Când am făcut pozele de nuntă, fotografii noștri au propus să vină în Anglia. Eu să mă îmbrac mireasă, el mire, să vizităm un castel cu iarbă și să ne pozăm ca și cum ar curge sânge nobil prin noi. N-am vrut, Doamne-ferește! Nouă deja nu ne plăcea acolo, la ce să avem și amintiri? Nu, voiam și iarba din poze să fie românească.
N-o să vă vină să credeți. E de noaptea minții. Stați să vedeți.
21 de femei, o capitală europeană, multe pentru prima oară plecate singure de acasă, puține care dăduseră mâna cu cineva din grup înainte. Ce ți-a plăcut cel mai mult weekendul ăsta, am întrebat înainte de întoarcerea acasă.
Tocmai mă mutasem în București, aveam douăjde ani și tata îmi spunea că internetul e rău și într-o zi o să mor la calculator, fiindcă o să uit să beau apă și să mănânc. Și am mers la primul Webstock, unde oamenii credeau că internetul e ceva fain de tot. Cristi Manafu organiza eveniment cu microfon. Simțeam cu toții un fel de potențial și o curiozitate, genul ăla care nu te lasă să dormi. Tata nu neapărat exagera, chiar petreceam mult timp online. Vorbim de era de dinainte de facebook. Yahoo messenger, mai știe cineva?
N-am cum să nu vă spun cum a fost când le-am zis copiilor. Vorbim de ceva o dată în viață, așa că nu le puteam trânti vestea, poftim. Am construit suspansul, am făcut puțin mister. Întâi le-am zis că diseară la 8 le-am pregătit o surpriză. Tudor a întrebat dacă e vorba că mă trezesc dimineață cum sună ceasul, nu era 🙂 Lego? Orez cu lapte? Ce e, mami? Dă-ne, că nu mai putem. Le-am zis că nu e cu dat, e cu spus. O veste.
