Aventuri de Casă Nouă (4): Macaraua

La 8.05 mă sună montatorul: ”Doamnă, ziceți-le vecinilor să-și mute mașinile. Macaraua nu poate intra. Stă în mijlocul drumului și așteaptă.”

What?

Asta e proaspătă, de azi-dimineață. Cum băieții au început să ridice casa pe structură metalică, săptămâna asta vor avea nevoie în două zile de macara.

Toate bune și frumoase. Vorbit cu domnul macarau, cum ar zice Victor. Mers cu cineva săptămâna trecută să verifice șantierul, locul, să vedem dacă avem pe unde și avem cu ce. Înțeleg că nu există un singur fel de macara, ci mai multe. Cu lungimi diferite de braț și alte detalii tehnice pe care nu îmi doresc să le cunosc vreodată.

Vine un băiat pe scuter, își dă casca jos regulamentar, bagă un ochi, face niște poze.

Se poate, doamnă. Fără probleme. Vă dau cutare macara, să vă ajungă până la cer, să fie bine pentru toată lumea.

Stabilim oră, preț anunț montatorul, vorbesc cu operatorul de macara, țac-pac. Nu mă pot prezenta pe șantier dimineață la 8 din cauza unei probleme de sănătate urgente. Nu e cazul să vă îngrijorați, voi avea o intervenție azi, sper, după care sunt călare pe macara.

Deci 8.05 mă sună montatorul: A venit macaraua, doar că nu poate intra.

What?

Vorbiți cu vecinii.

Pentru că sigur că da, vecinii nu au altceva de făcut decât să-și mute mașinile când le zic eu să le mute. Unul dintre ei și-a mutat două mașini imediat, celălalt tocmai plecase din București. Era în tren. Îl auzeam. Ciu-ciu.

3500lei pe zi pentru macara. Și stătea.

Vecinul era plecat.

-Dacă mi-ați fi zis acum jumătate de oră, eram la mine în dormitor. Încerc să găsesc o soluție, doamnă. Cheile sunt acasă, trimit pe cineva.

Nu cred că macaraua e la primul șantier.

Nici că montatorul e la prima macara. Noi suntem, desigur, singurele persoane din ecuație la primul șantier cu macara. Deși pare super simplu să te gândești anticipat, NU ne-am întrebat dacă mașinile vecinilor vor încurca. Am avut once again încredere în cineva.

Până la urmă, am avut noroc cu vecinul care a mutat mașina, deși el era în tren pe undeva. Și cu șoferul de macara. A reușit să parcheze ditamai mădrăguna doar din vreo două sute de manevre și ceva.

Ceea ce îmi amintește de băiatul de la înghețata din Sibiu.

Erau două persoane în fața mea, fiecare a cerut câte două înghețate. Pe băiat îl chema Denis. Denis îi întinde cupa cu înghețată primului servit. La care omul zice: ”O linguriță, îmi dați?” Se întoarce Denis, se caută de linguriță, i-o dă. După care omul mai zice: ”Și un șervețel?” Se întoarce Denis, se caută de șervețel, i-l dă.

Următorul client. ”O înghețată de caramel sărat, vă rog.” (Cred și eu, caramelul sărat e cel mai bun). Îi dă Denis o înghețată de caramel sărat la cupă. După care zice omul: ”O linguriță aveți?” Se întoarce Denis, se caută de linguriță și i-o dă. După care, stați, nu plecați, fiindcă urmează marea surpriză, ce credeți că zice clientul acum: ”Și un șervețel aveți?” Denis se întoarce, se caută de șervețel, în spatele meu se mai adunaseră vreo doi nefericiți care așteptau pe caniculă să se găsească Denis de șervețel, să-l întindă clientului, să încaseze și pa.

Ce credeți că s-a mai întâmplat după, când i-a venit rândul celei de-a doua persoane care a comandat două înghețate în fața mea? Nu veți ghici dialogul lor! Dar vă fac un bine și vă scutesc.

N-ai cum, frate.

Nu sunt de vină acești executanți, cu tot respectul, deși munca oricui ar putea deveni mai simplă dacă și-ar folosi, pe lângă mâini, și creierul puțin. De exemplu, la hotelul din Bulgaria unde am fost, era câte o domnișoară la înghețată care își zicea în gând: ”șervețel, cornet, linguriță, next”. Ca ăia care numără pașii de dans. Și îi vezi, n-ai cum să nu îi vezi. Doar că nu e greșit să numeri în gând până înveți.

Ce vreau să țineți voi minte din acest text: vecini, mașini, macara, fiți deștepți.

Photo by Chris Boyd on Unsplash