Ca să nu mai râdeţi nedumeriţi, când blonda se bucură că vine Moşul astăzi 🙂

Eu voiam doar să vă urez intonaţii cât mai armonioase la cântecelele şi poeziile pe care le spuneţi Moşului, colinde cât mai multe şi mai româneşti, cozonaci cât mai de casă şi prieteni cât mai mulţi  la masă. Nu o încărcaţi cu bucate, mai bine puneţi lumânărele. Din cele necomestibile. Aprovizionaţi-vă oricum cu un Colebil, că face minuni la casa omului în prag de orgie.

Şi aveţi un Crăciun fericit!

semnează copila care, în continuare, crede în Moş Crăciun. Voi faceţi cum vreţi 😉

Aşa drag nu cred că mi-a mai fost vreodată. Să-i simt respiraţia din burtică şi să-i las cârlionţii să mă gâdile uşor, fără a îndrăzni să mişc vreun fir de păr. E prima dată când mi-adoarme un prunc în braţe. E vorba de finuţa-mi, de care-am mai tot zis.

Continuare

Dacă ştiţi vreun copilaş care are nevoie de un calculator, îi trimitem noi unul!

Zilele trecute primesc unul din cele mai frumoase mailuri de luna asta, probabil. De la Valeriu, un bun prieten al blogului şi al Mirunei, care îmi spunea că a adunat toate componentele pentru un calculator, pe care l-ar face cadou unui copilaş. Nu e vorba de vreun concurs, nu e vorba decât de un lucru foarte simplu: copilul are o dorinţă, el are calculatorul!

Îmi amintesc perfect că eram printr-a cincea când sunam în disperare la ProTV, să-i spun moşului că vreau şi eu un calculator. Mă fascina tasta enter. Şi Mario, că atâta ştiam face pe vremea aia. Nu l-am primit atunci, ci mult mai târziu. Erau vremuri când conexiunea la internet era contorizată în minute şi se făcea cu un bâzâit ascuţit de dial-up. Astea au fost începuturile… între timp, au trecut generaţii de calculatoare prin viaţa mea, dar asta nu înseamnă că am trecut de nivelul “mario” sau că tastele nu mă mai fascinează.

Mai ales în ziua de astăzi, un calculator poate schimba viaţa unui om. Nu vă imaginaţi că e nu-ştiu-ce, Valeriu zice că nu ştie rezolva integrame şi nici masaj în tălpi nu face, dar mă gândesc că e o experienţă fericită, aşa ca la început de an. Adică, nu e vreun candidat la programul rabla, asta vreau să zic. Iar azi, Valeriu mi-a scris că a găsit şi o imprimantă funcţională să o alăture cadoului. Deci, ştiţi vreun copilaş? Plătesc eu transportul, oriunde ar fi în ţara asta.

Pe Valeriu îl găsiţi la numărul de telefon.. . Discutaţi cu el detalii, căci obiectul vine de la el. Eu sunt doar un mesager. Însă garantez pentru seriozitatea omului, căci e printre puţinii care mi-a dovedit că nu e doar gura de el. Respectiv tastele.

Avem şi poză, ca să ştim despre ce vorbim:

Să facem o bucurie unui copil. Şi, Valeriu, să ştii că Moşul se uită la tine! 😉

LATER EDIT: Decizia a fost luată, până la urmă vor fi 2 calculatoare trimise, dintre care unul e în curs de asamblare. Revin cu detalii.

-> Fiindcă sunt spuse cu putere.

“Un grăunte de credinţă” sau cum era? Să spunem iubirea. Ca să se prindă şi ea.

—————

*Imaginile le am demult pe calculator, le-am cules de-a lungul vremii.

Preiau leapşa cu mai multă onoare decât v-aţi imagina. Pentru cei care au deschis mai târziu televizorul, e vorba de un top 5 al bloggerilor de suflet. O scriu gândindu-mă la oameni, nu la blogurile lor. Şi nu ca să îi recomand, ci ca să îi mărturisesc.

1. Alexandru Negrea – înainte să-l cunosc şi îi citeam blogul, mi se părea cel mai profi blog. Era scris într-un ton atât de politicos, încât atunci când am dat mâna cu băiatul în pantaloni largi şi tenişi nu am făcut nici un fel de legătură cu el. Pe vremea aia, era buddha, iar în capul meu, tonul mega-manierat şi user-friendly de pe blog se asocia cu un costum la dungă şi cravată sugrumată bine.
Alex e bloggerul care a crezut în mine, înainte de a şti eu însămi că exist pe faţa blogosferei şi e cel care m-a promovat constant până în ziua de astăzi. E tipul pe care îl sun oricând să îl întreb: e ok să îi înjur pe ăştia? şi e cel care m-a învăţat că valoarea ţi-o dai singur, nu trebuie să aştepţi pe alţii să o facă. Da, e pe lista cu bloggerii mei de suflet şi asta nu datorită blogului său.

2. Andrei Roşca – prima dată i-am auzit numele la Olimpiadele Comunicării din 2008 şi habar nu aveam cine este. Apoi, m-a cucerit blogul lui. Cred că a fost primul om cu care m-am dus să vorbesc, fără nici cel mai tâmpit pretext (la premiera olimpiadelor). Doar să îi spun că îmi place de el sau o chestie de genul… Iar câteva luni mai târziu, povesteam de zor pe messenger. Iar într-un moment cheie al vieţii mele- mutarea la Bucureşti- Andrei a fost cel care mi-a spus: “O să-ţi placă la nebunie!” Şi mare dreptate a avut.

3. Hoinaru – multe lucruri bune se leagă de primăvara lui 2008! Tot la OC i-am cunoscut pe el şi pe Ligia, fără să ştiu că urma să mai auzim unii de alţii mai încolo. Alex hoinaru. Aşa îl am trecut în telefon. Blogul lui e ca o gură de aer curat, după siropoşenile mele blonde. Mă distrează de fiecare dată şi rar îmi vine să îl contrazic. E un tip superisteţ şi foarte talentat. E cel de la care am învăţat că şi visele noastre cresc odată cu noi. Fiindcă lui i s-a întâmplat: a crescut mai repede decât şi-ar fi imaginat, depăşind în viteză nivelul setat în visul iniţial. Bravo lui.

4. Nina – Nina e o tipă pe care aş invita-o la nunta mea (cu toate că mă mai gândesc, că poate nu e chiar aşa o bucurie… pentru mine să mă mărit şi pentru ea – să o invit :p glumesc). Nina mi se pare scoasă din tabloul perfect pictat, al unei familii moderne, din Bucureştiul mileniului 3. Cu toate că dacă te duci la ea, zici că nu eşti în capitală. Fiindcă ei au copii pe stradă şi curte cu terasă. Iar blogul are ceea ce altele cu mult mai mult trafic şi-ar dori: o comunitate. De fiecare dată când intru la ea, am senzaţia că ajung acasă la cineva. Iar comunitatea asta nu e numai în online. Sau doar mi se pare mie?

5. Adrian Ciubotaru – mai nou, a început lumea să mă întrebe cum e Ciubotaru ăsta. Şi m-am simţit ca atunci când cunoşti o vedetă, dai mâna cu ea şi nu te mai speli două zile. Ca să dai mâna cu toţi vecinii. Să vă spun, Ciubotaru ăsta e un tip bine orientat în viaţă, puţin dispus la compromisuri şi prea puţin vedetă. Îmi place mult că scrie cu esenţă şi că de multe ori am plecat de pe blogul lui cu câte un filmuleţ sau o idee de spus mai departe. Când un om e dispus să împărtăşească ceea ce el ştie e foarte mare lucru. Unii se duc la şcoli speciale şi nu primesc ce ar trebui pentru acasă.

Nici nu vă imaginaţi cât m-am holbat la lista cu numele redactorilor ELLE, imaginându-mi cum apare şi o Miruna printre rânduri.. Dada, uneori îţi doreşti atât de mult ceva, încât începi să vezi chestii…

Aşadar, am plăcerea a vă anunţa că primul număr al revistei, în care semnez şi eu câteva materiale a văzut lumina tarabelor! Şi abia azi – lumina băii mele, locul în care mă regăsesc şi mă plimb cu gândul atâta cât mă ţin minţile. Abia azi am avut timp să stau pe-ndelete cu revista între palme. Cert e că niciodată n-o să-mi placă să-mi (re)citesc textele. Parcă îşi pierd din prospeţime şi parcă le diluez din încărcătura emoţională cu care le-am învestit iniţial.

Încet-încet, încep să prindă un sens punctele din viaţa mea (cum zicea Jobbs – connecting the dots), acum 2 ani cadoul de ziua mea venea cu primul articol publicat pe empower.ro . Şi fiindcă tot nu m-am mulţumit cu obişnuitul, iată-mă. În continuare, îmi place la nebunie! V-aş mai povesti de colegi şi de şefi, dar poate veţi zice că exagerez. Alţii că mi se pare. Cei mai mulţi, că linguşesc.

Dar poate ideea principală  – aşa cum spunea cineva, cu un soi de caldură sinceră – e ca eu să fi ajuns în locul potrivit. Iar restul vine de la sine. Întotdeauna.

——-

Şi, vă rog, NU-mi spuneţi cum vi se pare!

foto