Weekend-ul acesta am fost la Cluj-Napoca, la întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultății. Conform tradiției, au lipsit fix colegi care erau din Cluj, adică practic și-ar fi pus papucii de duminica și ar fi venit pe jos la petrecere. Deși noi i-am fi primit și-n pijamale.
La fel s-a întâmplat și la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Am zburat eu din Marea Britanie și n-au venit colegi care n-ar fi trebuit să ia nici măcar autobuzul.
Unui coleg din Germania i s-a anulat zborul de joi de la ora prânzului.
Și, pentru că și-a dorit foarte mult să ajungă la întâlnire (și pentru că are nevastă de gașcă), s-a pus la volan și la 5 dimineața erau în Cluj. La 11 ne strângeam în brațe și cred că a fost dintre cei care au rezistat la chef până dimineață.
Întâlnirile astea nu sunt despre ce diplome ai în sertar strânse.
Nu te duci acolo să te lauzi cu realizările tale. Deși se face o trecere în revistă a celor x ani de când nu te-ai mai văzut și cred că e o idee bună. Te scutește să îi tot repeți fiecăruia în parte. Noroc că la mine a fost lista scurtă. Așa am și zis ”Sunt din categoria ”n-am făcut rezidențiat, mi-am făcut blog”, toată lumea să scoată telefoanele și să dea like ACUMA.
Știți, ăștia sunt oameni care te cunosc de dinainte de succesele sau eșecurile tale.
Vorba Alexandrei, mai știi când am mers la bibliotecă în pijamale? Și cizmele tale albe? Obsession până dimineața? Pe oamenii ăștia nu îi poți minți. Ăștia te cunosc de prea multă vreme. Cu Alexandra încă ne-am înțeles dintr-o privire. Prieteniile astea sunt ca mersul pe bicicletă. Nu se uită, oricât timp ar trece.
E fascinant că, după ce se termină enumararea diplomelor toate, încep poveștile alea faine.
Amintirile depănate. Se face un puzzle, că fiecare vine cu altceva ce a ținut minte.
Un coleg mi-a povestit o întreagă noapte în care am dormit la el acasă. Nu mai țin minte nicio secundă și nu beam alcool nici pe vremea aia. El își amintea și melodia de la radio. Am râs cu lacrimi și uimire, râd și acuma.
Spre finalul chefului, un coleg s-a pus la un dans în patru labe.
”Uită-l pe domnu doctor”, mi-a șoptit altul la ureche. ”Știi, asta e așa de fain la chefurile astea. Că vin toți serioșii la sacou încheiat și cămașă călcată, iar după 5 ore și două beri, nimic nu mai contează”.
De asta mergem la întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultății. Nu să ne lăudăm cu diplome și nici să îi aplaudăm pe alții. Deși nu o să vă ascund că a crescut pipota în mine când mi-am auzit și văzut colegii. Medici specialiști și primari, unii cadre universitare. O profă a zis că, pentru ea, asta e generația de aur. Și nu era profă de ieri, să nu aibă cu cine să compare.
Știu că n-am niciun merit, dar pot să mă laud cu colegii mei.
Pot să îi admir, fiindcă știu câtă muncă e dincolo de toate acele titluri. Câte emoții. Câtă responsabilitate. Căci chiar dacă în profesia asta emoțiile sunt tot mai puține pe măsură ce experiența le ia locul, responsabilitatea uriașă tot crește. Pe măsură ce se adună tot mai mulți pacienți tratați de tine.
Nu poți avea secrete față de niște oameni care te cunosc de o viață.
Iar cei care nu merg la astfel de chermeze sunt singurii care pierd o distracție. Că nu mai poate X și Y dacă tu ești primar sau specialist sau vânzător de periuțe. Că lui i-a plăcut de tine înainte să știi câți dinți are omul în gură.
Mergeți la întâlnirea cu colegii. Că nu mergeți pentru ei, ci să vă întâlniti cu tinerețea toată.
Și dacă nu ești mulțumit de viața ta, că pot înțelege și partea asta, să te pedepsești rămânând acasă precis nu te va face să te simți mai bine. Mai valoros în propria ta oglindă. Te duci la întâlnire, nu la judecată. Te duci să te simți bine. Să râzi și să vezi ce își amintesc alții despre tine. Să îți dai seama că nu ești nemuritor și că timpul trece.
Sigur că voi faceți cum vreți, ce zic eu e că merită să faceți cum zic eu. Să vă mișcați fundul și să dați cu prezența.
A.
Nu pentru toata lumea liceul a fost o perioada frumoasa. Eu nu vreau sa ma intalnesc cu “tinererea mea”. Eu nu m-am simțit bine in liceu, aveam 2 prietene din clasa si un prieten coleg si atat. De ce sa ma duc? Sa vad oamenii care si-au batut joc de alti oameni si cu care nu am absolut nimic in comun? Nu mersi. Si asta era la un liceu de top dintr-un oraș mare. Cred ca au fost maxim 10 colegi din clasa la intalnire. Iar restul nu au fost exact din aceleasi motive ca mine.
Deci nu am pierdut eu nici o distracție, am “pierdut” o seara in care mi-as fi amintit cat de urata a fost perioada liceului. Nu pot sa inteleg oamenii care spun ca anii de liceu sunt cei mai frumosi. Tocmai mi se pare ca dupa 30 de ani incepe partea cea mai frumoasa a vietii.
A.
La intalnirea de la facultate e alta poveste, acolo se mai “cerne” lumea.
Miruna
Da, bine, nu e obligatoriu.
Am avut si noi un astfel de coleg la liceu. La intalnirea de 10 ani, cand toti ziceau ce facultati au terminat si cati copii au, asta a zis asa; pt mine, liceul a fost groaznic.
Era singurul baiat intr-o clasa de fete. A fost heartbreaking si adorabil.
Pt el a fost vindecator. Era un tip inalt, musculos, istet si foarte sigur pe el. Bucata.
Dia
Să știi că oamenii se mai schimbă. Cand ești la liceu mai ales, e perioada de adolescenta când toți vor sa demonstreze câte ceva. Însă în timp (aproape) toți se maturizează pentru că viata ii face sa treacă prin diverse experiente. Uite îți dau un exemplu de când eram eu la liceu: aveam un coleg care își bătea joc zilnic de o colegă, iar la întâlnirea de 20 de ani și-a cerut public scuze față de ea și a recunoscut că a fost un prost să facă asa ceva, însă atunci atât a putut. Și probabil a fost vindecător pentru amândoi.
Isa
Ba liceul poate fi o perioada minunata si sa ramai cu amintiri faine si prieteni pe viata. Eu mi-am ales singura liceul (media imi permitea sa merg oriunde si nu l-am vrut pe ala “prestigios” pentru ca stiam ca acolo voi da de multi copii de X-ulescu), parintii m-au sustinut si a fost cea mai buna alegere. Daca nu era asa, l-as fi schimbat, cum am avut si prietene din generala care au facut-o, n-as fi stat 4 ani sa-mi torturez singura adolescenta. Deci da, exista oameni pentru care anii de liceu au fost cei mai frumosi, nu raportat la toti anii ce ii avem de trait, ci pentru ce s-a legat frumos atunci si dureaza o viata.
ametist
Deşi nu am avut cine ştie ce perioadă deosebită în liceu, m-am dus cu drag la întâlnirea de 10 ani. Am avut ocazia să descopăr laturi ale colegilor despre care nu avusesem habar.
Anul acesta, la 10 ani de la terminarea facultății a fost de asemenea fain. Ne-am reamintit prostioarele de pe vremea aia şi ne-am mirat că în ciuda tuturor “adversităților” n-am ajuns chiar cei mai paraleli medici 😀 Am făcut şi un fel de strigare de catalog, cât să ne trecem în revistă specialitățile (aka la cine putem apela în caz de nevoie 😉). A fost frumos, distracție! Sper ca la cea de 20 să vină mai mulți..
Anca
Eu am fost la intalnirea de 10 ani de liceu, acum ma apropii vertiginos de cea de 20. Cea de la facultate nu s-a organizat dar mai tin oricum legatura cu fostii colegi pe facebook, cu unii am fost colega si la job etc. M-as duce oricand sa beau o bere cu drag cu majoritatea colegilor de facultate, dar nu am multe in comun cu colegii de liceu. In prima faza , ne-am citit toti realizarile si diplomele. Apoi profesorii nostrii care au incurajat aceasta forma de comptetitie exteema si in liceu ne-au luat la bani marunti ( stai in londra, dar in ce zona , cat e chiria, ca mai am fosti elevi si vreau sa compar. as vrea sa fie o exagerare , nu e)
Apoi in acelasi stil heritage etc, ne-am dus la party frumos organizat, unde fiecare a stat la masa de 5 6 ca la nunta, fix cu grupuletzul cu care statea si la liceu. comportamente plictistite, nici urma din tinerii cu chef de distractie de mai demult. Nu a fost oribil sau ceva, dar majoritatea nu ne-am schimbat prea mult, poate 10 ani a fost prea putin. Vedem la 20
Cristina
Am fost la toate intalnirile de genul asta. Ba chiar le-am organizat 🙂
Mi-e draga si perioada din liceu, dar anii petrecuti in prima facultate au fost cea mai frumoasa perioada. Anul acesta am serbat 20 ani de la absolvire si nu pot spune ca au fost mai multi sau mai putini colegi ca la intalnirea de 10 ani. Cam aceeasi oameni au fost de fiecare data, cu 2-3 exceptii. Dar noi nu ne limitam la aceste intalniri, suntem vreo 10-11 colegi care pastram legatura si ne vedem , cu catel si purcel, in fiecare an, de cate 3 ori. Doar pandemia ne-a tinut putin la distanta, dar incercam sa recuperam anul acesta. Mi se pare foarte fain cum reusim sa ne intelegem si sa ne ajutam si dupa 25 de ani de cand ne-am cunoscut. Si mai fain mi se pare ca si copiii nostri s-au imprietenit si asteapta cu nerabdare intalnirile acestea!
E.
Noi mergem săptămâna viitoare la Sibiu, 31 ani de la terminarea facultății. Nu la Sibiu, la Galați. Dar ne întâlnim la Sibiu.
Am o întrebare foaaaaarte importantă: UNDE MÂNCĂM ÎNGHEȚATA AIA BUNĂ!!???
Mulțumesc!
Miruna
Yeeey! Ce fain că vă vedeți la Sibiu! Înghețata bună e la Lili Vanili, au stand în fața la Turn. Caramel sărat. Thank me later. Have fun!
Cristina
Un articol excelent.eu nu am ratat-o nici pe cea de 10 nici pe cea de 20 de qni.week-endul trecut a fost cea de 20 de ani.o experienta minunata, unica, o incununare a anilor ce au trecut.o placere sa revad profesorii,diriginta, colegii si sa vedem fiecare ca anii ce au trecut nu au trecut degeaba.am plecat cu o stare de bine si cu speranta ca ne vom intalni iar.si da..au venit colegi din toata lumea inclusiv America, iar altii din localitate nu s-au miscat.e vorba despre tine, nu despre altii.e o experienta unica si trairile sunt doar ale tale dar te imbogatesc ca individ.
Gabriela F
Noi nu am organizat de facultate din păcate…. Dar e o vorbă la 10 ani se numără succesele la 20 eșecurile 😂😂😂
Ecarulan
Eu am fost la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului – la partea oficiala, nu pot sa zic nici ca mi-a placut, nici ca nu mi-a placut. Intre timp am pierdut oameni dragi care fac dureroasa intalnirea de 20 de ani si pot sa zic ca ma inscriu in categoria celor care nu sunt multumiti de viata lor si carora, in plus, nu le plac grupurile mari de oameni si sunt la o varsta la care nu am chef sa ma mai traumatizez cu asa ceva – deci, sa vad cum se mai schimba perspectiva cand vine randul intalnirii de 30 de ani 🙂
Iar referitor la facultate, la intalnirile alea nici nu ma gandesc sa ma duc – desi cei mai buni prieteni sunt cei din facultate. Cu ei mai vad oricum, de experienta din facultate prefer sa scap 😀 cred ca depinde si de relatia pe care ai avut cu facultatea – a mea a fost traumatizanta 😀 so, skip, skip, skip!!!!
Miruna
Dada, precis. Din ce citesc la tine e o chestie cumva asumată, cu care ai făcut pace și aia e. Dacă te vezi oricum cu oamenii, lucky you.