
Stați că încă nu văd prea bine, tocmai s-a terminat ultimul episod al sezonului 14.
Cu spoilere, deci nu citiți dacă nu ați văzut.

Stați că încă nu văd prea bine, tocmai s-a terminat ultimul episod al sezonului 14.
Cu spoilere, deci nu citiți dacă nu ați văzut.
Spoiler alert. Dacă nu ați văzut s14, ep 23, nu citiți, e foarte important să vedeți și apoi să citiți.


Nu fac de obicei din astea, dar acum e o situație specială. Am primit acest mesaj pe adresa redacției. Știu că o să răspundem cu empatie, cu gândul mai puțin la noi și mai mult la situație. Mie îmi e greu să fiu obiectivă, fiindcă mi se pare nedrept de ușor felul în care ”scapă” bărbatul după un divorț, inclusiv sau mai ales în ceea ce privește copiii. Dar poate reușiți voi:

Nu știu ce am cu al doilea Război Mondial, e o temă care-mi revine din când în când sub o fascinație pe care nu o manifest pentru altceva. Mai mult decât aspectele politice și militare factuale, de genul cine pe cine a bătut și cine ce a făcut, mă interesează ce a fost în mintea lor, îmi place să înțeleg de ce-urile din spatele acțiunilor teribile, teribile care s-au întâmplat mai demult.
Atenție, e un articol care s-ar putea să vă afecteze emoțional.
V-am zis că nu mă las? 🙂 Șampania o deschidem abia după ce proiectul de lege pentru alăptatul în public trece și de Camera Deputaților, dar oricum.
Senatul a adoptat luni, în calitate de primă cameră sesizată, un proiect de lege care prevede amenzi între 100 și 2.000 lei pentru persoanele care evacuează din spații publice o mamă care alăptează, informează Agerpres.
(cu o majoritate covârșitoare, spun sursele mele)
Până atunci însă, așteptați liniștiți. Așa ca mine.

Fiindcă ați zis că vi se pare de ajutor acest tip de postări, sper să vă prindă bine biletele la această conferință din București. Ca de obicei, organizatorii ne oferă nouă 2 bilete full, noi împrăștiem vestea.
Pagina 20 din 60
Păcănelele în Sibiu, pe cale de dispariție? Să sperăm!
22 April 2026
Somn de 10 pe o canapea extensibilă cu 2 locuri? (p)
22 April 2026
Ceva extrem de amuzant despre bărbați, ce doar femeile vor înțelege
21 April 2026
Permiteți-mi să vă dezinfluențez un pic legat de conceptul de “sărbători fericite”
20 April 2026