Acest mesaj mi-a fost trimis de o femeie pe care am și cunoscut-o între timp, nu pentru publicare, ci pentru mine. Ulterior, ea și fiul ei au fost ambii de acord să îl arătăm lumii. Multe povești sunt impresionante, oamenii trec prin tot felul de lucruri. Dar când cunoști acei oameni, când devin unii de-ai noștri, ceva se schimbă și nu mai poți sta, îți vine să sari spre ei cu o mână întinsă:
Eu sunt Ana-Maria din Sibiu, dar de 13 ani sunt Mamă pentru un copil minunat pe nume Ianis. Atât de minunat este copilul meu, încât fara sa facă vreodată cursuri de limba engleza sau pregătire, a vrut să se înscrie la examen Cambridge pentru B1 (deși pentru vârsta lui era suficient A2).
Când l-am luat de la examen a spus: “A fost foarte ciudat! Am fost singurul fara buletin și toți băieții aveau barbă!”
La examen a depășit punctajul și a primit diploma de B2.
Nu ți-am povestit cele de mai sus (doar 😅) ca să mă laud cu copilul meu, ci pentru a exemplifica că un copil cu paralizie cerebrala infantilă este la fel de bun și inteligent ca un copil “normal”.
După un moment în care cuvintele altui copil l-au rănit până la lacrimi, mi-am promis că o să fac tot posibilul să-l ajut, să arate lumii că un copil cu o deficiență neuromotorie nu este cu nimic mai prejos decât orice alt copil.
După nenumărate încercări eșuate in România, am mers in 2017 la o clinică din Germania, unde i-au fost făcute orteze și unde a avut și o triplă intervenție chirurgicală. Rezultatele sunt foarte bune, el trebuie să poarte orteze până se oprește din creștere și sperăm să necesite cat mai puține intervenții chirurgicale pe viitor.
Tot mai mulți părinți au vrut să știe cum am reușit noi, dar multi erau descurajați de costurile foarte mari ( o orteză costa 3.500 euro și ea trebuie refăcută aproximativ în fiecare an, până se oprește copilul din creștere)
Cam așa a apărut Asociața Copil Unicat.
Din dorința de a sprijini copiii cu dizabilități neuromotorii să aibă șanse reale de recuperare.
Acum avem beneficiari 32 de copii cu deficiențe neuromotorii, 22 din Sibiu, restul din țară.Am vrut să-ți spun despre noi, doar pe scurt. Partea cu “scurt” nu mi-a ieșit. Prin urmare trec direct la rugămintea mea:
Anul acesta participăm la Maratonul International Sibiu cu proiectul Fiecare pas contează. Daca ai prieteni sau cunoștințe care sunt pasionați de alergat, sau de maratoane, ne-ar ajuta enorm sa le spui despre noi. Poate își doresc sa alerge pentru cauza noastră.
Îți respect foarte mult munca și te apreciez foarte tare, de aceea, te rog, să nu crezi că vreau să mă folosesc de imaginea ta. Nu aș îndrăzni să te rog să faci un apel public. Doar, daca poți, sa le spui celor din jurul tău despre noi.
Eu fiind un fel de “one man show” nu reușesc să interacționez cu prea multă lume, de aceea m-am gândit să apelez la cercul tau de cunoștințe. Se poate alerga oriunde in lume, nu doar in cadrul evenimentului de la Sibiu.
In cazul în care vrei sa afli mai multe despre asociație sau despre proiectul de la Maraton, îți las linkurile mai jos.
Evident, îmi poți scrie, sau mă poți suna, daca vrei sa afli mai multe informații.
https://www.copilunicat.ro/
Facebook: Asociația Copil Unicat
Puteți dona aici: ⤵️
https://maratonsibiu.ro/fiecare-pas-conteaza-2-23377/
Îmi cer scuze că am ajuns sa scriu un roman întreg.
Îți doresc o seara/noapte liniștită 🤗
P.S. Cam de 3 ore tot scriu și șterg la acest mail 🙈 Daca nu are logică pe alocuri, îmi cer scuze. Dacă mai corectez mult risc, să nu-l mai trimit!
Am cunoscut-o pe Ana-Maria când am fost în Sibiu. Ar putea vorbi ore în șir despre cât e de minunat copilul ei, despre ce îi place și ce nu îi place, fără să menționeze o dată cum e pentru ea toată dedicarea, în afară de cel mai normal lucru pentru o mamă. De când s-a născut Ianis, AnnaMaria s-a îngrijit doar de el, iar când el a crescut, a început să dea mai departe și altora prin munca ei de la Asociație. One man show înseamnă că Ana-Maria le face pe toate, ea centrează, ea dă cu capul.
Mai nou aleargă și la maratoane pentru copilași, dar și prin Germania, unde însoțește alți copii și părinți la clinică, fiindcă ea știe drumul, știe oamenii, știe termenii dintr-o limbă străină.
foto Unsplash
Dodo
Si eu am copilas diagnosticat la 6 luni cu pareza cerebrala ( dar eu il consider doar un diagnostic), facem kinetoterapie, hidroterapie, terapie senzoriala si logopedie. A reusit sa mearga la 1 an si 9 luni fara ajutor. Cand mergeam in parc, tot ce imi doream era sa le spun mamelor de acolo, sa nu se mai planga ca alearga dupa copii lor, ei fac asta pentru ca sunt sanatosi, si ca as fi dat orice sa alerg si eu dupa puiul meu.
Pretuiti sanatatea si familia, sunt cele mai mari comori, pe care le apreciem abia cand le pierdem.
Miruna
Dodo, buna vorba, uneori uitam sa fim recunoscatori. Multa putere!
Cristian
Articolul este un exemplu de empatie, înțelegere și iubire maternă, care poate inspira și ajuta pe cei care trec prin situații similare. Este o relatare sincera și puternică despre viața și experiențele unui copil și a părinților săi cu nevoi speciale, care ar putea ajuta la creșterea nivelului de conștientizare și acceptare a acestor probleme în societate.
Miruna
mulțumesc