A fost odată un copilaș care avea un temperament exploziv, ca mulți copilași de vârsta lui. Până să învețe să-și stăpânească emoțiile, făcea tantrumuri de mai multe ori pe zi. Tatăl său a decis să-i dea o cutie de cuie și i-a spus că, de fiecare dată când băiatul își pierde cumpătul, trebuie să bată un cui în gard.
În prima zi, băiatul a bătut 29 de cuie în gard.
Treptat, a început să-și stăpânească temperamentul, iar numărul de cuie pe care le bătea în gard a scăzut încet. A descoperit că era mai ușor să-și controleze furia decât să bată cuie în gard.
În cele din urmă, a venit ziua în care băiatul n-a făcut niciun tantrum. El i-a spus tatălui său vestea, iar tatăl i-a sugerat că ar trebui să scoată acum un cui în fiecare zi în care putea să nu-și piardă cumpătul.
Zilele au trecut și băiatul a reușit în sfârșit să-i spună tatălui său că toate cuiele au dispărut. Tatăl și-a luat fiul de mână și l-a condus la gard.
‘Te-ai descurcat bine, fiule, dar uită-te la găurile din gard. Gardul nu va fi niciodată același ca înainte. Când spui sau faci lucrurile cu furie, ele lasă o cicatrice la fel ca aceasta. Poți înfige un cuțit într-un om și să-l scoți. Nu va conta de câte ori spui că îți pare rău, rana este încă acolo.”
foto Pixabay
Teodora
Ce pilda draguta. Oare de la ce varsta poate fi povestita si inteleasa de cei mici? Cred ca la 2-3 ani e prea devreme, nu ar intelege micutii.
Anda
Foarte frumos! Cu cei micuți cum putem aplica? Multumesc
Lucia
Foarte frumoasa pilda, însă părerea mea e ca nu se poate aplica la copiii mici, pentru ca ei încă nu știu să-și gestioneze emoțiile. Nici măcar nu știu ce se întâmplă cu ei în timpul unui tantrum, sunt pur și simplu copleșiți. Au nevoie de noi să-i ajutăm să învețe prin ce emoții trec în acele momente și au nevoie să știe că noi le suntem alături chiar și atunci și că îi înțelegem. Și tot noi îi putem învăța să-și gestioneze acele emoții, mai ales prin exemplul personal și prin multe exerciții. Abia după ce au învățat să-și gestioneze emoțiile putem să le cerem să-și asume răspunderea pentru consecințele reacțiilor necontrolate.
Iulia
Wow, foarte frumos. Am sa tin cont si deja ma gandesc unde as putea sa il pun sa bata cuiele :))). Dar la 4 ani mi se pare putin cam mic. Oricum, este o pilda si nu trebuie luata ca atare, dar nici nu ar strica daca ar fi pusa in practica.
Miruna
Se poate adapta, cu ce avem prin casa. De exemplu, decupam un personaj, il insultam si rupem cate o bucata din el. Apoi, ne cerem scuze si il lipim la loc. In final, ii aratam copilului ca, desi reparat, nu e ca inainte, locul unde a fost rupt inca se vede si se simte. Ii explicam ca asa e si cand faci o greseala si spui imi pare rau. Esti iertat, dar lucrurile nu sunt ca inainte daca ai ranit pe cineva
Georgiana
“nu va mai fi niciodata la fel” este prea greu de inteles pt 4 ani. La varsta asta nu sunt suficient de dezvoltati emotional ca sa inteleaga adancul problemei. Putem sa batem si 1000 de cuie sau sa facem woodo cu 1000 de ace. El simte furie aici si acum. Vrea acel lucru aici si acum. Plus ca, cum ii exlici motivatia din spatele actiunii? Consecintele? Batem cuie ca sa.. ce?
Denisa
Foarte concret si simplu exemplul cu imaginea rupta si lipita.
Tot cautam o explicatie pentru copiii mei de la grupa.
Ei stiu ca daca au un comportament inadecvat fata de un alt coleg, trebuie sa-si ceara scuze.
Acest mod de rezolvare a unui conflict nu ma incanta, exista copii care nu inteleg conceptul de scuze, iar ceilalti nu sunt foarte impacati cu un “scuza-ma”.
Le voi face cu siguranta demonstratia ta.
Itu
Gizas, dar sunt normale crizele. eu am avut si la 30+ ani 🙂 Copiii sunt doar niste pui agitati, parintii pot lua exemplu de la lemnul gardului, caruia nu-i pasa ca e gaurit.
Claudia
Cred ca e prea multa presiune pusa pe copil si daca i se da o astfel de pilda, poate dezvolta un sentiment cumplit de vinovatie care-l va face sa se reprime (constient sau nu) – ceea ce poate avea urmari de tot felul si deloc de dorit, inclusiv in plan fizic, daca somatizeaza.
Tantrumurile in primii ani de viata sunt normale, teoretizate, s-a scris enorm despre asta. Mi se pare crunt sa va impovarati copiii asa.
Apoi, pilda cu gardul e in sine… la fel de absurda. Induce teama, pune presiune pe copil (“ah, am gresit, deci n-o sa mai fie ca inainte…”). Invatati copiii despre iertare, care uneori e grea, dar pe atat de sublima, daca e posibila; nu prezentati orice greseala (ranire, ma rog) drept ceva ireparabil, dupa care “nimic nu va mai fi ca inainte”. Geez.
Miruna
Eu nu am vorbit despre copii, ci despre părinți. Știu cum trebuie să reacționez, de cele mai multe ori îmi iese, doar că nu mai sunt om ulterior cam jumătate de zi. Asta, când tantrumul e dimineața. Când e seara, starea mea de gard se reportează pe următoarea zi, ca minutele din abonament.
Și da, nu e sănătos să reprimăm furiile copilului, cred că luna asta am un articol despre importanța spațiului pe care-l lăsăm pentru plâns, doar că tot eu sunt și părinte și gard, într-un fel.
nu știu cum să-mi umplu găurile, căci curând nu vor mai fi scânduri de ciuruit.
Mia
Da, tantrumurile sunt normale insa hai sa ducem si asta la extrem, sa nu le explicam pe intelesul lor si cand e cazul ca uneori sunt consecinte, ca traim intr-o societate, lucru ce presupune ca nu ar trebui sa te porti cum iti trece prin cap cu cei din jurul tau, ca anumite lucruri uneori nu se mai pot repara. Mi e groaza cand ma gandesc cum va arata lumea cand o generatie de copii crescuti asa vor deveni adulti. Este datoria parintelui sa ajute copilul sa isi inteleaga emotiile si sa le gestioneze pe masura ce creste.
Claudia
Intr-un comentariu de mai sus, ai vorbit despre copii si exemplele care li se pot da acestora (un personaj care se decupeaza etc) pentru a intelege impactul a ceea ce au facut.
Alexandra
Te imbratisez!!!!
Stiu ce zici….. doamne cat de terminata eram si eu…. copilul ca un nou nascut fericit si eu praf…
Cu timpul, dupa ce copilul a mai crescut, parca a fost mai usor; sau eu am mai multa rezistenta🙈🙈
E greu, tare greu, uneori.
Te pup cu drag!
Totul va fi mai bine!!!!
Miruna
îți mulțumesc tare pentru mesaj și speranță!
dia
Cred ca poți ajunge ca părinte sa te simți ca și “gardul” respectiv. Dar e important sa identifici asta și sa ceri ajutor. Asta e cel mai important. Crizele sunt normale la copii, mai ales la cei mici, sub 5 ani. Eu “crizele” astea nu le simt mai mult de cateva minute după. Pe de alta parte, nu i-as spune copilului niciodată ca așa m-ar face sa ma simt. Sau așa ar face pe altul. Mi se pare f dur sa spui așa ceva. Da, încercam sa avem grija mereu de sentimentele noastre și ale celorlalți, vorbim despre iertare etc dar dacă i-as spune ca rănile rămân ca și găurile din gard după ce face el o criza și ca lucrurile nu mai sunt la fel, cred ca i-as adauga un sentiment enorm de vinovatie.
Miruna
Păi nu îi spun, de asta scriu pe blog. Însă nu mă adun după o astfel de criză. Durează să mă regrupez, iar ăsta nu e niciun secret pentru nimeni.
Andressa
Hai ca iti trimit prajituri! Specia umana ar fi disparut demult daca parintii ar fi ramas asa, “gauriti”. E un fapt ca uitam tot! :)))
Capul sus, pe cat e de greu acum, pe atat de mult te vei mira peste ani, cand vei citi aceste randuri. Asa e la mine. Si nu am facut vreo lobotomie. Doar ca am dormit in ultimul an cat in ultimii 7 la un loc! Si copilul e mare, destept, frumos, independent.
Miruna
hahaha pentru lobotomie :)))