Am citit știrea, mi s-a făcut piele de găină ca Andrei la Românii au talent. Deci musai să scriu despre asta, fiindcă avem atâtea exemple de femei care porcăiesc alte femei. Că ne trebuie și exemple de femei care ridică alte femei.
A fost scandal în Finlanda, că prim-ministra Sanna Marin a fost filmată dansând la o petrecere privată sâmbătă seara. Era un eveniment privat, iar filmările nu erau pentru public. Cineva a făcut-o vedetă intențiobat. Femeia are o viață privată și tot dreptul să danseze. Are 36 de ani, e adultă și legea îi permite inclusiv să consume alcool. Nu a făcut nimic greșit. E unul dintre cei mai tineri politicieni, cu niște succese substanțiale, dar noi vorbim despre această femeie că a dansat. Nu e corect, mi se pare genul tipic de scandal regizat. Finlanda e pe punctul de a adera la NATO după peste 70 de ani de neutralitate cu Sanna Marin prim-ministru, poftim.
Totuși în urma scandalului, Sanna Marin a fost nevoită să facă un test antidrog, înțeleg că rezultatele urmează să apară. Probabil o mână de conservatori constipați și invidioși încearcă să-i facă probleme unui lider feminin de forță. Indiferent de partea cui e dreptatea, femeia a trecut printr-o execuție publică dirijată spectaculos.
Mi se pare fabulos că Sanna Marin s-a viralizat la nivel planetar dând din fund, deși e o femeie care conduce o națiune la numai 36 de ani.
Impresionant e însă răspunsul finlandezelor, care au început să posteze filmulețe cu ele dansând și să-i dea tag prim-ministrei. E un gest de solidaritate superb între femei. Un fel de #metoo, dar pe pozitiv.
“Solidarity with Sanna”
Women in Finland are posting videos of themselves partying while tagging Prime Minister Sanna Marin. pic.twitter.com/Bl1M4r0bky
— Megha Mohan (@meghamohan) August 20, 2022
Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash
Irina Papayiannis
Intrebarea e – daca era barbat si acelasi filmulet era publicat ar fi avut acceasi reactie publica de condamnare din partea consevatorilor si invidiosilor
? Foarte probabil nu.
Miruna
Daca e masinaria rusa in spate, posibil. Dar si eu m-am intrebat asta
ana
la noi, cu siguranta, nu. imi amintesc ca petrecerile lui Boris Johnson au fost primite cu simpatie si intelegere.