Imaginează-ți că ai 90 de ani. Poate mai multe kilograme decât cele de care vrei astăzi să scapi. Și la fel de mulți bani. Poate nu mai ai pe cine să cerți că-și lasă șosetele pe podea și nici copiii nu te mai ridică de la masă în secunda în care te-ai așezat. Cum ar fi dacă niciodată nu vei avea casa pe care ți-o dorești, bărbatul la care visezi sau silueta pentru care te înfometezi?
Când vei face pace, să îți dai voie să te bucuri și de ceea ce ai în loc să te consumi pentru ceea ce îți dorești? Câți ani vei pierde criticându-te? Străduindu-te? Obligându-te?
Sigur că e bine să evoluăm. Dar oare creșterea adevărată începe din bici sau din iubire, ce zici?
Mare parte din viața mea de până acum am crezut: voi fi mai bună dacă iau examenul X. Voi fi mai fericită dacă slăbesc încă puțin. Voi fi mai odihnită, dacă renunț la Anatomia lui Grey. Voi fi mai liberă, când copiii cresc. Și am trăit mai ales în acest condițional-optativ. Care îți mănâncă prezentul la aperitiv. Îți suge bucuria din tot ceea ce ești. Îți pune un fular peste ochi în orice oglindă te-ai privi.
Într-o zi m-am întrebat: dacă niciodată nu o să fiu cea mai bună versiune a mea? Mama perfectă, gospodina zâmbitoare, silueta cu pătrățele pe abdomen. Dacă o să ajung într-un moment în care o să-mi dau seama că am pierdut tot, dar mai ales timp. Mai ales amintiri. Mai ales bucurii.
Păi merită să-mi asum acest risc? Oare nu pot profita de aceste conștientizări și să-mi dau mai multă iubire un pic? Ce am de pierdut în final? Să încep să mă plac, iată un risc grozav! Să nu mai vreau să mă schimb, wow!
Legenda spune că abia atunci când încetezi să vrei să te schimbi cu orice preț, începe adevărata schimbare să aibă loc.
foto Delia Șimon
Ana
M-am schimbat enorm in ultimii doi ani. Mi-am recăpătat starea de spirit pe care o aveam la 22 de ani. Știu unde am greșit față de mine în ultimii 10 ani și am reușit să corectez. Să mă iubesc la fel ca atunci. Acum doi ani mi-am găsit vocația, mi-am schimbat jobul, fac ceea ce îmi place cu adevărat. Am început să mă iubesc mai mult. Nu mai am așteptări pe care nu pot să le îndeplinesc. Am planuri și când voi avea 90 de ani. Nu mai văd îmbătrânirea un obstacol, sau apropierea de sfârșit , e o oportunitate , câștig de timp să fac cât mai mult timp ceea ce îmi place.
Nu mă simt în largul meu în viața mea actuală , dar știu că acum aici îmi e locul, și știu că viața îți dă turnuri pe secunda următoare. Am foarte multe momente grele, dar întotdeauna este un mâine care aduce ceva nou și ceva mai bun. Doar trebuie să știi să ceri. Eu cer și lucrurile se așează incredibil de frumos dacă le lași în cursul lor.
Sunt mai înțeleaptă, îmi ascult intuiția. Am avut oamenii potriviți lângă mine și am învățat să-i ascult. Am învățat să spun nu altora și da mie însumi, e o realizare uimitoare.
Schimbarea într-adevăr începe în noi dar avem nevoie de ajutorul potrivit, de susținere. La rândul meu ii ajut pe alții , dar doar dacă mi se cere.
Nu vreau să schimb nimic, vreau să rămân la fel și aștept cu nerăbdare ce îmi rezervă viața . Da aspir la lucruri mari și am răbdare să le primesc.
Gentiana
Cred ca util ar fi sa ne dorim ca in fiecare etapa a vietii sa fim cea mai bună versiune a noastra de pana atunci. Sa ne comparam cu noi insine intai, nu cu un standard. Daca se poate sa ramanem neschimbati fizic si sa ne schimbam doar in gandire 😂. Tindem sa ne rusinam de greselile pe care le faceam sau le gandeam candva, dar e un exercitiu care iti da incredere in tine daca privesti altfel si vezi cat ai evoluat.
Ramona
Mulțumesc. De curând am ajuns la aceeași concluzie, iar articolul tău m-a convins că trebuie să programez ședința foto primită cadou acum 2 ani, chiar dacă am cu 10 kg în plus. Îți transmit toate gândurile mele bune!
Miruna
Felicitări! Să-mi trimiți și mie o poză!