Cât de repede cresc copiii cu adevărat?

Eram pe toaletă, cu ușa deschisă la baie. Îl vedeam. Mic și creț, stătea cățărat pe patul din dormitor. Nu mai știu ce făcea.
Eu eram în travaliu, în câteva ore urma să îl nasc pe fratele lui și toată viața noastră urma să nu mai fie la fel.

E foarte clară fotografia asta în capul meu. Mi-am reamintit de travaliul frumos vineri seara, când am povestit mai multe cu fetele din Sisterhood Society. Și mi-am amintit cât de mic l-am lăsat pe Tudor al meu când am plecat la spital. Și cât de mare l-am găsit când m-am întors în brațe cu fratele lui.

Niciun copil niciodată nu va mai crește așa repede precum primul născut în ochii mamei lui, după ce ea ține în brațe bebelușul nou-născut. Nu contează care-i diferența de ani sau de luni. E brusc un contrast. E o comparație pe care nu vrei să o faci.

Ba aproape că primele luni ale vieții în patru le-am trăit cu mai multă atenție rațională către Tudor. Îmi repetam că și el e mic. Să nu se simtă nu-știu-cum. Sigur că nu neglijam bebelușul, Doamne feri. Doar că profitam altfel de fiecare moment.

Zilele trecute cel mic a început să poarte un pulover rămas de la frate-său. Și nu mi-a venit să cred cum se potrivesc. Frate-său era băiat mare când purta această bluză colorată, cu dungi. Mare, nenicule, era ditamai flăcău!

Și Victor încă e mic…

chiar dacă încape într-o bluză de băiat mare, cum ar veni.

Îmi e clar că nimeni nu e mare sau mic și că e doar percepția din capul meu. Victor, oricât ar crește el, o să fie mereu cea mai apropiată variantă de un bebeluș al meu. Iar Tudor, oricât ar fi de mic, va fi mereu mai mare decât frate-său.

E o comparație nedreaptă și nu vreau. Simt că îmi fură mie din bucuria cu copiii mei. Din ceea ce mi-aș dori alături de fiecare să trăiesc.

Plus că cine-mi garantează mie că o să mă trezesc înainte de a fi prea târziu? Vorba Ancăi, am clipit și ei au crescut. Ce ne facem dacă mâine vor împlini 18 ani? Pentru că vor împlini. Și chiar dacă acum ni se pare mult, ce ne facem dacă într-o zi ni se va părea tot puțin?

Într-un cuvânt, perspective. Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de fiecare moment.

foto Delia Șimon

Articolul anterior

Secretul siluetei mele și de ce refuz să fac reclamă programelor de slăbit

Articolul următor

Mi-am amintit tot frumosul și tot greul la un loc

3 Comentarii

  1. Violet

    Oh da! E o senzatie ametitoare. A venit o prietena cu cei doi copii ai ei la spital, dupa ce eu il nascusem pe bebe 2. Copiii prietenei aveau 1 an si jumatate unul si aproape 4 celalalt. Erau niste giganti, cu maini gigantice, parca fusesem teleportata brusc in alt univers. Nu doar fetita mea de aproape 3 ani parea brusc mult mult mai mare, dar si alti copii. Si da, bebe 2 are acum 10 ani, dar e slabut, inca un copil, nu un preadolescent. Iar bebe 1, la 13 ani, e aproape cat mine. Zilele trecute am gasit o rochita pe care o purta pe la 7 ani, am ramas amandoua masca, ce minuscula e rochita aia. E foarte greu sa nu faci diferente. De ce ii fierbi tu pastele, singur nu poate? Il tratezi ca pe un bebe. Ba da, poate, dar uite, trebuie sa stea pe inaltator ca sa ajunga bine la aragaz, nu e chiar ideal.

    • Asan Laura

      Citesc articolul cu lacrimi in ochi. Am 3 copii,primul băiat face 20 de ani ,al doilea băiat face 11 ani și fetița face 1 an. Nu știu când au trecut 20 de ani ,mă uit la cea mică și parcă l văd pe fratele ei ( sunt născuți amândoi în aceeași zi 5 mai) și îmi dau seama că într-adevăr anii trec f repede. Sa ni i țină Dumnezeu sănătoși și să ne bucurăm de ei în fiecare etapă a vieții lor. Vă îmbrățișez cu drag.

  2. Lala

    Eu am fost copilul mare ( 6 ani) care a devenit copilul adult cand a venit copilul mult mai mic. Pe de alta parte am beneficiat si de acea dragoste si admiratie pe care o are un frate mai mic catre cel mai mare . E o admiratie si o afectiune asa sincera din tot sufletul , care iti ramane cumva cu tine. Lose some , win some. Mi se pare un cadou minunat sa ai frati, lipsurile din copilarie trec apoi ai un extra suflet langa tine , o legatura speciala toata viata. Plus, ai cu cine sa te plangi de parinti ( #gluma) .

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 123 queries in 0.471 s