Am fugit cu fetele la Viena! Cum a fost în primul citybreak Sisterhood Society

21 de femei, o capitală europeană, multe pentru prima oară plecate singure de acasă, puține care dăduseră mâna cu cineva din grup înainte. Ce ți-a plăcut cel mai mult weekendul ăsta, am întrebat înainte de întoarcerea acasă.

Conexiunea. Jocul. Râsul. Sunt într-o descoperire de sine. Căldura. Îmbrățișările. Acceptarea. Diminețile cu Diana.

Faptul că am putut sta și eu cu adulții seara.

Mi-am îmbunătățit viața.

Să fii în cercul potrivit de femei e un life upgrade. Te simți mai normală. Mai deșteaptă. Puțin rebelă. Mult mai încrezătoare. Foarte înțeleasă.

Faptul că nu am făcut nimic obligată.

Cineva mi-a spus că și-a dat seama cât e de norocoasă.

Acest citybreak nu a fost ca o dictare: facem asta la ora cutare; cine nu-i gata, îl luăm cu lopata. A fost ca o compunere liberă. Fiecare a contribuit cu daruri însemnate. Cineva a și întrebat la un moment dat: s-a discutat undeva că ne facem surprize? Nu, niciodată.

Asta e magia prieteniei fără clauze contractuale.

Turte dulci personalizate, brelocuri, pixuri magice, semne de carte, brățări, cercei, ciocolată, tricouri cu mesaj. Asta e puterea a lui Împreună. Dă-i o destinație, ia fetele de mână și pregătește-te să fii surprinsă.

Viena 2023 în poze, dacă aveți răbdare:

(în poze de deschidere nu era încă toată lumea ajunsă, fiindcă au venit doamne din diferite colțuri din Europa)

Poza asta nu a fost regizată, dar ce-mi place cum suntem sub aceeași umbrelă. S-au aliniat multe, fix cum eu am tras la sorți o brățară mov, care mi se asorta la culoare, cum am descoperit cu Deea că ne știm din generală.

Au fost multe povești despre copii și educație (mulțumim, Maria!), dar și multă prosteală. Ce îmi place la femeile astea e că nu se străduiesc să pară. Să impresioneze.

Nu sunt preocupate să le șadă rujul pe buze înainte de toate. Că au curajul să spună și să fie. Să aleagă. Să se descalțe pe iarbă. Să nu judece, să dea spațiu celorlalte. Și să râdă.

Aici suntem ”La bunici”, pe numele real Vollpension, cu un concept foarte interesant. Nu cumperi mâncare, ci timp. Meniul e format din minute: 30, 60, 90. Ai câteva puține opțiuni de comandat în acest timp. E cu mileuri pe mobilă și bibelouri de porțelan. Cești și pahare nu găsești două la fel, vă zic, e excelent.

Chelnerul era fix un bunic de cel puțin 150 de ani, vorbitor de o engleză perfectă și cu un zâmbet larg între urechi. Mirosea demențial a cozonac. Localul, că pe bunic nu l-am mirosit. Dacă mergeți prin Viena și vreți, vedeți că trebuie rezervare din timp.

În prima seară ne-am strâns într-o cameră și am povestit până pe la 2. La un moment dat ne și demachiam toate, știți cum e când nu vrei să pierzi nicio clipă și vrei să folosești tot timpul la maximum? Mai jos sunt eu, sticlele de alături sunt Robby Bubble și apă plată :)))

Sâmbătă ne-am dus la trenulețe, hello 5 ani! Ne-am bucurat și pozat ca niște copii. Vytopna se numește, iar mâncarea este adusă la mese cu trenulețe pe șină. Friptura e demențială aici, cam orice comandați. Tot cu rezervare din timp. Mulțumim, Oana, pentru tot cât te-ai zdrobit să ne duci în locuri speciale!

În a doua seară, ne-am adunat în sala de conferințe, ne-am jucat, am râs, un pic s-a și plâns, dar numai de bucurie, să știți 🙂

Duminică ne-am luat la revedere pe rând și am profitat de fiecare minut pe care l-am mai avut:

Da, acestea sunt mâinile mele. Și nu, nu e nicio greșeală în text. S-a mâncat ciocolată cu cuțit și furculiță, doar suntem niște doamne și doar nu era să lăsăm o zdrobeală să se pună între noi și bunătate.

Nu voiam să se termine nici articolul ăsta, apăi weekendul. Vă e dor de casă, le-am întrebat pe drum spre aeroport. Ce au răspuns m-a dus într-un next level de sinceritate. De acceptare. De ”viața e frumoasă când suntem adevărați”. Folosiți asta și toată viața voastră va deveni mai bună. Fiindcă vă eliberează.

Perfecțiunea nu există. Să fugim după ea ne va suge viața din zile. Avem nevoie de prietene. Lângă care să strălucim. La Schonbrunn am făcut un tur virtual prin istoria palatului și am văzut arborele genealogic al tronului. Am văzut împărați și împărătese, unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii, influensări planetari, care au făcut istorie pe bune. Nu ne-au arătat averile lor, domeniile, casele, nici măcar coroanele. Știți ce ne-au arătat? Copiii lor. Soțul/soția. Erau doar ei acolo, pe-o creangă. Mi s-a părut cel mai la sânge rezumat posibil.

Arborele vieții este familia. Nu există prilej mai bun să înțelegi asta decât atunci când iți dai voie să ți se facă dor de lucrurile care contează.

Mi-a plăcut schimbul ăsta de energie, mi-a zis cineva. Simt că mi-am aerisit chakrele, într-un sens nostim și nu prea, dacă înțelegeți. Parcă am deschis o fereastră într-un cap de mirună.

Dorul e sănătos, lume. Te poate ajuta să te simți norocoasă pentru pozele tale de pe  creangă.

Ce mi-am luat eu din acest weekend?

Râsul. N-am mai râs așa de nici nu mai știu când. Oglinzile. Când m-am uitat într-o pereche de ochi înroșiți care spuneau că nu mai pot și gata, am recunoscut oboseala. Pentru că o trăiesc. Când am putut sta și eu cu adulții seara, fiindcă NU a mai trebuit să culc, să spăl pe dinți, să împijamalez pe niciun alt trup decât pe al meu. Când cineva mi-a spus ”sunt la capătul puterilor” și am știut că nu exagerează. Când cineva m-a strâns în brațe și mi-a mulțumit pentru Sisterhood. Și i-am simțit burta cum dansează pe burta mea în ritm de lacrimi care curg peste tricouri.

Vă mulțumesc, fete faine. Că v-ați deschis mințile și inimile. Să păstrați tot ce ați luat cu voi zilele astea. Mai ales prieteniile.

În curând deschidem înscrierile în Sisterhood Society pentru prima oară după 6 luni. Le vom ține deschise câteva zile, probabil 2 cel mult 🙂 Dacă vrei să afli când, lasă-mi adresa ta de mail AICI. Probabil le vom redeschide numai la anul.

Și mi-a fost drag, că au fost pomenite fete care au rămas acasă. De către alte fete cu care nu și-au dat mâinile niciodată. Dar cărora și-au spus poveștile. Sisterhood e o comoară vie. Nici nu vă închipuiți cum se simte să fii pe această corabie.

Nu pot încheia acest articol decât cu un capitol special:

Hugs of Sisterhood