Sufletul meu e mai simplu, iar parametrii mei mai definiţi. Eu gândesc în termeni mici şi nu conjung din plictiseală.
Însă uneori judec şi emit pretenţii de ce-i bine şi ce-i rău. Fiindcă în lumea mea, valorile astea sunt foarte clar definite. Fiindcă în lumea mea nu există nici un “el” în afara lui tu şi eu. Fiindcă în lumea mea, niciodată nu m-am trezit într-o situaţie cu sprâncenele ridicate şi umerii miraţi. Atât de mult îmi place controlul, încât nici liftul nu mai am răbdare să îl chem.
Azi am ascultat o mărturisire de viaţă, care mi-a fost promisă demult, ca un dar pe care simţi că nu-l meriţi. Iar, când mi s-a pus întrebarea ca unui preaînţelept părinte, eram tot mută de uimire. De judecată. De tristeţe. Fiindcă în lumea mea răspunsul era clar şi dureros. Tot azi o colegă de-a mea a lăcrimat când un bătrân ne-a arătat rănile prinse în bandaje pe picioare. Ştiu că i-ar fi desfăcut nodurile, de parcă în ele ar fi stat prinse rănile. Tot aşa cum eu i-aş fi dat răspunsurile, de parcă ele i-ar fi eliberat durerile.
Nici vorbă. Fiindcă niciodată tiparul după care mi-am construit lumea nu se va potrivi unei alte ordini. Fiindcă în lumea mea, ordinea o stabilesc eu
