Nu e filozofie, nici limba chineză. Lucrurile care nu se întâmplă – oricât de mult ni le-am dori şi oricât de exact am şti cât de puţin efort ar presupune- au un motiv precis pentru care aşa şi rămân. Neefectuate.
Cel mai des atunci când îi găsim ticălosului tot felul de motive obiective pentru care nu a sunat zile la rând. Cea mai mare ticăloşie fiind aia că ajungi şi tu să crezi în ele motive. Imbecile, de altfel: Săracu’, e obosit. Da’ ce bine că nu mă sufocă. îţi spui noaptea pe la 2, când şi nervii ţi-au trecut deja, şi tot somnul, împreună cu orice urmă de raţiune ai fi sperat a-ţi mai lumina creierii vreodată. Dar şi aia s-a dus o dată cu tinereţea. Şi când nici telefonul de la capătul patului nu se mai aprinde, ce pretenţii să mai ai de la focul pasiunii… Iar bezna în care te condamni aduce mai degrabă degete băgate-n ochi, decât alte cele, prin alte locuri, cum ar fi telefoanele -în priză, desigur. Că asta ar fi cam singura şansă de a te scoate la lumină. Dar până şi acumulatorii mor de atâta sărăcie în creditul lui de GSM.
Ar trebui inventată o listă a apelurilor neefectuate. A cadourilor neîmpachetate. A florilor ofilite în căldarea ţigăncii din colţ, în locul paharului de pe noptiera ta. Şi a tuturor bomboanelor negustate la vreme. Împreună cu fiecare gest născut şi crescut doar în capul tău, care n-are picioare, săracul, şi astfel o scuză valabilă pentru a nu fi cu ele pe pământ.
Pe lângă listă, ar trebui inventaţi şi ochii ăia care să-i ştie importanţa. Atâta timp cât pe ceilalţi n-o să-o putem controla, singura schimbare posibilă e la noi. Şi atunci, decizia ne aparţine. La ce gesturi, bomboane şi ticăloşi suntem dispuşi să renunţăm. Sau ce apeluri neefectuate trecem automat în lista celor nepreluate.
Să-aveţi curaj!
