Merg dimineața la Mega cu gândul că e mai liber, dar îmi trece imediat cum mă așez la coadă. Deși sunt mai puțini clienți, e o singură casă. Asta e o problemă care face să se formeze un șarpe de lume cât seara la 7, când funcționează toate casele cu motoarele încinse.
Încinși sunt și oamenii, care mereu se scandalizează.
”Dar mai chemați pe cineva, chiar așa vă bateți joc de noi”. Răspunsul vine prompt ”n-am pe cine”. Doar că oameni își bat joc și unii de alții. Ok, înțeleg, asta e situația. Dimineața e nevoie ca angajații să așeze marfa în rafturi, să încarce, să descarce. Înțeleg și că unii sunt foarte grăbiți dimineața. Ce nu înțeleg este de ce uneori efectiv se urcă peste tine, îți scuipă-n ceafă și țîțîie că nu te miști destul de repede pentru nevoile domniilor lor nerăbdătoare.
Văd adesea bunicuțe care își împachetează cu grabă pâinea și laptele în sacoșe scoase unele din altele, le bagă pe lângă, le ridică de jos, se caută de bani prin buzunare.
Pentru că atunci când te grăbești, mai mult greșești. Văd clienți care tăbărăsc la casă peste cel de dinaintea lor. Ăla nici nu apucă să plătească, ei sunt deja grămadă cu toate produsele călare. De nu mai știi care al cui e. Mă amuză și mă înfurie lipsa asta de răbdare a românului, care mereu are impresia că i se cuvine un strop mai mult decât celui din fața lui.
Azi-dimineață, în fața mea la Mega.
O doamnă nici prea prea, nici foarte foarte. Cu o sută de plase în brațe. Cumpărase cel puțin jumătate din magazin de dimineață. Cu niște ochelari cu lentile groase. Se scotocea de plase. În spatele nostru, coadă cât o zi de post negru. Simțeam tensiunea cum mi se adună în ceafă, îl auzeam pe domnul din spate cum își crește ritmul de mutare a centrului greutății de pe dreptul pe stângul și de pe stângul pe dreptul. Femeia foșnăia tot mai mult la sacoșe, vânzătoarea deja lua produsele cu două mâini ca pe bomboane vărsate, să i le bage în plase.
Și se trezește blonda, care eram următorul client la coadă:
-Stați liniștită, doamnă. Nu vă grăbiți, că timp este.
I s-au învârtit ochii de după lentilele groase. S-a oprit foșnăitul și stâng-dreptul din spate. Ca-n filme.
-Vă mulțumesc din suflet.
A zâmbit, și-a scos portmoneul, a plătit cu cardul, vânzătoarea respira ușurată.
Ce credeți că s-a întâmplat pe urmă?
Eram și eu mulțumită: uite, Miruno, ce ușor poți face cuiva ziua mai bună, dar stai să scapi cu viață de grăbiții din urmă!
Când îmi vine rândul să mă caut de sacoșe, cumpărasem și eu un sfert de magazin de dimineață, ce aud în spatele meu dintr-odată:
-Poftiți liniștit, că este vreme. (zicea un domn, care tocmai lăsase pe altcineva să ajungă la raftul cu bere)
După care continuă o altă doamnă mai din spate:
-Avem timp, domnule. Nu plecăm nicăieri de unde nu tot acolo să ajungem.
Am ieșit din Mega și mă simțeam cu oamenii ăștia soră și frate. Felicitări, cred că se poate.
Photo by Victoriano Izquierdo on Unsplash
Valentina
🤦♀️🤣🤣🤣🤣Eu era sa mi-o fur de la o tanti când mi-am cerut voie sa plătesc o apa înaintea dumneaei care avea banda plina și încă un cos plin. Mi-a răspuns rastit:”Așteaptă domnișoara, dacă s_ar grăbi și domnul din spate eu as pleca acasă diseară? Am lăsat apa și am plecat, ma sunase educatoare lui fimiu ca picase la grădiniță își saparsese buza și o voia pe mami. 🤦♀️
livia
Uite o situație: eu la coadă aproape de casă de marcat,atentionez o mămică cu copilaș mic,să intre în fața mea.
Până să apuc să fac ceva….incepe jihadul….:”te-ai găsit milostiva…ești pensionară ai timp,așa că fă bine și du-te la coadă,în locul cucoanei pe care ai băgat-o în față!!!!”
Logic…așa este,nu? facem schimb de locuri.
Andreea
Eram la coada la Lidl, in pandemie. Il simteam pe domnul din spatele meu respirandu-mi in ceafa, efectiv era lipit de mine. Ma intorc o data, ma intorc a doua oara, nu se sesizeaza ca ma deranjeaza prezenta dumnealui atat de aproape. M-am intors si i-am zis cu tot respectul din lume “Nu va suparati, va grabiti atat de tare incat nu puteti pastra distanta? Va las in fata?” Tot eu am ajuns sa fiu luata la misto de acel domn si de cei care erau cu dansul …
Ella
Vară, caldură mare… O fătucă lividă, cu o sticlă de apă de 0.5 în mână, se uita în lungul cozii deznădăjduită. Mie tocmai îmi venea rândul, am rugat-o pe casieră să o ia pe ea mai întâi, se vedea că nu se simte bine. Imaginați-vă singuri reacțiile ”cre(ș)tinilor” din spate, că mie mi-e rușine să le reproduc.
Cu altă ocazie mi-am luat reproșuri că am îndrăznit să plătesc cu cardul (nu era ceva atât de uzual pe atunci), iar pensionarului din spatele meu i s-a părut că durează prea mult până am băgat PIN-ul…
Georgeta
Of.. am avut astazi ideea sa cumpar ceva de la patiserie. Ajung acolo (cu copilul in carucior), vad ca mai sunt 5 minute de pauza, astept frumos la coada. Mai vin doua “doamne” dupa mine, se aseaza intai in spate, apoi mai la umbra pt ca “doar stim ca suntem dupa doamna”. Cand se reluase programul nu intrasera inauntru decat primele persoane, restul stateam inca afara, eu am considerat la un moment dat ca as putea intra, desi nu iesise inca persoana de dinainte, ca sa am timp sa manevrez recuzita (tinut usa cu spatele, ridicat caruciorul in brate si trecut peste prag). Oooookkk… intra si “doamnele”. Ne complimenteaza ce semanam, “vai dar cati ani are?” Iar cand persoana de dinainte incheie cumparaturile ii intind vanzatoarei biletelul cu ce au comandat si au de ridicat. Iar apoi se mai si sfatuiesc ce sa mai ia in plus 🙁
Iar eu, atat de fraiera am fost incat nici macar nu le-am spus ceva, m-am enervat si am plecat
Miruna
Of, ce urat
Georgeta
Problema e ca peste tot sunt oameni din astia dar de vina sunt eu ca nu am putut reactiona