Caz concret. Mă spălasem pe cap și mă uscam. Era seara de dinaintea interviului la Pro tv, deci nu mai puteam amâna. Acasă, doar eu și cei doi băieți ai mei. De obicei, mă ocup de aceste treburi administrative când sunt fără copii, adică unul e la grădi și celălalt în parc. După ce ei adorm, n-am nicio șansă și nici înainte de a se trezi. Fiindcă al meu ăsta mic e încă cu senzor de mamă funcțional. Cum m-am ridicat de lângă el, cum, pac, e în două picioare imediat.
Deci mă uscam pe păr. Cu perie și foehn profesional. Eram în dormitor, lângă pat. Victor începe să sară pe saltea și să îmi tragă niște perne în cap.
La prima:
mă gândesc să nu reacționez, că el asta vrea, și va înceta. Când mă mușca de țîță așa am procedat și a funcționat.
La a doua: chiar aș vrea să mă usuc, cred că e și trecut prin Constituție ca drept uman. Dar oare ce ar zice Mira în locul meu? (Mira din tabără e cea mai apropiată sursă de zen pe care o am)
Până găsesc răspunsul la întrebare, pac, a treia pernă în cap: Oare cum aș putea face să văd nevoie copilului în loc să urlu cu toți decibelii care se simt invitați?
-Uite, puiule, oare tu ai chef de joacă acum? De aia îmi dai cu perna-n cap?
Puiul răspunde pozitiv.
Ah, ce bună sunt, deja mă simțeam personajul principal dintr-o carte de parenting.
Am văzut nevoia, m-am conectat, auziți și voi dopurile de șampanie cum sar?
-Mă gândeam eu că ai vrea să ne jucăm. Uite, acum e urgent să mă usuc pe păr, că altfel se încrețește și nu mai stă. Dar promit că imediat cum termin, ne jucăm. Ce zici, crezi că ai răbdare să aștepți?
Puiul răspunde clar că da, are răbdare să aștepte.
Pfua, îngerii cântau. Eram Alfie Kohn ud pe cap. Eram Laura Markham la foehn. Pardon, la microfon. Eram Urania Cremene și Sfinții Mihail și Gavriil la un loc. Înger pe pământ, cea mai bună mamă din univers.
Vezi, Miruno, mă gândeam în această fracțiune de secundă după DA-ul copilului, că poți și tu vedea nevoia din spatele comportamentului lui, poți fi și tu o mamă care nu țipă ca descreierata când își ia perne în cap, n-ai citit toate cărțile alea degeaba, ce scrie acolo e chiar adevărat.
Pornesc foehnul și ce credeți că se întâmplă?
Pac, o pernă-n cap.
Mda. Cărțile de parenting. Mai băgăm o fisă, poate copilul n-are memorie de elefant și a uitat ce s-a discutat.
-Văd că ai un mare chef de joacă și că îți e tare greu să te oprești. Nu îmi place când mă lovești cu perna și aș vrea să te oprești. Oare vrei să pregătești animăluțele pe pat, să fie aranjate pentru când voi termina de uscat acest păr de pe propriul meu cap?
Puiul răspunde pozitiv, yey, Alfie Kohn la microfon, deși ușor confuzat.
Pornesc foehnul, îmi bag peria în păr și ce credeți că se întâmplă, nu veți ghici nici într-o mie de ani!
Pac, o pernă-n cap.
Toți sfinții mă părăsiseră între timp. Nu mai știam nimic din ce-am citit. Vedeam monocolor, adică mult roșu în fața ochilor mei. Nu era de căldura de la foehn. Ce credeți că am zis.
Sunt o mamă bună, care are doar nevoie de 10 minute să se usuce pe cap. Și tare, către copil:
-Puiule, ai vrea niște Regele Junglei un pic?
Regulile și zen-ul, și îngerii, și nevoile funcționează grozav când n-ai nimic altceva de făcut.
Când niciun alt gând nu îți populează creierii decât cum să crești un copil. Poate sunteți șocați de ce scriu aici, dar e noul meu adevăr. Băi, nu le poți face pe toate și uneori trebuie să alegi. Atât pot eu cu resursele pe care le am. Atât pot eu, mama Miruna, într-o seară când era musai să mă usuc pe păr chiar atunci.
Și da, era musai chiar atunci, fiindcă toată ziua am lucrat, am telefonat (nu, nu vă gândiți că vreo prietenă am sunat), am fost la șantier. După, mai aveam cina de pregătit, o masă de întins, de strâns, copii de dezbrăcat, spălat, ață dentară (care e o nouă limită pe care mi-o împing în creierașii mei), îmbrăcat în pijamale și culcat. Nu sunt scuze, sunt realități. Poate voi ați vedea alte opțiuni, poate și eu le-aș vedea acum, când stau pe un scaun fără să-mi pice pe spate apă rece din păr și mă gândesc. Altfel e când ești în papucii mamei care vrea să facă ceva simplu pentru ea, căci nu are niciun minut când altcândva.
Viitorul în parenting nu va mai fi cu copilul în centru, prevăd. Va avea și mă-sa loc pe undeva.
”Cum să nu traumatizezi copilul, dar să nici nu fii o vacă cu tine între timp”.
Fiindcă să faci și să crești copii e tot mai mult în cârca unui singur părinte. Și când sunteți doi, sunteți pe rând. Nu te mai ajută nimeni altcineva, ești mereu doar tu și ei. Dinamicile se schimbă. Cere ajutor, zic mulți. Pentru ce, ca să mă usuc pe păr?
Scriu acest text și haios, și adevărat, și trist, ca să contribui la felul în care se simt mamele când scot asul din mânecă, lipesc copiii la tabletă sau îi duc la bunici, să respire și ele un pic. Nu e ok să-i uităm acolo, nu asta zic. Nici să-i lovim sau să-i pedepsim, fiindcă nu știm altfel cum să comunicăm.
Dar e ok să respirăm. E ok să aplicăm toate celelalte instrumente (din cărți) pe care ni le amintim într-un anumit moment și să scoatem asul când nu funcționează ca-n Alfie Kohn. Că altfel ne sufocăm. Mergem zângălite la televizor. Ne apar tot felul de boli.
Facem o treabă foarte grea oricum. Copiii noștri ne iubesc. Și noi pe ei ca pe ochii din cap.
Regele Junglei.
Respirăm.
Photo by Kelly Sikkema on Unsplash
Cristina M.
Foarte bine punctat! Super articol!
M-am regasit 100%! 😀
Imi place ideea cu viitorul in parenting 😉
Silvia R.
Daaa, si eu am ajuns sa apelez tot mai des la astfel de asi din maneca. Nu le-am dat inca telefon ori tableta, dar la tc, cate 1 episod sau 2 cu desene animate fac minuni.
Mare adevar asta cu parentingul!
Fratila Georgiana
Pffff…. Cât adevăr…🙏🏼❤️
Maria
Știu o mămică ce pleca din camera și dădea muzica sa nu mai audă plângând copilul. M-am grăbit să o judec, apoi cu diverse ocazii, dar acum citind articolul acesta am realizat că poate acela era “asul” ei din mânecă. Nu întotdeauna îți vin în minte sfaturile de creștere a copilului citite în cărți, dar e important să știi că nu ești tu singura care poate îți vine să urlii. Important este să fie înțelegătoare cu noi înșine aici cele asemeni nouă.
O mamă
Ce mi-a plăcut asta “Regulile și zen-ul, și îngerii, și nevoile funcționează grozav când n-ai nimic altceva de făcut”. Am observat printre prietenele mele cu un singur copil de care se ocupa 100% si nimic altceva pe lângă, cum ele nu ma inteleg pe mine. Ca uneori am si altceva de făcut. Poate si celalalt copil vrea ceva sau poate da, trebuie sa ma spal pe cap.
Pe această cale vreau sa zic ca eu înțeleg parintii care ii lasa pe copii cu telefoanele in restaurante (in special cei de la 2 copii in sus, ca si eu daca ma duc doar cu unul undeva, e total altceva). Avem si noi nevoie sa respiram, sa mai vorbim cu un adult, etc.
Lore
Pff…a mea fetiță, nici cu ” Capra cu trei iezi” nu sta la restaurant( ii place foarte tare), titirez este, ii place sa exploreze, sa ocoleasca masa, sa se bage in seama cu oamenii, nu ii acorzi atentie, mai insista (1an si 8 luni).
Eu nu stiu cum se descurca cei cu 2 sau 3 copiii, pe bune? Cum? Dar..mamele noastre? Uneori ma simt vinovata ca’mi pare ca nu ma descurc cu tot ce tine de casa, de familie, de copil. Calca, spala, aspira si de 3 ori ca arunca mancare pe jos sau ii cade, mancare, cumparaturi munca, acorda atenție puiului de om, iesi afara, in parc( poate aveam zile in care nu reuseam sa o scot deloc si vin alte mame” perfecte”( mai sunt si din astea care au copii, eu am fost înainte de a avea) si iti spun ca nu exista zi in care sa nu iasa cu copilul de 2 ori pe zi afara. Cum Dumnezeului se descurca? Numai pun la socoteala faptul ca ma ajuta si sotul. Faptul ca fetița mea se trezea de multe ori pe noapte sau se culca tarziu ne-a epuizat si…de aici toate responsabilitatile zilei pareau mai grele.
Monica
Vara asta am fost in concediu in Turcia si in Grecia. Imaginea copiilor de la mese care mananca doar cu ecrane, m-a intristat foarte tare. Nu, nu e ok, cu tot efortul pe care il implica masa la restaurant cu copii mici. Eu am 2 copii. Mananc mereu pe graba si plec de acolo toata transpirata. Dar gandul ca faza asta nu dureaza o eternitate, ma face sa resping ideea de a crea niste mici zombie in fata unui ecran.
Anca
Acelasi lucru si in Romania, din pacate. E ok sa apelam la anumite trucuri cand avem nevoie de un moment de respiro sau de liniste, dar devine problematic cand e utilizat in exces sau pentru a determina copiii sa isi satisfaca nevoiele de baza (cum ar fi hranirea). In 7 zile de concediu am vazut f multi copii care primeau telefonul pentru a manca – erau hraniti de parinti in timp ce ei se uitau la telefon, fara a fi constienti de faptul ca ei mananca. Astfel de situatii cred ca sunt problematice.
Eu am 2 copii si este o adevarata provocare sa mancam la restaurant, dar prefer sa mancam pe rand. In cazul in care copiii primesc telefonul, il primesc pana vine mancarea.
Aura
Perfect adevarat! Si modul in care ai spus-o, genial! Pe mine ma distreaza mamele cu un singur copil care spun :” e unul, dar face cat doi!”. Deloc, dar…
Oana
Cata dreptate. Sunt mama de 3, dentista, lucrez si 12..14 ore pe zi. Dus fac des, spalatul pe par il sar, pana umplu perna de par…tocmai din lipsa CRONICA ACUTIZATA de timp. Si da..ma simt 95% din timp, parinte singur. Corect punctat. Multumesc!
elena
mama, ce tare. Bv. Ce am obs eu ca merge pana acum in momente din astea si as zice ca e nenea cu jocurile este ca fix in clipele alea au nevoie de un joc agresiv, de aia ma zgandara. Rabdare, povesti si chestii nu merg pt ca ei cauta altceva. Nici mie nu-mi iese de fiecare data, bien sur( si cine punea Barbie aseara la 10 noaptea?!) dar daca ma apuc sa ii alerg, gen: cine ma bazaie si nu pot sa ma usuc, ia sa-l prind eu acum sa-l gadil pe tantar( asta inseamna da, sa ma intrerup si nici eu nu fac asta mereu) functioneaza. Rabdare anduranta dar si pauze sa avem si odihna. Vai ce liniste era in ziua cand au plecat mama cu sora cu ei la rau sa-i scalde. Atunci am inteles cum e in casa parintilor dupa ce pleaca copiii la scoala/gradi.Li ni ste. te pup, Miruna, te imbratisesz si ma rog sa-ti fie bine si sa fii sanatoasa.