Trebuie să am grijă de mintea mea în cele care urmează, îi spuneam soțului în vară.
-Ce urmează?
-Încep școala și creșa. Du-te, du-i și adu-i. Ore diferite, nevoie emoționale cât carul. Avem șantierul. Plus blogul. Eme pleacă. Și eu cum le voi face pe toate?
Așa că mi-am pus la punct sistemul. Știam că o să fie o varză generală. Știam care mi-s prioritățile, iar sus de tot pe listă e ea: mintea. Nu îmi pot permite să o pierd încă o dată. Aplic strategia de la nașterea naturală: nu știu dacă pot rămâne cu mintea întreagă, dar pot bifa toate lucrurile de pe lista care să mă ducă acolo. Sănătate la căpuț, tată.
Am refuzat tot ce se putea refuza pe parte -să-i zicem- profesională. Emisiuni televizate, podcasturi, proiecte speciale, deplasări în străinătate (bine, era una singură la Viena, dar goodbye, Maria Hilfer Strasse). Am închiriat apartament aproape de școală. Cât ne costă până se termină casa? Cât m-ar costa psihiatrul și niște Xanax? Nici nu se compară.
Cineva mi-a trimis mesaj zilele trecute cu ceva greșeală gramaticală. Persoana și-a cerut scuze că mă corectează. I-am răspuns că ba nu, că mă bucur să aflu că nu știu ceva, mai ales când e ceva ce aveam impresia că știu deja.
Asta e cea mai mare capcană.
Să zâmbești cu spanac între dinți.
Să conduci cu frânele stricate.
Să prinzi viteză fără să știi că ți-s cauciucurile sparte.
Nu știu ce aș fi putut face altfel. Dar n-o să vă mint, nu mă descurc prea bine.
Tudor s-a dus fără echipament la prima oră de educație fizică, fiindcă am fost singura mamă care a uitat să-i pună. A jucat copilul fotbal în șosete.
L-am felicitat că s-a descurcat, după care ne-am petrecut toată după-masa desenând orarul, ca să poată singur să-l citească.
Nu e soțul, el muncește, nu se distrează. Mama vine cât de des poate, soacră-mea îmi dă pe feisbuc inimioare. Fiecare face cât vrea și ce poate. Iar eu am impresia că-s singura de vină. Mă trezesc exclusiv în momente în care amândoi copiii deodată plâng și deodată cer și, Doamne, sper să nu fie asta tot ce-și vor aminti despre mine.
Habar n-am dacă voi publica articolul ăsta vreodată.
Mi-am dat voie să mănânc tort și ciocolată. M-am programat la coafor, nu pentru că aș fi avut timp de asta, ci fiindcă știam că o să mă duc măcar de rușine să nu anulez treaba. Și că o să-mi facă bine. Cântarul arată rezonabil, știți că asta e important pentru mine. Nu stiu insa pentru cata vreme. În casă domnește un strop de armonie, cred că asta i se datorează în mare parte școlii și creșei, care apasă acolo niște butoane în fix ordinea potrivită. Cred că voi publica articolul ăsta totuși.
Ce bine că am așteptat să iasă un pic soarele. Deși sunt conștientă că poate intra în nori câteodată. De asta și public, să ne amintim, mamacitas, că sunt zile și zile. Și că nimic din tot ce simțim nu ne face altfel decât fncking grozave.
Simt ca ceva nu e bine. Am mai fost pe strada asta si e oribil. E intuneric si rece. Simt in tot corpul ca nimeni nu ma intelege. Ca toti ma parasesc cand am cea mai mare nevoie. Azi a fost o zi crunta. De trei zile alerg tot pentru altii, azi nici macar pe dinti n-am apucat sa ma spal pentru mine. Cine a stat pe stories s-a crucit, ce nebunie. Vorba cuiva, pe astea n-ai cum le inventa, nici daca esti amenintat cu pistolul.
Aseara am venit in pat cand sforaiau toti trei baietii si am simtit niste sclipurici sub piele. Cat inca mai am receptori de bucurie, e bine. Dar se vor ofili si ei intr-o vreme. Scurta. Nu e bine. Stiu drumul. Am mai fost in rahatul asta de infundatura sinistra. Din care stiu ca un singur om ma poate scoate: eu, desi nu cred ca mai am nevoie de inca un lucru pe lista treburilor zilnice.
Nu știu dacă o să public, deși tare am nevoie să ne amintim, mamacitas, că sunt zile și zile. Și că nimic din tot ce simțim nu ne face altfel decât fncking grozave. Sper ca macar voi sa va simtiti mai putin fncked si mai mult grozave.
Daiana
Multe imbratisari! Foarte crud si frumos. De la inima la inima. Ma bucur ca ai publicat, avem imensa nevoie sa ne amintim ca uneori e negru negru de nu mai stii daca o sa mai respiri usor vreodata dar trece, trece si plutim din nou.
Miruna
Ce frumos ai zis, eu cred uneori ca sunt bipolara
Mihaela
Cat adevăr,mă regăsesc întru totul și îți multumesc că ești vocea noastră a tuturor.❤️
Catalina
Fruntea sus, “that too shall pass”. Ce ramane in urma nu conteaza, conteaza sa faci curatenie la loc. Sa arunci resturile de sentimente negative, sa stergi de praf bucuria si zambetul si sa le pui la loc pe raft… Fruntea sus, va trece, vei gasi un echilibru, mai devreme sau mai tarziu. Pana atunci, liste ( chiar daca le uiti acasa, ajuta sa scrii de mana pe hartie, iti amintesti mai usor), autoironie cu dragoste, respirat, numarat pana la 10, si daca nu merge, mai numara o data! Ai grija de tine si de voi (in ordinea aceasta!)
Miruna
❤️🤗
Ada
E normal,e bine ca te descarci. Cumva le pot duce cu rabdare pe toate,ce nu pot insa accepta e amintirea lor despre mine,in zilele alea nasoale!Cand se cearta din orice si pe mine ma ia nebunia la orice tipat,strigat de mama care trebuie sa fie arbitru. Momentan am cautat ajutor specializat,consiliere parentala,poate cel putin voi accepta mai usor ca nu sunt doi oameni,ci unul singur!
Miruna
E foarte bine ca ai ajutor specializat, daca descoperi vreun secret, pls, share.
Alina Savu
Buna Miruna!
Atat de mult ma regasesc in postarile tale..
Dar nu am aceeasi putere ca tine! Cumva imi iau energie pozitiva de la tine zilnic si asta imi da speranta… Lucrez din ce in ce mai mult cu mine la nivel de “mansarda” si intr-o buna zi sper sa creasca si nivelul “puternic”
Iti multumesc! Esti o mama grozava si o femeie exemplu! O zi minunata!
Miruna
Alina, ma ajuta sa stiu ca sunt si alte femei in situatii similare. Adica stiu, dar e bine cand imi trimiti astfel de mesaje. Cred ca nici nu ne imaginam cat suntem de multe.
Alina
Big hug!
Miruna
🤗
Ramona
E greu prima oara când uita adidașii,desenul,tema la mate,mâncarea ,sticla de apă etc.. nu te mai învinovăți, se va mai întâmpla de 1000 de ori,stai liniștită nu ești singura…treci mai departe..nu și au rostul sentimentele de vinovăție…trăiască ciocolata și cafeaua cel mai mare critic ești tu…fii mai blândă cu tine. PUPICI și sănătate…o sa fie mai bine…
Miruna
Mersi, mersi. Faza e ca nu o sa ma transform intr-o scolarita, nici nu vreau asta. Scoala lui, treaba lui, doar ca are nevoie la inceput sa il pun pe cale… iti dai seama ca mi-a zis ulterior ca alt copil n-a avut costumul de baie pt inot… we are not alone
Alexandra Ali
Adevărat, sunt zile și zile. De exemplu, ultimele mele 2 săptămâni. Grădiniță, școală. Cumva m-am pricopsit cu ceva de făcut la ambele fete: la cea mare excursia “mare și lungă” (expresia copiilor) deoarece până în clasa a 3-a au fost o singură zi în excursie, în iunie. Bun, pun’te pe căutat, transmis și mulțumit pe toți (dacă se poate). Aici rezolvat. La cea mică, altele ce țin de organizare și copii, viroze cu vomă și diaree explozivă.
Între timp, eu am menstră de 13 zile, ginecologic nu e nimic în neregulă, cheltui bani în stânga și în dreapta pentru a vedea ce mi se întâmplă. Țara arde și baba se piaptănă: am fost la manichiură și instantaneu m-am simțit ceva mai bine, măcar psihic – am făcut ceva pentru mine.
Ai grijă de tine ca să ai grijă de ceilalți! Bun sfat! Încerc să îl urmez.
Miruna
Vad ca te pricepi la teorie. Astept si practica, sa vad cu ce te lauzi, ca sanatatea e cea mai importanta, da?
Maria
Mie mi se pare minunat ca ai puterea sa scrii toate lucrurile astea si sa le publici. Pentru ca sunt atat de reale toate intamplarile astea si, din pacate, in spatiul asta virtual, putine sunt cele care vorbesc cu adevarat de cat de greu e sa fii mama, sa jonglezi cu toate, fara sa simti ca nu e suficient sau fara sa simti vina sau fara sa simti ca te pierzi pe tine uneori.
Hang in there! You are truly amazing! Si asta nu e un overstatement. Big hugs!
Miruna
❤️❤️❤️
Bia
“sper să nu fie asta tot ce-și vor aminti despre mine”
Ce iși amintesc copiii din zilele și nopțile urâte? Ei bine, se pare că nu ce credem noi că iși vor aminti.
Să tot fie doi ani de când într-o noapte pe la 3, copilul a facut niste frisoane din ale de ne-au trezit din somn speriați pe toti. Eu am fost super panicată, nu știam ce să-i fac, pe ce să pun mâna, cum să nu-l sperii și mai tare. Nu mai aveam mult până să plâng langă el. Eu îmi amintesc toate astea foarte clar, plus Nurofenul, Panadolul și statul de veghe până trece, cu inima cât un purice.
Ce iși amintește el? Imi zice într-o seară acuma recent: “Mami, mai știi atunci când ne-am trezit toți noaptea că nu-mi era mie bine și ne-am uitat la desene pe NickJr. și am băut ceai și am mâncat biscuiți pe întuneric? … Când mai facem?” 🙂
E greu să nu punem presiune pe noi, vinovăția este un blestem crunt pentru mame. Noroc că mai au grijă cei mici să ne prezinte și realitatea lor pentru o schimbare de optică.
Keep up the good work!
Miruna
Haha, ce tare! 🤘🏼 Good job!
Mara
Asa e, sunt zile si zile. Toti trecem pe aici. Curaj, Miruna.
Apropo, la ce cabinet te putem gasi? Vezi si copii micuti, 3 ani? Multumesc.
Miruna
Mersi, nu inca, nu lucrez inca in cabinet
Mara
Multumesc. Astept sa ne dai de veste cand putem aduce copiii la consult 🙂
Miruna
sunt onorată că ți-ai da copiii pe mâna mea :*
Elena
Doamne, eu credeam ca incep sa o iau razna ca am zile si zile, schimbari de stari de la o ora la alta. Acu simt ca e bine, hai ca am reusit, acu simt ca sunt pe marginea prapastiei.
Miruna
Ora 1:29, marginea prapastiei si aici
Cristina
Exact aceste sentimente ma incearca si pe mine zilele acestea, efectiv simt ca nu le mai pot duce pe toate
Miruna
Te cred!
Roxana
Te îmbrățișez Miruna!!❤️
Miruna
mulțumesc tare
Loredana
Eu am un singur copil (o fetita de 8 ani). Mereu zic: o mama care are mai mult de un copil este o eroină. Eu cu unul singur si mi se pare ca nu fac față uneori. Dar mi-a ramas in minte o replica de prin valurile internetului: ”Esti o mama extraordinara de fiecare data cand nu iti abandonezi copilul la metrou, deși îți vine să o faci.” Bineînțeles că acest ”abandon”este o metaforă (sau nu 🙂 ) pentru toate acele momente în care, deși poate am facut greseli, totusi nu am renunțat să facem ce am putut mai bine.
De ceva timp am început să aplic un ritual dimineața, chiar daca este nevoie sa ma trezesc mai devreme. Scriu 3 pagini in jurnal cu tot ce imi trece prin cap. Dureaza cam 30 min. Si am observat ca, astfel, imi vin si idei despre cum sa ma descurc in unele situații sau despre cum sa mă organizez mai bine. Îmi accesez, cumva, mai rapid intuiția și capăt claritate, reușind să aleg mai bine lucrurile pe care trebuie sa le fac eu, pe care trebuie să le deleg sau sa le amân pur si simplu.
Si mi-a prins atat de bine în ultimele saptamani cand mi s-au dublat sarcinile la job pt că o colega a plecat, cand a cazut copilul in cap la sport si a trebuit sa alerg cu ea la urgente (nimic grav, doar o sperietura zdravana). Cand am avut de gestionat situatii neprevăzute acasă și probleme de sănătate cu tatăl meu. Și chiar cand am constatat ca proiectul meu de suflet, pe care il construiesc in timpul liber, a trebuit pus in asteptare pt ca trebuia sa rezolv toate celelalte urgențe neprevăzute.
Și iată că am ajuns sa alerg cu nerabdare la paginile mele de jurnal, in fiecare dimineață, unde m-am calmat, mi-am recăpătat optimismul și am gasit solutii. Și parcă totul s-a legat cumva. Și, chiar dacă unele lucruri sunt încă în desfășurare si nu le gasesc acum rezolvarea, macar nu ma mai enervez si nu mai clachez dureros. Cele 3 pagini de jurnal sunt magice, chiar dacă uneori apuc să scriu abia seara.
Te îmbrățișez! Ești extraordinară! 🙂
Miruna
Înțeleg foarte bine terapia prin scris/ O practic de ani de zile chiar pe blogul ăsta. Cred că sunt și studii că scrisul aduce claritate și organizare. Mă bucur că ai găsit ceva care să te ajute, din ce scrii pare că ai parte de destulă agitație. O să țin minte ce ai zis despre fiecare mamă :*
Oana
Îmbrățisări, o să fie bine! Totul trece, o să fie bine!
Miruna
inimioară
Iulia D.
Biiig hug 🤗 How can I help?
Miruna
mersi. știi de unde pot cumpăra o clonă funcțională?
Iulia D.
Mnope, nu prea. Odihnesti cat/cum poti de bine originalul, faci stocuri de ciocolată (adica vezi sa nu mananci mai multa decat poti pune deoparte) si magneziu si ii dai inainte. 🤗
Dyamisi
Am fost și eu pe drumul acela spre întuneric. Și chiar am crezut că nu am cum să mai răzbat. Am gemeni și intre un an si 2 ani si vreo opt luni ai lor, am dormit maxim 3 ore pe noapte, si alea fragmentat. Am fost praf. Și a trebuit sa lupt singura sa-mi revin. Pentru ca indiferent cât incercam sa le explic celor din jur ce înseamnă, până nu trece cineva prin același chin, nu intelege.
Am tras de mine cât am putut ca sa-mi revin. E mult de spus, dar am reușit singură.
Acum au 3 ani si jumatate si lucrurile revin incet la normal. Mi-am promis mie ca nu voi mai merge pe drumul spre intuneric. Pentru ca semnele apar, trebuie sa fiu atenta atunci si sa am mare grija de mine.
Așa ca rezonez enorm cu articolul tău. Sunt alături de tine si iti multumesc pentru curajul de a fi tu, sinceră, naturală, deschisă, intr-o lume tot mai falsă.
In tine si doar in tine sta puterea de a avea grijă de mintea ta, ca să ai grijă si de ceilalti. Te îmbrățișez!
Miruna
mulțumesc, nu știu nici eu cum am ajuns aici, am avut claritate să previn totul, recunosc semnele, dar nu mă las, nu mă dau bătută. Știu că e lupta mea, dar mesajele astea ca al tău mă ajută. Eu am aici o plasă de siguranță. Chiar dacă e virtuală și cumva departe, îmi face un bine mare. Hugs, rămâi în lumină.
Dyamisi
♥️♥️♥️
Îți trimit multe gânduri bune! Și noi, cititorii tăi chiar ne gandim la tine si te incurajam de departe. Nu esti singură!
Suntem aici. Cand vrei sa vorbesti, cand ti-e greu, cand crezi ca nu mai poti, suntem aici.
O sa fie bine!
Mihaela
Mă doare gâtul, fiica de 16 ani a răcit și zace in camera ei, cea mijlocie a trebuit dusă la școală și cea mică are antrenament.
Cumva am reușit să fac o spoială de curățenie, o pizza congelata și una de casă cu aluat cumpărat, cumva va trece și perioada asta in care încerc să mă adaptez la naveta cu 3 copii cu program total diferit, lucrez de acasă și le împac pe toate.
Big hug și de la mine!
Miruna
Multumesc, e o invitatie la pizza? 🤗❤️
Mihaela
De ce nu?
Cristina
Am plans zdravan de tot dupa ce am citit articolul si comentariile. Ma aflu intr-o zona foarte dark, emotional vorbind. Nimic nu imi iese bine la job si ma gandesc oare cand ma dau astia afara, sunt coplesita cu doi copii care au nevoile lor emotionale de liniste si stabilitate, doua gradinite diferite, am pneumomie, grasa sunt, nu am cu cine sa vbesc, simt ca toti isi dau seama ca sunt un copil timorat care a ajuns mama si e depasita de situatie (am 35 de ani), am multe regrete si pareri de rau, mi-e greu sa vad viitorul cel luminos pt ca prezentul ma cam afunda in probleme. Na, poftim, am zis si ma simt o idee mai bine.
Sper si tu sa fii mai bine, da?
Miruna
Cristina, cred ca plansul e bun. Cel mai bun din tot ce ai scris. Vreau si eu niste plans.
Mari
Eu am observat la mine ca de cand nu imi mai impun sa ma simt intr-un anume fel, fac mai bine fata zilelor/perioadelor grele. Dar recunosc ca deja ma sperie faptul ca nu o sa știu sa gestionez a fi mamă de doi fără sa o iau razna. Si legat de ce ai scris ( sper sa nu fie asta tot ce o sa isi aminteasca despre mine), cred ca majoritatea avem teama asta. Dar tocmai pentru ca o avem ne face niste mame grozave. Scrie in continuare, articolele de genul ăsta ne ajută enorm. Te îmbrățișez!
Miruna
ești foarte drăguță și o surpriză faină de tot. Thanks
Nikki
Miruna, ai grijă cu somnul. De la nesomn se trag multe ponoase, inclusiv drumul ăla pe care ai mai fost și pe care nu mai vrei sa fii. Poți lăsa copilul la gradi la program prelungit câteodată macar, crede-mă că nici nu își va aminti de asta mai târziu. Mai elimina din presiunea asta pe care o pui pe tine, de a fi mama perfecta. Zbiara când nu se poate altfel, impune limite când e cazul, că nu rămân copiii traumatizați, pot să-ți garantez. Lasa-i in weekend mai mult cu tatăl lor, caută o bona sau fa orice altceva te ajută, fara sa te simți vinovată. Pune-ti întrebarea: dacă eu aș fi internată 4 zile in spital, ai mei ar continua sa respire, mănânce, meargă la școală, gradi etc? Dacă răspunsul este da (evident), ia-ți doua zile o camera la un hotel, singura ( ca Meredith Grey, mi-a rămas lipit pe cortex episodul ăla), că nu pățește nimeni nimic. Le spui ,,fraților, fac asta ca nu mai pot, va descurcați”. Identifica-ti nevoile și respectă-le, ai tai îți vor mulțumi pentru asta mai târziu. Orice, dar indeparteaza-te cat mai repede de drumul ăla. Te îmbrățișez.
Miruna
Nikki, am citit de două ori mesajul tău și îți mulțumesc. Știu că nesomnul e drumul spre pierzanie și în fiecare seară îmi propun să mă culc mai devreme, după care mă văd cu copiii culcați și liniște în casă, mă bag în baie, apoi îmi bag căștile în urechi, stau la povești cu soțul și se face 12 deja… Bag o ciocolată și mă culc, că dimineață înainte de 7 sună ceasul. Dar ce să îți povestesc, deja am fantezii cu hotelul ăla..
Claudia I.
Imi pare foarte rau ca esti atat de aproape de fundul sacului si inteleg atat de bine tot ce simti in clipa asta. Iti trimit o imbratisare si te-as ajuta cu drag daca as putea. Nu esti singura in situatia asta. Si spun asta ca sa te asigur ca nu faci nimic gresit. Nu ai nici o vina. Esti extraordinara!
In clipe de astea zicala ‘e nevoie de un sat sa cresti un copil’ capata sens. Avem tot mai multe responsabilitati, si satul e tot mai mic.
Lista e mult mai lunga decat orele in zi, iar partile care ne-ar aduce si noua liniste si bucurie sunt chiar la capatul ei, in mod repetat, si ne uitam in jurul nostru si ne intrebam – oare toti alearga ca nebunii asa? Cum de ei reusesc sa para normali si mai au si timp pentru ei? Care e secretul?
Cred ca si punem foarte multa presiune pe noi. Avem standarde foarte ridicate in tot ceea ce facem si ne e foarte greu sa facem compromisuri. Iar cand le facem, ele sunt insotite de sentimentul ala de vinovatie. Daca am scapa de vinovatie..
Duminica am avut un moment in care pur si simplu nu mai suportam sa mi se adreseze nimeni. Am simtit ca am atins limita, si orice noua nevoie care imi era comunicata parca ma sufoca instant. Vocea interioara striga NU MAI POT! GATA! Am zis tuturor ca pentru jumatate de ora nu exist. Nu am facut nimic spectaculos. Am ramas pur si simplu intr-un loc si am incercat sa respir. (pentru context, am un sot minunat care ma ajuta si 2 copii. Nu am familie extinsa, iar prietenii au problemele si vietile lor, la fel de incarcate).
Nu am sfaturi, si nici solutii. Daca le-as avea, le-as testa pe mine. Insa te inteleg si iti doresc sa treaca curand. Sa se alinieze astrele si sa se scurteze lista. Sa faci lucruri si pentru tine. Sa apara soarele pe strada ta.
Te pup si te imbratisez cu drag.
Etienne
Draga Miruna, e pentru prima data cand iti scriu. Iti “sorb” fiecare articol de multa vreme. Am si eu 2 copii minunati. Recent, fetita cea mare a avut prima sedinta cu parintii, e grupa mica. Am citit mesajul educatoarei de 10 ori, abia asteptam, era prima sedinta la care particip in calitate de parinte. M-am machiat, mi-am pus hainele bune. Mesajul era clar : ora 16.45. La ce ora crezi ca am ajuns? O ora mai tarziu, fiind convinsa 100% ca atunci incepe sedinta care imi va oferi o ora de liniste, fara sa aud “mamiiii” de 100 de ori. Am ajuns fix la final! Shit happens. Nu esti singura! Suntem multe mamici imperfecte in lumea asta nebuna. Te pup.
Miruna
Ooof, imi pare rau ca ai patit asta, citesc din ce scrii ca aveai nevoie efectiv sa ajungi acolo. Sper ca ai mai ramas totusi o ora pe undeva