Îți dorești ca nebuna să își țină capul, să zâmbească la tine, să stea în picioare. Doamne, așteptam ca pe Ziua Independenței să stea singur pe picioare.
Apoi să meargă, să vorbească, să nu mai sugă. Fără să-mi dau seama de tot ce înseamnă asta, de tot ce presupune fiecare schimbare.
O dată a fost ultima dată când l-am adormit în brațe. Nici n-am știut să îmi iau adio de la pielea lui pe pielea mea cum se cuvine.
O dată a fost ultima dată când l-am purtat în manduca pe sub geacă. Habar n-am avut decât următoarea iarnă, când el era prea mare să mai încapă.
O dată a fost ultima dată la țîță, doar că n-am știut, să-mi pot lua rămas bun de la gurița lui flămândă pe mamă.
O dată a fost ultima noastră dimineață în care ne mai smotoceam în pat 10 minute întregi după trezire, în care dormeam până se deschideau ochii unuia dintre noi primul. Apoi a început să sune ceasul să ne trimită la grădiniță, acum la școală. Nici măcar nu știu care a fost acea ultimă dată să-i fac o poză în capul meu și s-o pun bine.
O dată va fi ultima dată când îi pui cizmulițele-n picioare, când cere ajutor cu fularul. O dată va fi ultima dată când îl speli pe dinți sau pe genunchi, de țărână. O dată va fi ultima dată când te strigă c-a terminat știi tu care treabă și o dată va fi ultima dată când îți va lăsa descuiată ușa lui la baie.
O dată va fi ultima dată când te va striga mamimami a cincea oară în aceeași secundă și o dată va fi ultima dată când te va întreba ”vrei să ne jucăm de-a hoții?”
Frumusețea e că vin toate aceste ultime dăți și pentru tine, că urmează liniște și câteva nopți bine dormite. Necazul e că n-o să știi, că ultimele dăți nu se anunță înainte și te trezești brusc odihnită și cu brațele goale. Cu casa pustie. Cu patul făcut și toate șosetele împerecheate. Fără urme de mânuțe pe vitrină. Cu frigiderul fără paste și că n-ai pentru cine fierbe tăiței în lapte.
O să clipim și lucrurile ăstea or să se întâmple. Că ei cresc și viața merge înainte. Iar pentru fiecare prima oară a fost înainte o ultimă dată care e un rămas-bun de la copilărie, spus fără să-l audă nimeni.
Cred că mă duc să-i iau în brațe, poate-poate mai vrea să tragă cineva de mine 🙂
Elena
haida bre, sa ne si bucuram… doar n-om plange toata viata dupa bebelusi:)). Or veni nepotii. La mine vine un bebelus de la sora mea curand:))
Miruna
Felicitari! Io mai am pana la nepoti, abia astept sa le fac baie ❤️❤️❤️
Raluca
M ai facut sa plang. O prietena a facut doar un copil, ca n a putut doar jumate, cum zic banatenii. Si ar fi dorit fetita si a zis ca singura ei consolare cand a facut baiat a fost ca s a gandit ca macar baiatul n o sa i aduca nepotii sa i creasca. De obicei fetele isi cheama mamele in ajutor, soacra ramane ca ultima solutie. Dar sa ne bucuram acum, cand inca n au crescut de tot, cand o sa mai urmeze inca ultime dati
Miruna
Exact. Dat stai linistita, io ma duc si fara sa ma cheme. I am THAT kind of soacra. Le duc si ciorba 😜
Ana
Oare la tine am citit despre ultima data de dus copilas in brate? Cred ca da si ma bucur si acum ca am stiut exact cand a fost ultima data. Avea 3 ani si un pic, am dus-o in brate acasa de la gradinita de un 8 martie cu copii si mame cand a cazut lata de agitatie, foame, oboseala. Asa ca am dus-o in brate cateva blocuri pentru ca stiam ca e ultima data cand pot sa fac asta si sa mai raman cu spatele intreg. Ne aducem amandoua aminte si acum de asta dar cu drag, nu cu tristete.
Miruna
Da, cred ca da . Eu l-am dus pe Tudor ca fugeam de o ploaie si am inceput sa ametesc dupa asta 😭
Ramona
Daa😥 așa este exista o ultimă dată pentru tot.25octombrie 2020ultima dată când i-am simțit căldura mâini când i-am sărutat gurița când i-am simțit mirosul,când i-am dat drumul la mânuță pentru a fi cu îngerași .E cel mai dureros ultima dată 😥😢
Miruna
Ioi, Doamne, Ramona. Asta e cea mai mare durere din lume, incomparabilă, îmi pare tare rău că ai trăit asta, acest tip de ultima dată nu știu de ce se întâmplă
Alexandra
😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😩😩😩😩😩
Miruna
Haideee
Roma
Ce frumos!❤️
Miruna
🙏🏻❤️