Când mai veniți la Sibiu, mă întreabă mama, tata, bunica, mama soțului meu, Ștefi. CÂND MERGEM LA SIBIU, când mergem la Sibiu, când mergem la Sibiu, mă întreabă copiii în felul ACELA în care întreabă copiii.
Cea mai complicată întrebare a vieții mele e cu plecatul. Mai simplu știu răspunde la ”când e gata șantierul”. Mai ușor mi-e ”dar o fetiță când faceți și voi”. Aproape am senzația că mai bine prezic numerele câștigătoare la loto decât să știu când mergem la Sibiu.
Pentru că
Am zis că mergem și-a apărut o gardă. Nu putem abandona pacienții în spital. Nu-i nimic, reprogramăm pe săptămâna viitoare.
E ziua lui Victor, facem petrecere acasă. Ba stai că grădinița face excursie! Fix în sâmbăta aia, care erau șansele? Tudor își dorește. Amânăm.
Vineri o operează pe doamna cu cucuiul, operație programată de peste o lună. Nu o poate opera și pleca din București imediat după. Săptămâna viitoare.
Bagaje făcute, copil luat de la grădiniță, telefon că ai fost contact cu cineva pozitiv. Fir-ar să fie de treabă, cu lucrurile astea nu te joci. Stăm potoliți și ne băgăm bețe pe nas și în gură.
În vacanța de 1 decembrie, am făcut rezervare la un conac cu niște prieteni și copiii. Ciubăr, piscină, zăpadă și cafea, deja visam. Cu 36 de ore înainte să ajungem, primesc mail (noroc că l-am deschis) că să ne iertați, dar tocmai am dat apartamentul cuiva care stătea cu o noapte mai mult decât voi. Nu mai avem altceva, pa. Prietenii s-au dus, noi ne-am lins pe bot. Bine c-am aflat c-au anulat înainte să ajungem la poarta lor.
Ia-o pe asta, Miruno, și explică-i copilului că uneori life sucks.
Nimic din ce am scris mai sus nu e ficțiune
Totul e purul adevăr. Nu vă povestesc și ce înseamnă să pornești copiii că mergem oriunde, dar mai ales la Sibiu. Ăștia doi țopăie o săptămână înainte ”mergem la bunici, la bunicii mei, ba nu ai mei, ba ai mei”. Explică-le că amâni. Că pacienți, că excursie (aici a fost simplu și alegerea lui), că gărzi, că pandemie, că oameni fără cuvânt.
Vara asta aveam planificat fiecare weekend, inclusiv cu două deplasări în țară la noi. Una în Deltă, doar că, surpriză. În dimineața în care trebuia să ajungem, trimit mesaj: vedeți că ajungem târziu, să nu credeți că nu venim. Răspuns: Unde să veniți, că noi vă așteptam weekend-ul viitor. Vis.
Azi era în plan să executăm o altă experiență la o fermă dintr-un sat din Ardeal. Deja visam cai, vaci și oi. Last minute, personalul face covid, noi nu vrem, mulțumim.
Copiii sunt cel puțin confuzi, vă imaginați. Lasă că o dreg eu mămicește, așa că execut un telefon la agenția salvatoare, Travel Planner. Sebastian, unde mă trimiți? Vine Sebastian cu două variante la foc automat. Doar că, până iese bărbatul din operație să votăm, acele camere se dau altora mai hotărâți. Normal, vârf de sezon, ce să te și faci.
La ce a rămas totuși neocupat pe litoral, Sebastian mi-a dat cu avantaje și dezavantaje, spunându-mi însă ca un psiholog bun, că nu crede că mi-ar plăcea prea mult. Am apreciat mult, acesta e și rolul unei agenții care e de partea ta. Care vrea să mergi cu ei și anul viitor. Nu să îți vândă orice-ar fi, ci să îți potrivească nevoile cu ce există în oferta lor.
Scriu asta cu recunoștință inclusiv față de univers. Ne-am adaptat. Și, de cele mai multe ori, s-a demonstrat că a fost mai bine până la urmă cum s-a întâmplat. În weekend-ul fără ciubăr, am chemat prietenii la Sibiu. A ieșit ceva memorabil after all. În weekend-ul fără Deltă, am făcut-o pe-a noastră la cât am udat betoanele de pe șantier. Uneori lucrurile se întâmplă pentru tine și e bine să le lași.
Ce credeți că am făcut ca să salvez weekend-ul acesta? Am întors situația simplu de tot: Hai la Sibiu!
Copii, împachetați, plecăm. Păi, cât s-a chiuit. Păi, cât s-a sărit în pat. Inclusiv azi-noapte s-a întrebat cât e ceasul și dacă am împachetat.
Conacul La Ioani și Conacul La Siminel ne primesc și fără rezervări. Garantez că-s oameni serioși, dar să nu-mi cereți numărul de telefon.
Andreea
Ehe… Eu ma chinui cu ai mei sa.i duc in parc. Ba avem covid, ba il mananca pe Tudor (4ani) pielea de la eticheta si de la mai stiu eu ce, ba Maria 7luni e nedormita, ba eu neepilata sau nervoasa, ba nu am mancarea gata, ba astept curierul. Ideea e ca nu reusim sa ajungem in parc. In schimb am reusit la mare. Unde mai rau am obosit: Tudor ca el nu mananca singur, ca cica e bebe la 4 ani, Maria in schimb(care chiar e bebe) craune ca vrea si ea din ciorba mea sarata. Si uite asa, m.am intors de la mare si nemancata si grasa(desi nu am mancat) si cu Covid. La anu vream sa mergem in Bulgaria, dar cred ca nu mai am curaj. Peste vreo 3 ani poate.. in parc zic
😳.
Abi
Intelegem, intelegem :))
Vorba doamnei educator: “m-am saturat eu de cate ori “a plecat” Grig la Balcik” :)))
De 3 ori trebuia sa plecam vara aceasta, de 3 ori a intervenit ceva :))
d
ce vremuri complicate traim, nu mai poti programa nimic , nici de dimineata pana seara , ca risti sa intervina ceva…
imi e dor de niste vremuri asezate, tihnite, cu ritmul de viteza intai si atat. tot sper la ele, as vrea sa mi cresc copilul intr un ritm mai domol, m as muta undeva la tara, la padure si aer curat, unde timpul sa mai stea si in loc.
vremurile in care am crescut noi nu se mai intorc, insa nu stiu nici ce am putea face acum cu vremurile in care traim ca sa incetinim putin ritmul, sa facem planuri faine care sa se si termine fain.