Când un copil se droghează și ești mama sau tatăl lui, cum îl ajuți, cum îl iubești ca să nu îi faci rău, răspunde psiholog Mihai Copăceanu

Mama mi-a zis când eram mai mică, prin școala generală, că dacă omor un om și mă duc să îi spun, ea îmi angajează cei mai buni avocați. Că nu mă felicită, normal, dar e de partea mea orice ar fi. Mi-a repetat asta acum câteva zile, când am reluat discuția. N-am omorât pe nimeni între timp, doar am făcut doi copii.

Mă termină gândul ăsta cu iubitul necondiționat. Când nu numai limitele tale sunt împinse la maximum, dar și limitele legale. Ce faci, cum îl aduci pe drumul cel bun când poliția e la ușa ta? Rămâi lângă el ca să-l salvezi sau îl consideri un caz pierdut? De ce ajung copiii să facă astfel de prostii?

Drogurile, mă scuzați, sunt cele mai mari prostii. Nu sepsul, nu peniselul sculățelul. Pentru că pierzi controlul și asta e înfiorător. Nu mai ești cine erai, ceva mai rău de atât nu îmi pot imagina.

Mihai Copăceanu e un psiholog cu foarte multă experiență în zona asta de droguri și adolescenți. Dacă cineva știe din interior situația având mintea limpede, el e. I-am pus câteva întrebări. Răspunsurile lui m-au emoționat, e posibil să fi și plâns un pic, dar nu vă zic.

Sunt drogurile periculoase? Dar sunt diferite? (că unii zic: ”ce, e doar iarbă”)

Mihai Copăceanu: Toate drogurile sunt periculoase deoarece sunt substanțe care ajung direct în creier și determină modificări nu doar asupra funcțiilor psihice, dar și asupra structurii cerebrale. În timp ele afectează funcționarea altor organe și provoacă daune ireversibile. De la uz la abuz fiind un singur pas, extrem de mic și insesizabil. Toate drogurile au riscul de a crea dependență, unele după o primă doză. În ultimii ani tinerii au consumat diverse droguri în funcție de disponibilitate, prețuri, context, vârstă și influența anturajului.

A fost o gravă situație cu etnobotanicele care a creat profunde afectări fizice, emoționale, sociale, financiare dar și cu impact asupra vieții tinerilor, am avut câteva zeci de decese în Romania. A crescut în ultimii ani consumul de marijuana. Într-unul din studiul meu de impact, cu peste 10.000 de tineri (lucrarea de doctorat) am identificat că aproape 45% dintre tineri au consumat cel puțin o dată marijuana și 12% dintre băieți chiar în ultimele 7 zile, cea mai frecventă vârstă a inițierii fiind de 15 ani.

Astăzi pe lângă marijuana (vorba unui adolescent: nu mai e mișto să fumezi iarbă), a crescut îngrijorător consumul altor substanțe și nu mă refer la consumul de droguri doar la party-uri (Ecstasy), cat mai ales la cele în mediul social (acasă la un prieten) de la amfetamine, metamfetamine (crystal) la ketamină, chiar psihedelice (LSD), ketamină, cocaină și ciuperci halucinogene.

De ce se droghează un puști prima și a doua oară?

Mihai Copăceanu: Depinde cine este acel puști, ce vârstă are, ce nevoi emoționale, unde și cu cine se află. Primul drog întotdeauna îl primești de la un prieten și îl primești gratis (trage bă, nu fii prost). Unu din doi tineri are un prieten care consumă droguri. ”Sunt curios să văd ce efect îmi dă, vreau să mă distrez, nu mi-am propus, dar am acceptat, vreau să mă relaxez” sunt cele mai dese motive urmate de ”vreau să scap de suferință”.

Ca psiholog mă îngrijează celelalte motive și anume ” mie chiar îmi place să mă droghez” și ”vreau să încerc mai multe, vreau să le combin”. Cu siguranță dacă prima experiență a fost wow, o să urmeze și a doua. Și cu siguranță tot împreună cu prietenii. Nimeni nu se droghează pentru prima dată singur.

E bine să le interzicem ca părinți să facă asta? Are vreun sens, adică? Care e atitudinea corectă?

Categoric interdicția este o măsură obligatorie. Iarba dă dependență. Nu la toți, dar unu din 10. Și nu știi cine este acela, poate fi chiar fiul tău. Iarba consumată frecvent ajunge să îți placă atât de mult încât să nu mai poți scăpa de ea. Să îți dorești să termini repede treaba pentru a fuma. Sau după școală. Fumezi doar la party-uri, în weekend cu prietenii și apoi fumezi ziua, seara și noaptea.

Cunosc tineri și adulți care fumează aproape zilnic și alții de două ori pe zi și recunosc că sunt dependenți. Ce cunoaștem din studii longitudinale (pe 20,30 de ani, UK și Suedia) că în timp, marijuana nu doar că dă dependență, ci duce la psihoză. La adolescenți riscurile sunt foarte mari deoarece tocmai creierul lor este încă imatur, vulnerabil și gradul de dependență este mult mai ridicat decât la un adult și daunele mai grave.

Care e limita sănătoasă dintre ”poftim libertate, puiul mamii, stai cât vrei, întoarce-te când e timpul, că am încredere în tine” și ”vreau să știu tot: unde ești, cu cine și când vii, pun câinele să te miroasă bine”?

Mihai Copăceanu: Adolescența este perioada în care tinerii nu doar că se distanțează de părinți dar fac o serie de lucruri de care părinții nu știu (și nici nu vor afla vreodată). Unele grave. Libertatea și iubirea părintelui de multe ori înseamnă iresponsabilitate. A avea încredere totală în tineri nu înseamnă că îl las să facă ce vrea, să meargă unde și când vrea.

Adolescentul, nu singur, sub influența anturajului, a consumului de substanțe psihoactive (să nu uităm de alcool) va face lucruri pe care le regretă, pe care nu și le-a dorit să le facă, ba mai mult ți-a jurat ție ca părinte că nu le va face vreodată.

Am avut privilegiul de a lucra cu foștii consumatorii de droguri în penitenciare, am derulat programe de grup cu serii de 10-12 tineri, două ședințe pe săptămână, 24 în total, pe urmă încă vreo 5 ani am vizitat mare parte din penitenciarele și aresturile din România. Ce vreau să spun, din discuțiile cu sute de tineri, majoritatea mi-au descris că au fost influențați. Inclusiv la fapte cu violență sau de la consum la trafic și ani buni de pedeapsă. Unii provenind din familii super okey, care aveau mulți bani acasă. Cineva mi-a spus ” domnu Mihai,dacă aveam parte de asemenea ședințe înainte de 18 ani poate nu eram aici”

Or, părintele scade mult ca influență în adolescență. Din păcate constat o permisivitate ridicată a părinților față de timpul liber și activitățile adolescenților, mulți dintre ei habar nu au unde sunt tinerii pe timpul zilei și nopții și alții sunt la zeci de km distanță de casă.

Când descoperi că fiul/fiica ta se droghează, ce e cel mai bine să faci, ca să nu ridici un zid chinezesc între voi? Tolerezi? Insiști să se lase? Cum controlezi? Mi se pare atât de complicat să fii părinte!

Mihai Copăceanu: De obicei, părintele află ultimul și atunci situația e nasoală și zidul ăla e deja înalt și vechi. Consumul de droguri experimental nu vine cu simptome fizice, emoționale sau comportamentale. Nu se vede pe fața lui ceva suspect. Tânărul se ascunde excelent de bine.

După câteva ore de la consum, vine acasă, îți spune clar că e obosit, că nu îi este foame, că îi este somn și doarme și tu îl crezi. 95 % dintre părinții pe care i-am analizat în alte studii mi-au relatat că au mare nevoie de informare și educare cu privire la semnele consumului. Mare problemă nu este consumul în sine, ci resorturile din spatele consumului. Nu cat consumă, ci de ce consumă.

De multe ori vorbim de relații afective cu substanța, de traume nevindecate și de distanțare emoțională maximă față de părinți. Să ceri ajutorul este obligatoriu.

Când eram mică, aveam o colegă care se împrietenea cu toți dubioșii. Umbla inclusiv cu foști pușcăriași, iar dacă mă întrebi pe mine, și cu mulți viitori pușcăriași. Aveau pur și simplu chimie. Ce poți face ca părinte să limitezi influențele astea externe?

Mihai Copăceanu: Cele mai provocatoare cazuri pentru mine sunt cele ale adolescentelor care sunt profund atrase erotic și emoțional de persoane adulte delincvente sau chiar cu un istoric infracțional. Se îndrăgostesc repetat de persoane care le pun integritatea și viața în pericol. Și suferă. Uneori poți face mai multe decât crezi. Poți să o protejezi, poți să impui limite, poți să o muți la altă școală, etc.

Ce rol are internetul în toată treaba asta?

Mihai Copăceanu: Are o influență mai mare atunci când tinerii își doresc diversificarea consumului și caută explicații pe forumuri, sugestii și indicații de consum de cele mai multe ori acestea venind din partea unor personaje dubioase și cu experiențe subiective deloc relevante. Are rol în comercializare, desigur și are rol că promovează anumite prejudecăți care susțin inițierea, menținerea și escaladarea consumului de substanțe, în contrast și într-o luptă inegală cu informațiile științifice, clinice, psihologice. Tu ca psiholog îți bați capul cu explicații din cercetare și el nu te crede.

Ce sfaturi ai pentru părinții de copii mici, ca mine?

Recomand însă accentul pe factorii protectivi: relația afectivă, relație suportivă, empatică, sănătoasă și de încredere, timp de calitate, stil parental democratic, recomand cultivarea încrederii și autonomiei copilului, aspirații educaționale ridicate. Și desigur supravegherea comportamentului copilului, ceea ce nu înseamnă control, monitorizare nu autoritate, recomand limite și interdicții. Interdicțiile sunt sănătoase și salvează vieți inclusiv pe autostradă.

Și cea mai grea întrebare: Cum iubești necondiționat un copil care fură din casă să se drogheze și cine știe câte altele mai face. Cum iubești necondiționat un infractor, se poate?

Mihai Copăceanu: Îl iubești mai mult pentru că ajungi să conștientizezi că este o victimă, că este dependent și are nevoie de mai multă iubire exprimată emoțional și comportamental decât un copil care este autonom, cu pași spre maturizare. Îl iubești pentru că un copil este imatur și are nevoie de iubire pentru a se maturiza. Iubirea schimbă și el simte că îl iubești și înloc să îl pedepsești, să îl critici, să îl alungi din casa ta (am întâlnit cazuri), îi arați că ești părinte în cele mai grele momente ale existenței voastre. Un infractor este de fapt o persoană cu un comportament de tip infracțional, deci cineva care a greșit cândva în același timp el este fiu, frate, nepot, bun prieten și coleg.

Pe Mihai Copăceanu îl găsiți pe pagina lui de facebook sau în cărțile publicate până acum. (asta un studiu foarte interesant)

Photo by Creative Christians on Unsplash