Moșul există: dorințe care mi s-au îndeplinit ca adult de Crăciun

De câte ori scriu sau distribui un articol despre magia Crăciunului, apare câte un Grinch. Grinch e un personaj care urăște Crăciunul fără să-și explice de ce. Care se ascunde sub iubirea de adevăr și acționează ca un pompier, care vrea să te salveze din incediul prostiei de a crede în ceva care nu există în mod clar.

Sigur că cei care cred în magia Crăciunului și nu mai au 3 ani știu că ea, magia, nu se referă la un moș cu barbă care ne lasă cadouri sub brad. Nu e despre moș această sărbătoare, ci despre felul în care noi ne simțim. Nici măcar nu e despre cadouri. Ci despre ce primim.

Uite, mi s-au îndeplinit niște dorințe de Crăciun. Dacă sunteți curioși, poftim material de cârcotit. Coincidență? I really do not care.

Anul trecut, de exemplu, în ajun de Ajun am semnat actele cu banca pentru creditul de construcție. Doar noi știm ce luptă a fost acolo și prin câte am trecut. După ce altă bancă ne-a plimbat luni de zile, ca să ne refuze în final, a fost copleșitor să știu că avem finanțare pentru casa noastră. Altfel nu am fi putut s-o construim. Nu am găsit actele sub brad și, da, am alergat nițel pentru ele. Numai eu știu cât. Nu mi le-a pus în brațe un moș cu barbă albă și sac, dar a fost magic acel Crăciun pe care l-am sărbătorit cu bucuria acestui proiect nou.

Cu doi ani în urmă, tot în decembrie semnam actele de proprietate pentru căsuța veche de pe o stradă înfundată, cu tei la poartă. Am făcut-o a noastră și acolo urma să ne mutăm odată. Nu ni le-a lăsat moșul sub brad, dar wow, ce bucurie mare am avut la Crăciunul ăla. Țin minte că am golit ultimii bani din conturi și am rămas cu 200 lei în buzunar, pentru benzina până la Sibiu. A fost un Crăciun magic.

Altădată am primit de Crăciun un inel și o cerere în căsătorie. Sigur că nu erau de la Moș Crăciun. Erau de la un brunet cu părul creț. Dar de la niciun alt brunet nu m-aș fi bucurat la fel. Sau vreun pic. Atunci a venit momentul, poftim. Și eram mare cât un cal breaz, pe serviciul meu, pe banii mei.

Anul ăsta. Mi-am dorit un parfum. N-am mai purtat parfum de când am rămas însărcinată. Încă mai aveam niște resturi printr-o sticluță, doar că s-a cam înverzit. Ultima oară când m-am dat, mi-a venit să vomit. Mi-aș fi dorit unul nou, cel vechi parcă nu se mai potrivește cu cine sunt azi. Doar că un parfum nou presupune timp pentru căutări, probat și n-am chef. Pur și simplu nu mai am disponibilitate de ”asl pls” cu un necunoscut, chiar dacă e un parfum.

Mă văd cu o prietenă ieri și facem o tinerească la prânz, după care dăm o raită la mall. Mă duce să se asigure că-mi iau fond de ten și ruj, după care trebuie să plece și-mi zice așa: mergi în parfumerie, să miroși parfumul X. Și dispare. Ca-n desene animate.
Parfumeria era chiar în drumul meu, prietena e de peste 10 ani, ne cunoaștem destul de bine. Intru, zic, ce pot să pierd. Până am deschis gura către parfumier, am repetat în gând numele parfumului, că nu mai sunt la curent.

Wow, ce miros.

Am plecat cu parfumul pe pielea mea și mă îndrăgosteam pe măsură ce mă mișcam. Nu vă zic că m-am întors după el? Feliz navidad! Ăsta a fost moș Crăciunul meu. Un parfum potrivit pentru mine de altcineva. A true friend, care te cunoaște atât de bine, că îți poate face lipeala cu un necunoscut cu care să fie dragoste la prima vedere, chiar dacă el e un parfum. Magie curată, nu pățesc decât cei care cred. 😉

credit Ședință foto de Crăciun cu Vadim