Plecăm la Barcelona. Vineri dimineaţa, cu noaptea-n cap, de zici că noi avem douăjde ani şi puterea de la cinşpe. Da, măcar atât merităm: puţin soare.
I-am promis că-i arăt fântânile-ntr-o zi şi că-l invit la o cafea-n cartierul gotic. Iar anul trecut mi-am promis mie să nu mai amân nimic. Aşa că, în măsura bunăvoinţei gărzilor lui şi Reginei care ne dă zile libere de Paşti, duşi suntem. Excursia asta va fi fără pretenţii şi tocuri, doar cu o geantă pe umăr şi ochelarii pe nas. Mi-am cumpărat nu una, ci două!!! perechi de ochelari de soare special pentru weekend-ul ăsta.
Nu vom sta la hotel, ci la cineva în gazdă, găsit prin airbnb. Va fi o experienţă tare interesantă din punctul ăsta de vedere. Abia aştept să vă povestesc. Iar înainte de a-şi face tata griji că dorm la nişte străini în casă, aflaţi că toată lumea asta e mică, iar oamenii au fost recomandaţi de o prietenă de-a mea pe facebook. Imediat cum am văzut, i-am cerut detalii şi confirmări.
(Aţi folosit vreodată airbnb? Ştiţi pe cineva care foloseşte?)
Noi am depăşit de o vreme condiţia turistului cu liste de bifat. Ori suntem într-un ciudat fel asemănători din punctul ăsta de vedere. Pricepem atât de puţin din artă modernă sau antică sau de care o fi, încât nici măcar nu ni se pare interesant să ne prefacem. Deci lăsăm pe alţii să vadă muzee şi biserici, noi ne-am făcut porţia pentru secolul acesta. Inclusiv de magazine. Şi da, vorbesc la un plural care ne reprezintă, fiindcă e persoana cu care îmi face cea mai mare plăcere să călătoresc. El.
Aşa că, o să ne plimbăm pe străzi, o să ne uităm la oameni, la copaci înverziţi, o să ascultăm marea şi-o să purtăm ochelari de soare, o să mâncăm îngheţată din cornet şi-o să bem cafele pe terase. Apoi el o să mă-ntrebe dacă mi-ar plăcea să locuim acolo într-o zi, aşa cum face cu fiecare alt loc pe care-l vizităm. Dacă am avea zboruri ieftine spre casă şi şcoli bune pentru copii. M-ar întreba dac-aş putea scrie în spaniolă şi purta rochiţe 8 luni într-un an. De parcă n-aş îmbătrâni niciodată. Şi-n timp ce el ar zice astea, eu i-aş răspunde-n capul meu cu câte-o imagine la fiecare întrebare. Ştiţi, adesea m-am gândit: mă tem că atât de puternic visăm împreună, încât pare aproape real. Chiar dacă şi numai pentru o secundă.
Doar că atunci când un vis pare deja real, de ce ţi-ai mai da silinţa să îl îndeplineşti…
Dorina
Calatorie placuta! Sa ne povestesti cum a fost 🙂
*Nu auzisem pana acum de airbnb, dar pare atat de interesant.
copila blondă
Merci! Da, airbnb e varianta prin care poti economisi la cazare, pe noi hotelul ne-ar fi costat cam de 2 ori inca atat. De banii aia putem manca inghetata :))) plus, ai avantajul sa cunosti pe cineva care locuieste acolo, altfel iei pulsul decat de la hotel. Desi eu sunt mare fan mic dejun la hotel!
Insa cred ca o sa-mi placa si aici.
mihai
Ma roade ingrozitor invidia. Iubesc Barcelona. Ma uit acum pe accuwheather. Speram macar sa va ploua. Nici o sansa !!! :):):)
copila blondă
Hai şi tu! 🙂
Eu mă întreb oare cum te îmbraci când pleci de la 0 grade la 20??? Wow, va fi un şoc! Abia aştept!!!
Alex
Am folosit airbnb de fiecare data cand am plecat in vacanta in ultimii 2 ani.. Nu am avut nicio problema, l-am recomandat tuturor prietenilor/rudelor si au fost f incantati si ei 🙂
Calatorie placuta!
copila blondă
Merci, Alex. Abia aştept şi eu!
dojo
Distractie placuta si vreme faina sa ai. Noi am avut cateva ore intre zboruri, asa ca am vazut Barcelona pe fuga. Super oras, merita mai multa atentie 😉
copila blondă
Dojo, eu am mai fost în Barcelona şi mi-a plăcut de m-aş mai tot întoarce. niciodată însă n-am fost cu el acolo, deci cred că de data asta am toate şansele să-mi placă şi mai mult!
ania
Draga mea Blondina ,
M-ai uns la suflet cu post-ul asta!
Noi am fost in luna de miere la Barcelona!Acum o mie de ani :)))) e un oras minunat!
Si oamenii sunt draguti!
Am bananait pe strazi, am mancat paelia, am baut sangria! si in general am facut cam ce ne-a trecut prun cap!
Iti recomand o plimbare cu catamaranul! e o experienta deosebita!
in rest voie buna si picioare zdravene!!! in acest oras nu te plictisesti niciodata!
PS: apropos de ideea logodnicilui tau de a va stabili in fiecare oras vizitat, al meu sotz , dupa ce am stat vreo 4 zile in Barcelona mi-a marturisit ca el vrea , ca la pensie, sa ne mutam acolo! Si a venit cu o idee amuzanta: vrea sa-si puna un gratar pt mititei pe Rambla! :))))si sa vanda mici si bere! :))))eee nu e tare???
cu drag pt Blonda noastra turistica!
Ania
copila blondă
Ania, stai să-i zic de ideea cu mici, că urgent îi găsim soţului tău un asociat! De nici nu trebuie să aştepte până la pensie :))
Octavia, şi la airbnb ai posibilitatea să vezi review-uri. Mie mi se pare mai corect să şi plăteşti ceva modic oamenilor, măcar pentru zdroaba de a-ţi îmbrăca patul curat…
dar şi couchsurfing e pe lista noastră de must do!
Octavia
Data viitoare puteti incerca sa mergeti si cu “Couchsurfing”. E gratis si ai posibilitatrea sa ii verfici review’urile(pozitiv/negativ) primite de la toti pe care i-a cazat.
Eu am cunoscut numai oameni faini.
Iti recomand cu drag!
Calatorie placuta!
Ligia Adam
http://www.ligiaadam.ro/2013/experienta-mea-cu-airbnb/
copila blondă
Supeeeer! :)) Noi vom sta la nişte români.
did
tocmai s-a intors prietena mea din paris, eu i-am facut rezervarea etc pe siteul ala cu gazde, a fost totul mai mult decat ok, a avut bucatarie unde sa-si gateasca, baie etc, n-am auzit decat de experiente pozitive si de la altii, deci o sa fie ok si la voi. distractie placuta!
copila blondă
Aşa ne-am hotărât şi noi! Merci, did.
Carmen
Distractie placuta in orasul meu preferat 🙂 Si ai incredere in airbnb, l-am folosit si eu, si alti prieteni si a fost totul ok.
Iar daca vreti sa incercati cei mai buni patatas bravas din Barcelona, cautati Bar Tomas de Sarria
https://www.facebook.com/pages/Bar-Tom%C3%A1s-de-Sarri%C3%A0/103264038404
copila blondă
Merci, Carmen! Sper sa fie deschis acum de sarbatori… Acolo sunt Pastile
Mihaela Curea
Distracție plăcută! Barcelona e frumoasă, pe noi nu ne-a impresionat foarte tare, poate datorită mizeriei și oamenilor nepoliticoși.
Hapi
Vad din poze c-ati gasit-o (primavara)
Mai ales c-ati avut chef de inghetata:)
Cred ca-i frumoasa Barcelona in perioada asta
copila blondă
Mihaela, depinde şi de unde vii.
Eu -prima dată când am văzut-o, veneam dintr-o mare decepţie în iubire. Barcelona mi-a arătat că soarele răsare şi altundeva.
Următoarele 2 dăţi, veneam din ţinutul fără de soare, le apropriu, că la figurat eram mult mai bine.
Iar ca să nu fiu părtinitoare, în Barcelona am găsit o singură toaletă care să aibă hârtie igienică (şi am vizitat destule!), în UK nu îmi amintesc să fi păţit vreodată.
Apoi, serviciile din UK nu se compară cu nici unele de pe unde am mai fost, vorbesc de Europa. Englezii sunt cei mai amabili şi serviabili, fără comparaţie.
Hapi, cheful meu de îngheţată nu are legătură cu soarele, ci doar cu felul de îngheţată. Nu-mi place oricare. :))