR faţă de statul la hotel a fost că am putut lua micul dejun şi la amiaz (în ultima zi, am dormit până la prânz, dar asta numai din cauză că ne-au uitat poveştile cu copiii ăştia găzduitori până bine după miezul nopţii!).Deşi iubesc micul dejun la hotel, nimeni nu mi l-ar fi servit la ora 1…

Aşadar, vă recomand călduros airbnb, iar dacă aveţi vreodată drum (sau vă faceţi) prin Barcelona, daţi-i un semn, vă trimit cu toată încrederea la Georgia. Puteţi lua legătura prin airbnb sau direct, la

Pe una din stradutele cartierului gotic din Barcelona, o doamna de vreo 60 de ani ne opreste sa ne intrebe de muzeul Picasso. Ne cerem scuze, suntem turisti. La care ea: “Da’ bine-bine, mi s-a parut ca de acolo veniti.”

Evident ca orice asociere a parului blond cu vreun muzeu e o onoare, mai ales cu unul de asemenea renume precum Picasso! Evident…pana am chiar ajuns in fata muzeului cu pricina ( total intamplator, desi v-as fi putut lasa sa credeti altfel). De ce? Fiindca era o coaaaada… Una cat 10, ca-n basme! La care i-am zis iubitului meu ca si sa fiu fan al genului, tot n-as sta niciodata la o asemenea coada. Noroc ca el ma stie deja fata isteata fara sa-l impresioneze informatiile mele despre perioadele albastre si reci ale unor pictori singuratici. El stie ca dupa jumatate de ora de stat la coada si jumatate de metru avansat, as incepe sa vad doar stele verzi si fara ca ele sa poarte vreo semnatura celebra!

Tu pentru ce ai sta la o Asemenea coada, l-am intrebat. Ca io, zau, m-as reorienta. La care mi-a raspuns intr-o surprinzatoare dovada de iubire: “nu stiu eu, dar TU precis ai sta la coada la apa plata. Si eu as ramane cu tine, ca ce sa mai si fac!

Partea distractiva e ca are dreptate. Iar teoria e proaspat probata. Nici la toaleta nu stau daca am de asteptat, dar atunci cand mi-e sete, sunt de neoprit. Si cine sa stie asta mai bine decat baiatul care a plimbat multi litri de apa, intr-un ghiozdan, prin Barcelona. Fiindca eu nu beau altceva. Doar apa. Plata, minerala nu suport 🙂

Aşa că v-aş întreba şi pe dumneavoastră pentru ce aţi sta la coadă, dar să fie ceva de plăcere, nu de nevoie (cum sunt apa, medicamentele, hrana). Să fie coadă la papuci? La iPhone? La covrigi? La îngheţată!!! Da, eu sunt pentru îngheţată.

Iar dacă mergeţi în Barcelona şi nu mai găsiţi nici o tarabă cu îngheţată de alune şi ciocolată albă, recunosc: am mâncat-o eu pe toată! Deci, pentru ce aţi sta la coadă?

*îmi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, am scris postul de la faţa locului, pe telefon 😛

Aş scrie o carte acum, atâtea am să vă spun. Doar să îmi dezmorţesc degetele puţin, fiindcă în UK e un frig cu ţurţuri şi zăpadă, doar cât să ne ofticăm că ne-am întors.

În Barcelona, am mai fost, deci nu m-am minunat prea tare. Cum însă de fiecare dată iei altfel temperatura locului, pot să fac următoarele observaţii:

• 20 de euro pentru acvariu nu merită decât dacă ai ceva neamuri rechini sau ai fost peşte-n altă viaţă. Unde mai pui că eu l-am văzut a treia oară!!! I-am zis iubitului meu, dacă vom avea un copil al nostru (sau mai mulţi), îi revine lui datoria să-i plimbe pe la acvarii şi biserici, că eu nu mai pot.
• Cea mai bună ciorbă de peşte dintotdeauna. Am mâncat zilnic. Ciorbă de peşte în port.
• Şi dacă tot suntem la capitolul mâncat, vă recomand un restaurant cu sushi all you can eat. N-are numai sushi, ci şi o grămadă de fructe de mare sub
  diverse forme, totul la all you can eat. În momente din astea îţi pare rău că n-ai decât un stomac!
• Later edit (mai 2014): am revenit la faimosul restaurant, iar situaţia a fost sumbră. Parcă era alt loc! Mâncarea avea cu totul altă prezentare. Nu mai era bufet, ci puteai comanda la masă ce voiai. Sushi foarte bun, caracatiţa şi calamari foarte bune, dar serviciile sub orice critică. Ne-au adus toată mâncare deodată pe masă, de zici că eram în filmul Hunger Games combinat cu the Fast and the Furious. Am plecat de-acolo, nici nu mai ştiam exact ce-am mâncat, atât de repede s-a mestecat totul. Plus, ar putea angaja măcar un vorbitor de limba engleză într-un restaurant din centrul unei destinaţii turistice de nivel mondial. Până la anul, ăştia dau faliment.
• 
• Fântâna magică a fost marea dezamăgire. Nu mai cântă muzica aşa frumos, fântâna dansează după ureche, iar momentul nu mai e deloc magic. Am întrebat un poliţist ce s-a întâmplat, fiindcă anul trecut , fix pe vremea asta, era mi-nu-na-tă. Mi-a zis că au schimbat playlist-ul, dar cam atât.
• Bus turistic în Barcelona chiar merită.
• Ne-am cazat cu airbnb, la nişte necunoscuţi acasă, dar asta merită un post separat.
• Foarte multe cupluri gay pe stradă. Nu sunt coborâtă din vârfu’ dealului, am prieteni gay, nu-mi sucesc gâtul când văd două fete ţinându-se de mână. Dar în Barcelona i-am /le-am observat. Nu vă imaginaţi scene de sex vulgar pe stradă, nici vorbă, oameni foarte civilizaţi. În Spania, căsătoria între homosexuali e legală din 2005, iar asta se vede pe străzi. Mă bucur pentru ei. Încet-încet se vor încadra în peisaj. Aştept ziua în care să nu-mi mai sară în ochi, ci să fie ceva obişnuit oriunde ne-am duce. Abia atunci integrarea lor va fi absolută.
• Mulţi români, de toate felurile. Corina ne-a făcut rost de masă la restaurantul unde lucra, iar un moldovean din Chişinău ne-a invitat pe la el, “să mai povestim”, deşi el era din Republica Moldova, “noi tot fraţi suntem”. Tare dragi ne-au fost. Mai puţin fetele care aşteptau cu minijup-ul în dotare câte un italian burţos să le facă avansuri. Ele nu intrau în mândria naţională, deşi tare rău mi-a părut de ele. Şi apoi toţi ceilalţi cu “hauzi, măh” şi-ntinsul mâinii, deja îi ştiţi. Îi ştie o lume-ntreagă. Însă am întâlnit şi români fericiţi, că la ei am stat. Cu airbnb. Vă povestesc separat.
• Ne-am plimbat kilometri întregi pe jos, de încă mă dor picioarele! Era tare fain să observi lumea, le ghiceai originile după cum erau îmbrăcaţi. Dacă erau în flip-flops şi mânecă scurtă, precis erau englezi. Dacă-i vedeai înfofoliţi cu geacă şi fular, mare probabilitate să fie localnici.

“Ce ţi-a plăcut cel mai mult” l-am întrebat înainte să plecăm. “Aerul”, mi-a zis fără să se gândească. Şi mie tot aşa, în afară de ciorba de peşte şi îngheţata de pe Rambla, evident. Soarele. Cerul albastru. Aerul cald pe obrajii mei. Briza mării. Umbrele pe asfalt. Copiii desculţi în nisip.

Ce trişti am ajuns, să ne bucurăm de lucruri atât de banale. Noi n-avem nevoie de Picasso ca să fim fericiţi, ci de un colţ de cer albastru şi o rază de soare, într-o piaţetă aglomerată, la o cafea bună.

Iar ca o ironie a sorţii, când am ajuns înapoi în Sheffield (în afara faptului că mai era zăpadă şi grade cu minus), centrala noastră nu mergea! Deştepţi cum suntem, am închis-o la plecare şi probabil a îngheţat. Să vezi distracţie în înjurături! Nici vorbă de apă caldă sau orice altă sursă de căldură. În casă erau 8 grade!!! Vorba lui H, homeleşii din Barcelona petrec noaptea mai la căldură decât noi, în casa englezească. 3 pijamale mai târziu şi dat cu foehnul pe sub plapumă, am reuşit să adormim cu succes. Astăzi, blonda face ceaiuri cu multă lămâie, căci jumătatea ei mai creaţă are frisoane şi temperatură. Bine-am revenit la realitate, ăsta-i semn, eu m-am convins.

Trebuie să ne mutăm.

Plecăm la Barcelona. Vineri dimineaţa, cu noaptea-n cap, de zici că noi avem douăjde ani şi puterea de la cinşpe. Da, măcar atât merităm: puţin soare.

I-am promis că-i arăt fântânile-ntr-o zi şi că-l invit la o cafea-n cartierul gotic. Iar anul trecut mi-am promis mie să nu mai amân nimic. Aşa că, în măsura bunăvoinţei gărzilor lui şi Reginei care ne dă zile libere de Paşti, duşi suntem. Excursia asta va fi fără pretenţii şi tocuri, doar cu o geantă pe umăr şi ochelarii pe nas. Mi-am cumpărat nu una, ci două!!! perechi de ochelari de soare special pentru weekend-ul ăsta.

Nu vom sta la hotel, ci la cineva în gazdă, găsit prin airbnb. Va fi o experienţă tare interesantă din punctul ăsta de vedere. Abia aştept să vă povestesc. Iar înainte de a-şi face tata griji că dorm la nişte străini în casă, aflaţi că toată lumea asta e mică, iar oamenii au fost recomandaţi de o prietenă de-a mea pe facebook. Imediat cum am văzut, i-am cerut detalii şi confirmări.

(Aţi folosit vreodată airbnb? Ştiţi pe cineva care foloseşte?)

Noi am depăşit de o vreme condiţia turistului cu liste de bifat. Ori suntem într-un ciudat fel asemănători din punctul ăsta de vedere. Pricepem atât de puţin din artă modernă sau antică sau de care o fi, încât nici măcar nu ni se pare interesant să ne prefacem. Deci lăsăm pe alţii să vadă muzee şi biserici, noi ne-am făcut porţia pentru secolul acesta. Inclusiv de magazine. Şi da, vorbesc la un plural care ne reprezintă, fiindcă e persoana cu care îmi face cea mai mare plăcere să călătoresc. El.

Aşa că, o să ne plimbăm pe străzi, o să ne uităm la oameni, la copaci înverziţi,  o să ascultăm marea şi-o să purtăm ochelari de soare, o să mâncăm îngheţată din cornet şi-o să bem cafele pe terase. Apoi el o să mă-ntrebe dacă mi-ar plăcea să locuim acolo într-o zi, aşa cum face cu fiecare alt loc pe care-l vizităm. Dacă am avea zboruri ieftine spre casă şi şcoli bune pentru copii. M-ar întreba dac-aş putea scrie în spaniolă şi purta rochiţe 8 luni într-un an. De parcă n-aş îmbătrâni niciodată. Şi-n timp ce el ar zice astea, eu i-aş răspunde-n capul meu cu câte-o imagine la fiecare întrebare. Ştiţi, adesea m-am gândit: mă tem că atât de puternic visăm împreună, încât pare aproape real. Chiar dacă şi numai pentru o secundă.

Doar că atunci când un vis pare deja real, de ce ţi-ai mai da silinţa să îl îndeplineşti…

foto 1, 2

De fiecare dată când plec dintr-un loc, las un gând care să m-aştepte până mă întorc. Ultima dată când am fost împreună la Paris, mi-a promis că data viitoare când mergem, să urcăm până în vârful turnului Effel şi să cinăm la lumina lumânării pe vaporaşe cu viori. N-am făcut nici una dintre astea două, noi am fost la Disneyland. Cu toţi plozii britanicilor fugiţi de jubileu. Nu tu viori, nu tu lumânări şi cine romantice, ba atât de mulţi copii, că ţi-era ruşine şi pe obrazi să te pupi unul cu altul. Asta, excluzând cazul în care “altul” era Donald Duck.

M-am reîndrăgostit la Paris. Şi nu ştiu cum se poate AŞA ceva după ATÂTA timp. M-am întors cea mai fericită că băiatul acela merge acasă cu mine. Şi că pe mine mă ia de mână şi cu el la Paris. Dintre toate fetele de pe pământ.

Continuare