Am citit un comentariu în care cineva făcea mișto de mămicuțele care se plâng că au luat copiii vacanță și n-au ce face cu ei. Serios? Dar nu vă e rușine, m-am abținut să scriu. A fost ca atunci când o femeie cu copii mari mi-a zis, uitându-se direct în ochii de deasupra cearcănelor mele, ”ești prea sensibilă, fetițo.”
Categoria: blondă şi cu job (Pagina 1 din 13)
Despre fețele maternității în natură. Și de ce omul e cel mai paradoxal dintre animale. Fiți atenți ce face flamingo.
E un program pilot global, care a pornit săptămâna asta în UK. Ideea e ca oamenii să fie plătiți la fel, să livreze la fel, dar în 80% din timp. Cum v-ar plăcea? Ce impact credeți că ar avea? V-ați descurca?
I-am lăsat cu unghiile tăiate, cu șosete curate, cu frigiderul plin și am plecat cu motociclistul la munte. Le-am pupat obrăjorii, năsucurile, Tudor s-a prins de piciorul meu și abia mi-a dat drumul, Horațiu a crezut că încep să plâng, dar nici vorbă, poate -de fericire? Aveam emoții ca o fată mare la măritiș, ca la BAC sau ca la admiterea la facultate.
Mai corect ar fi fost să scriu ”oameni căsătoriți cu oameni căsătoriți cu cariera”. Știu. Însă cred că putem fi de acord că societatea nu e prea politically correct. Iar modelul cel mai des întâlnit e că femeia crește copii și bărbatul merge la serviciu.
A fost odată un copilaș care avea un temperament exploziv, ca mulți copilași de vârsta lui. Până să învețe să-și stăpânească emoțiile, făcea tantrumuri de mai multe ori pe zi. Tatăl său a decis să-i dea o cutie de cuie și i-a spus că, de fiecare dată când băiatul își pierde cumpătul, trebuie să bată un cui în gard.
