Cu adevărat tinerii din ziua de azi, cu mine pe post de conducător, că doar “I am always online”, şi-au dăruit o extensie a existenţei lor pe messenger.
1. Am ajuns să ascult poveşti despre discuţii pe mess.
2. Am ajuns să ascult poveşti despre când a intrat cutare, când a ieşit, de câte ori a stat invisible, la ce interval se schimba Idle-ul. Imaginaţi-vă conversaţii care conţin BUZZ, status şi available. Sunt martorul îngrozit al unui transfer care îşi schimbă sensul iniţial şi o face în detrimentul celor implicaţi. Care cad ca un fel de victime active, fără a suferi de pe urma efectelor negative. Oare în asemenea hal or să ne spele creierul pe net, încât nici nu vom conştientiza că ceva nu e în regulă?!
3. Am ajuns să urmărim nu numai ce face celălalt dimineaţa, la amiaz şi seara, nu numai cu cine se întâlneşte şi vorbeşte la telefon, ci mai nou, şi cui i-a dat add şi cine i-a vizitat profilul.
4. Ştiu oameni care se au pe ei înşişi în lista de mess. Am rămas tâmpită când am auzit.
5. Am o prietenă care dă massuri de genul “Nu ştiţi până la cât e deschis la alimentară? Care-mi zice repede are un pupic”. Avertizează că e mass şi îl trimite. DOAR LUI.
6. Am în listă plângăcioşi nerecuperaţi şi mereu nostalgici după ultima iubire. Şi veşnic neobosiţi. E penibil, dragilor, vă sugerez varianta invisible, available sau New status message, dacă aveţi pană în toiul inspiraţiei.
7. Ştiu oameni care s-au certat pe net. Ştiu oameni care s-au împăcat pe net. eu. Dar, eu am refuzat să şi iubesc pe net.
8. Şi mai sunt cei care dau add doar de doru’ lelii ori de amoru’ artei. Până să pun ID-ul pe blog, nu dădeam nici un accept fără să cunosc persoana. Că dacă mă loveşte pofta de asl pls, îmi iau mIRCul de pe net. Şi dacă n-am ce spune, nu mă interesează să învârt la el scroll, doar ca să am o listă mai lungă decât a colegei de cameră.
De când cu blogul, unii au intrat în vorbă, fiindcă aveau o comunicare de făcut. Ca să-mi transmită ceva, dincolo de faptul că există pe faţa yahoo-ului. Mulţi să mă aplaude (oare de ce, dar in fine, macar au zis ceva) şi să mă ajute, alţii să mă înjure, câţiva să mă ceară de nevastă. Şi totuşi mai sunt ceilalţi. L-am întrebat pe un tip de ce mi-a dat add, că era evidentă şi cronică -mă tem- lipsa lui de subiecte de conversaţie ieftină. -Cică, să fie.
Ăsta e răspuns din categoria “de aia (punct)”. E ca atunci când îţi cere cineva numărul de telefon, chiar dacă ştie că n-o să te sune în vecii vecilor.
