Când copiii cresc, trebuie să creștem și noi, ca să ținem pasul la conectare

Știți cum fac copiii mici salturi mentale. N-am înțeles treaba asta până n-am văzut-o în carne și oase. Exemplu: m-am tot chinuit să-l învăț să țină creionul în mână. În fel și chip, nicio șansă. Până într-o zi, când a ținut creionul în mână.

M-am tot chinuit să-l învăț să scuipe. Nicio șansă. Vine taică-său o dată, îi arată cum se face, pac, scuipă copilul în chiuvetă.

Și multe altele mai subtile, astea-s așa mai evidente.

Mno, dar ce voiam să spun e că n-am știut că vine și vremea mamelor să facă salturi mentale ca să țină pasul la conectare. Și nu-i ușor, frate. Dar e minunat cum nici nu se poate.

Ce credeți c-am făcut vacanța asta? Am învățat șah. De la Tudor

Șahul era al lui cu tati. Se jucau ei doi, se băteau, râdeau, ce bine. Până a început să mă roage și pe mine. Și m-am auzit odată:

-Eu nu joc șah, măi, Tudor.
-Te învăț eu, mami.
-Nu îmi mai bat capul s-o învăț și pe asta.

După care ceva m-a curentat ca-n desene animate.

Cum adică ”nu-mi bat capul”? Ce vorbă e asta, de babă? Ce exemplu de femeie sunt eu pentru copilul ăsta?

Păi n-am învățat eu șah, prieteni? Într-o săptămână de vacanță.

Sigur că s-a râs mult de mine cu faze pe care voi poate le înțelegeți mai bine: ”să dăm șah la cal sau la pion”, care-s lucruri imposibile. Dar mă interesez eu mai bine. Studiez niște strategii pe youtube. Că ăsta mic doar mă păcălește să fac mișcări greșite. Adică, la început, nu mă prindeam nici când făceam una bună. Pentru că eu n-am ceea ce am putea numi strategie. Eu supraviețuiesc pe tablă. Cam ca în viață. Am antrenament, la rezistență stau bine.

Larry Cohen mi-a zis ceva ce am ținut minte într-o conferință pe vremea când îl aveam numai pe Tudor și el încă mânca țîță.

Întrebasem de căi de conectare, care-i mai bună cu băieții, joaca sau vorbitul. Răspunsul lui: copilul decide. Dacă tu vrei să te conectezi cu copilul, du-te acolo unde te cheamă. Degeaba îți place ție să citiți Cenușăreasa, dacă el e mai degrabă ”Armata Atacă”.

În cazul meu am două modele ”Rupe-i gâtul, Sparge-i falca”. Cred că am prins superofertă de testosteron or something.

Dar am făcut un salt mental, prieteni. Io, femeie, care știe ține lingura-n mână și conduce mașina în legalitate. Felul ăsta nou în care mi-am descoperit copilul peste o tablă de șah cu un cal care sare în L a fost de milioane. Ca un microfon care-i înregistrează lui vocea aia socială. La care nu aș avea acces altfel. Am descoperit un supertip sigur pe el și pontos cum nu se poate. O mică versiune a lui Horațiu, doar că infinit mai reușită și pe care încă o pot lua în brațe.

Doamne.

Să faci un salt mental când deja ți-ai schimbat buletinul a nu-știu-câta oară. Dar nu așa, aproape că nici nu mă deranjează să mă bată. Nu mă las, vă jur, dar nici nu sunt cea mai mare provocare. Ultima dată însă (aseară) am făcut remiză sau cum se spune. A rămas el într-o singură piesă, eu aveam trei, dar nu prea știam ce face cu ele. Am râs și ne-am pus ceva bun de mâncare.

Ce frumos e să ai copii, prieteni! Crezi că îi faci să îi înveți tu pe ei lucruri, când de fapt e fix invers.

foto Delia Șimon pentru The Sisterhood Society,

duminică deschid înscrierile pentru numai 24 h.

Dacă vrei să te anunț cu 2 ore înainte,

lasă-mi mailul tău aici.