Ce prostii am mai făcut de la oboseală

Că tot nu m-a întrebat nimeni, mă gândeam că aveți chef să râdeți un pic.

Deci marțea asta, aveam Sisterhood de 3 ori pe zi, deci program full pe ceas. În weekend am fost la Sibiu, unde l-am serbat pe bebelușul Victorie, care a împlinit 4 ani. Ne-am întors luni, pentru că marți.

Știam că miercuri vine electricianul să facă setări la pompa de căldură. Omul m-a rugat de multe ori să nu-l mai chem pentru câte O SINGURĂ chestie, ci să facem listă, să facem cumpărături cu ce a mai rămas și să îi dau totul deodată. Corect.

Mai avem de pus afară un corp de iluminat.

Care trebuia deci cumpărat.

(Și alte detalii, la care deja psihic am renunțat.)

H nu avea cum, nu avea când, electricianul mă amenințase și îmi era și rușine, de fapt.

Așa că marți după Sisterhood, am rugat-o pe Eme să stea cu copiii și să fug la cumpărături. Doar că acolo a fost destul de complicat. De ce? Nu mi-a fost greu să mă hotărăsc la un model, poate nu vă imaginați asta despre mine, fiindcă sunt gemeni, dar am momente în care și eu mă surprind. Mașina din UK am ales-o în sistemul primul venit, primul cumpărat. Terenul pentru casă la fel. Bărbatul, tot așa. Văzut, plăcut, luat. Doi copii mai târziu, ce știu știu. Când simt, simt.

Doar că la corpul de iluminat nu prea știam… dacă am tavan ori ba. Adică nu mai știam dacă am nevoie de aplică de perete sau de atârnătoare din tavan. Am întrebat-o pe Andreea, mi-a zis că e atârnătoare, Horațiu zicea aplică pe whatsapp.

Până la casa de marcat, am uitat tot, bezna minții, nene. Am luat aplică.

Dar terasa e cu tavan.

Am aflat asta din momentul în care am intrat pe stradă și m-am uitat.

Bezna minții e că nu mi-a dat prin cap următoarea soluție: să caut poze în telefon, să sun acasă, unde erau Eme și copiii, să bage un ochi. Nema, nimic.

Băi, vă zic, îmi venea să plâng.

Cum m-am dus eu fuga-fugulița, cum am cerut ajutor cu copiii (aveau ceva zile libere de la școală, nu întrebați), cum am luat rapid decizia. Doar că era una proastă, ofc. Nici nu aveam decât 50% șanse de reușită, destul de mari, le-am ratat.

Păi nu am băut eu un pahar cu apă, m-am spălat pe mâini, nu în ordinea asta, am îmbrăcat copiii, ei au țipat puțin (e mega distractiv, când ai 4 și 7 ani să cumperi corpuri de iluminat) și m-am întors la magazin? Prin traficul de ora 6, Victor a tras și un pui de somn, că ce Moș Crăciun să mai tot cânți atâta la semafor. Oricum zilnic mă întreabă dacă MÂINE e ziua cea mare și zburăm cu avionul acasă la bărbos.

A doua oară a fost cu noroc, am returnat, m-am dus la băieți, la depozit, la factură, deja eram prieteni toți, nu întrebați, că am făcut niște pași. Dar am luat ce trebuia, însă povestea nu se oprește, ce credeați? Că e simplu așa?

Vine miercuri electricianul să facă setări. Pentru ultima oară la noi, Doamne-ajută la toți.

-Am luat corpul ăla, zic eu cu mândria umflată-n chiept. Nu vrei să știi ce giumbușlucuri am făcut pentru el.

-Dar nu-l pot monta astăzi, nici să nu te gândești. Că n-am sculele la mine, nu mi-a zis nimeni că am de montat.

hashtag A MERITAT