Nu folosi concediul ca să fugi de viața pe care o trăiești, ci ca s-o construiești pe cea pe care ți-o dorești

concediul miruna ioaniCând voi citiți acest articol, eu voi fi ori pe drum spre mare, ori deja ajunsă bine-mersi. Era să zic cu un pahar mare de vin în față, dar oricât de poetic ar suna, știți că nu pun gura pe alcool. În toate pozele în care vi se pare că am vin sau șampanie, să știți că era apă 🙂 uneori, de la robinet. Asta așa, din culisele vieții de blondă cu bloagă.

Planul e să-mi iau și eu o pauză, deși nu prea mi-a ieșit până acum.

De câte ori plec, relaxarea îmi face și mai mare poftă de scris. Când am lăsat laptop-ul acasă, am postat de pe telefon. Când mi-am propus să nu ating tastele, am făcut un clip. Și tot așa. Poate e semn că nu mă pot deconecta. Sau poate e doar o manifestare a faptului că iubesc cuvintele și ceea ce fac.

Vorbeam cu cu cineva chiar înainte să plec în concediu și i-am zis că abia aștept să văd acolo ce idei îmi vin.

Uneori am senzația că sunt un canal prin care trec emoții, diverse trăiri. Singurul meu rol e să le scriu. Cuvintele mele să trezească emoții și în voi. Să ne luăm de mână într-o horă virtuală care se întâmplă pe acest blog.

Dar e adevărat ce se zvonește. Fă ceea ce îți place și nu vei munci nicio secundă în viața ta.

E exagerat asta cu secunda, toți facem lucruri care nu 100% ne plac. Dar vă încurajez să vă urmați chemarea. Nu vinul, dacă vă cheamă vinul, e o capcană, să știți. Sigur că nu suntem tâmpiți, să vă dați demisia mâine, dar să nu vă lăsați. Visele nu DEVIN realitate. Cineva le face realitate.

Ce voiam să zic e c-o să fiu mai răruț pe bloguț, dar am pregătit niște materiale faine de publicat: un interviu cu specialistul în burnout și un interviu cu un psiholog despre droguri și copii.

Dacă vreți să știți ce fac în timp real,

șanse mari să mă găsiți pe stories. Dacă sunteți curioși, deși nu e obligatoriu să fiți. Ne vom petrece următoarea săptămână la hotelul-vedetă de pe litoralul bulgăresc, Reina del mar. Mergem cu prieteni, cu copii și bunici, deci va fi ultra all inclusive în cel mai fain sens.

Probabil deja pe plajă, cu mâinile murdare de nisip și marea în păr,

Hugs.

Photo by Fuu J on Unsplash

 

Articolul anterior

Așteptări pentru concediul cu copii?

Articolul următor

Când un copil se droghează și ești mama sau tatăl lui, cum îl ajuți, cum îl iubești ca să nu îi faci rău, răspunde psiholog Mihai Copăceanu

2 Comentarii

  1. Denisa

    Ideea din titlu este geniala!
    Vacanta plina de idei si de amintiri frumoase !

    • Ioana

      Subscriu, titlul este genial 🙂 am contemplat 5 sec la el, inainte de a deschide articolul :))) te imbratisam Miruna, vacanta placuta!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 134 queries in 0.174 s