Uitați-vă la acest clip și spuneți-mi ce părere aveți:
View this post on Instagram
O vedetă internațională în deplinătatea capacităților locomotorii cere ajutor să urce niște scări. Din cauza unei rochii. Sigur că este o rochie specială, vă spun imediat povestea, dar chiar și așa?
Kim a declarat pentru revista Vogue ce a făcut pentru a încăpea în această rochie:
- a purtat un costum de saună de două ori pe zi,
- a alergat pe bandă,
- a renunțat complet la zahăr și carbohidrați,
- a consumat exclusiv cele mai slabe legume și proteine
Rezultatul? A pierdut peste 7 kilograme în 3 săptămâni. (sursa) Păreri?
Povestea rochiei
Kim a declarat pentru revista Vogue că nimic nu i se pare mai american decât Marilyn Monroe. Așa că anul trecut la Gala Met i-a venit ideea să devină Marilyn Monroe. Și cum cel mai reprezentativ moment marca Monroe, pentru Kim, a fost când actrița i-a cântat „La mulți ani” președintelui John F. Kennedy, a ales rochia ei de atunci.
E the original nude dress, a zis Kim. Fiindcă Marilyn purta de obicei haine mai acoperitoare, obligată de contractul cu Fox News (după scandalul cu calendarul nud). Numai că aici tocmai fusese deja concediată. Și era într-o mare formă fizică. Pe înregistrarea momentului se aude cum publicul aproape leșină de extaz, când Marilyn își dă jos capa de blană. Sigur că acum vedem multe rochii transparente, decoltate și etc, dar în 1962 nu erau chiar așa.
Doar că rochia nu e pur și simplu o rochie. Deține recordul mondial pentru cea mai scumpă rochie vândută la licitație.
Se spune că Monroe i-a plătit lui Jean-Louis 1.440 de dolari pentru această rochie făcută special pentru ea. Are șase mii de cristale cusute.
Prima licitație a fost în 1999 și rochia a fost vândută pentru peste un milion de dolari. Tranzacția s-a desfășurat prin celebra casă de licitații Christie’s. În 2016, a fost vândută cu 4,8 milioane de dolari prin casa Julien’s Auctions. Ulterior a fost cumpărată de Muzeul Ripley’s Believe It Or Not, care o deține și în acest moment.
Să o poarte a fost însă o întreagă desfășurare de forțe.
Kim povestește că întâi a probat o copie, să vadă dacă i se potrivește. Pentru că această rochie nu stă pe umeraș într-un dulap, ca la autoservire. E depozitată într-un mediu strict controlat, la o temperatură de 20 de grade, cu umiditate 40-50%. Ca să nu se degradeze. Copia i-a venit fantastic lui Kim, nu mai putea de fericire.
Doar că atunci când a probat originala cu 3 săptămâni înainte de eveniment, surpriză! Nu încăpea tocmai bine. Sigur că rochia nu putea fi luată, adăugată, în niciun fel modificată de tanti croitoreasa de la atelierul de croitorie. Așa că singura variantă ca s-o poarte era să slăbească. Ceea ce a și făcut, iată.
Kim a purtat rochia originală doar 10 minute, cât să-și facă apariția.
Nu ar fi putut mânca liniștită astfel îmbrăcată și nu putea risca în niciun fel să o strice. Vă dați seama, un singur cristal să se desprindă? A declarat că a exersat să urce scările cu ea îmbrăcată. Bănuiesc că, din aceleași motive, nici nu a ridicat rochia când să urce scările. I-ar fi fost mai ușor să pășească.
Mie îmi place mult, îi stă bine, e pe felie cu tema, parcă îi șade chiar mai bine lui Kim, maică. Ce mă șochează însă e contrastul puternic dintre cum trebuie să se simtă o femeie într-o astfel de ținută și câte sacrificii trebuie să facă.
Știu că Met Gala nu e tocmai a walk in the park.
Gala sau Balul Met, denumită oficial Gala Institutului de Costume, este o strângere de fonduri dedicată Institutului de Costume, aripă a Muzeului Metropolitan de Artă din New York. Evenimentul marchează deschiderea anualei expoziții de obiecte vestimentare din cadrul institutului. (Wikipedia)
Știu că n-a obligat-o nimeni. A fost o alegere personală, chiar un vis, după cum ea însăși declară. Sigur că de la acest eveniment nu ne inspirăm pentru ținute pe care le-am purta la nunta de la căminul cultural, nici măcar la un bal elegant de muritori de rând pe care-i urmărește doar mama pe Instagram. Met e mai pe extravaganță, mai puțin pe ”să ne simtem bine” și mai mult pe ”să vorbească lumea după”.
Și totuși.
Pe Kim o urmăresc 307 milioane de oameni pe Instagram. Câte fete din toată lumea? Ce înțeleg ele din toată povestea asta? Kim afirmă în Vogue că nu s-a înfometat, dar a slăbit totuși mult în timp scurt. Ca să încapă într-o rochie. O fi sănătos? Sigur că era o rochie specială, dar pentru orice fată există o rochie specială. Sigur că era visul ei, dar orice fată are un vis legat de o rochie. Sau de cum să arate.
Cred că e un pic aici din mitul Cenușăresei, cu excepția că eroina de pe Insta nu a dat cu mătura înainte să se transforme. Ziceți voi dacă nu e toxic până în pânzele albe. Într-o societate care penalizează femeile că nu se încadrează în standarde de frumusețe, într-o eră în care tulburările emoționale și depresia sunt în floare, așteptăm gesturi ale superstarurilor cu mesaje de acceptare. De iubire de sine. De sacrificii făcute nu pentru cum să arăți, ci pentru cine să fii. Sau ce să poți face.
Nu vreau să fiu exagerată, dar, de exemplu, cu picioarele poți urca scările. De ce să le strângi într-o rochie și să te arăți lumii cum abia faci un pas în față, poftim, declar dezbatere deschisă.
Andressa
:))) Mor de râs deja!
Nu sunt deloc de acord cu tine, huo, mă lași cu acest politically correctness?! Nu poți nici să fii o skiny bitch fără să îți iei hate?!
A zis că a făcut sport și nu a mâncat zahăr și carbohidrați și tu, ca mamaia mea, o cerți că nu e grasă și frumoasă?
Tu zici că e mai important ce cred și ce simt aia 307 mil de followers decât ce vrea ea? Eu zic că nu e. Când ai grija a 307 mil de păreri, nu mai faci nimic, e clar.
E un spectacol rochia, povestea, tot ce a făcut și kim. E doar haios, de ce totul trebuie să aibă legătură cu adolescente anorexice pe care le infuluențăm?
E haios și că nu putea să se miște! :)) Dar e treaba ei, a fost un moment de spectacol.
Miruna
Nu e chiar treaba ei când se uită milioane de oameni. Cred că înțelegi că cei care activează în spațiul public au totuși o responsabilitate.
Sunt de acord că e un spectacol, doar că e unul care îți spune slăbește 7kg în 3 săptămâni. E cam foarte nociv pentru sănătate.
Sigur că eu am scris dintr-o perspectivă subiectă, la fel ca tine. Tu n-ai avut niciodată probleme de siluetă, ești o tipă înaltă și trăznitoare, eu m-am luptat toată viața să încap în haine. Îmi cumpăram piese cu o mărime mai mică și îmi puneam ambiția că într-o zi voi încăpea în ele. Reușeam și apoi îmi dădeam seama că am pierdut vremea degeaba, fiindcă toate celelate probleme erau tot acolo.
Știi, genul acesta de expunere nu e toxică pentru fetele care stau bine la capitolul încredere și pot râde de fazele astea. E profund nesănătoase pentru cele care scârțâie la stimă de sine, pentru cele nesigure, care au nevoie să fie acceptate, deci cam 90% dintre adolescente.
Monica
Eu nu cred că a făcut asta pentru că și-a dorit ea în mod autentic și că nu-i pasă de milioanele de followers. Cred că a făcut-o cu gândul la reacția celorlalți, chiar și numai inconștient. Mie întreaga acțiune mi se pare că țipă tare ”uită-te la mine”. Oricum părerea mea despre Kim, în baza unor foarte puține informații pe care le cunosc despre ea, este a unei tipe care ar face muulte pentru imagine și atenție.
Sunt de acord cu ideea de responsabilitate pe care o are oricine activează în spațiul public și sunt conștientă că, în funcțiile de filtrele fiecăruia, povestea aceasta poate avea semnificații diferite.
Mie mi-a dat un sentiment crud de tristețe citind despre efortul ei și văzând video-ul. Sunt extrem de curioasă cum s-a simțit ea în cele 10 minute în care a purtat rochia. A concluzionat că a meritat? Ar face-o din nou?
Ioana
Rochia e frumoasă, fata e frumoasă, atmosfera e de mare gală dar mersul acela cu pași mici adăugați transformă scena în ridicol.
Miruna
nooooo, doar nu crezi că cineva a râs acolo? :p
Raluca
Conform internetului dimensiunile lui Marilyn Monroe erau :
Înălţime: 1,66 cm
Greutate: 53 kg
Şolduri: 95 cm
Talie: 59 cm
Bust: 93 cm
deci da …cam greu sa incapa Kim in ea din cauza fundului si a sanilor care nu sunt podoabele naturale ci opera bisturiului, altfel dimensiunile lui Marilyn nu sunt de marimea 0 cum e promovata de atat de multe vedete pe Instagram. Nu as blama gestul lui Kim, pentru ca pur si simplu nu o urmareste nimeni pentru acceptare si iubire de sine, e cumva ca si cum ai merge la MC pt o salata sau te-ai duce la bordel pentru o imbratisare … poti, dar nu o faci 😀
Miruna
Da, m-am gândit și la asta. Pe sistemul ”cere-i omului ce n-are”. Oamenii nu o urmăresc pe Kim pentru recomandare de carte.
Maria
Pentru o persoana care de 15 ani incoace incearca sa tina cont de greutate, sa manance sanatos si sa faca sport, nu e ok sa vada ca-n 3 saptamani slabesti 7 kg….E drept ca pentru fetele care nu depun efort in a slabi nu este nicio probleme insa pentru adultul din mine care are probleme de tiroida si incearca sa tina sub control greutatea, da, este o problema.
Miruna
Te cred!
Camelia
Eu cred ca toti facem sacrificii sa fim cumva. Cred ca acceptarea e un fel de resemnare, nu te face sa avansezi prea mult.
Eu merg cu bicicleta 25 de km zilnic, alerg semi maratoane, nu mananc nimic dupa ora 14. Sunt eforturi pe care le fac sa fiu sanatoasa sau sa incap intr-o rochie sau sa ma simt bine cand ma privesc in oglinda dezbracata.
Cateodata ma fortez sa termin o carte, sa scriu un articol, prezentare, sa fac ceva, desi nu am niciun chef.
Nu mi se pare toxic, nu a vomitat cele 7 kg, nu arata nesanatos, n-a indemnat pe nimeni la anorexie.
Miruna
Stiu ce zici, sa nu acceptam ca avem doua sute de kile stand pe canapea, infundand chipsuri.
Dar aici e diferit, ca vorbi deja de o femeie frumoasa si celebra, sa fim seriosi, nu e anorexica, dar nici inainte nu era obeza.
Nu stiu daca ideea asta de sacrificii facute in numele aratatului intr-un anumit fel e sanatoasa, fiindca intrebarea e cat rezisti. Nu poti trai viata ca sacrificiu. Ce aud de la tine e mai degraba un stil de viata, asta e diferit.
Poate nu inteleg exact ce vrei sa zici, insa cred ca una e sa nu te lasi prada poftei de a manca o ciocolata in fiecare zi, alta e sa slabesti 7lg in 21 de zile.
Andra
Sa nu mananci dupa ora 14 nu este nici sanatos, nici “un stil de viata” (sau cel putin nu unul ok). Diferenta e ca, spre deosebire de KK, tu iti faci rau doar tie, atat de timp cat nu te urmaresc sute de milioane de fete tentate sa faca la fel.
Adelina
Chiar e foarte sanatos sa faci pauza lunga intre mese.
Miruna
Depinde pe cine intrebi
Camelia
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMra1905136
Nu promovez asta, vreau doar sa spun ca nu e nesanatos.
Andra
Adica vrei sa spui ca pauzele de 20 ore intre mese sunt sanatoase?!
Camelia
Nu stiu de pauzele de 20 de ore, dar pauzele de 16 da, Harvard says so.
Eu am mancat foarte rar seara, de mica, nu am simtit nevoia.
Nikki
Si Marylin s-a miscat in rochie la fel de greu, cu pasi mici, se vede foarte clar. Si nu a fost ridicola, din contra, avea ceva femeia asta in gesturi, mimica, voce, tinuta, privire, ce emana senzualitate pura. Sigur ca a fost frumoasa, dar sunt multe femei frumoase, cu trasaturi superbe, care palesc in comparatie cu ea. Este unica, este definitia termenilor de diva si sex-simbol si niciodata rochia aceea nu va arata pe altcineva cum a aratat pe ea.
Altfel, inteleg capriciul lui Kim si nu cred ca transmite ceva nepotrivit, pur si simplu a slabit pentru a-i fi buna nu o rochie oarecare, ci ROCHIA. A fost insa curajoasa, pentru ca a ,,invitat” publicul la o comparatie in care ea ( si orice alta vedeta in viata, parerea mea :))) ar iesi in pierdere.
Miruna
Curajoasa,’clar. Mie imi place rezultatul, mi se pare frumoasa, imi place si parul. Daca nu as fi vazut cum se chinuie si nu as fi citit cum s-a chinuit sa incapa. MM nu a mers chiar atat de greu, fiindca isi ridica rochia, se vede pe filmare. Kim nu putea face asta de frica sa nu o rupa.
Elenap
Din pacate pe aceasta Kim nu o am la inima , nu o urmăresc si sincer mi se pare ca se da mare, atata tot…pana la urma ce este ea? Imi scapa acum sincer. Pacat de fetele care o urmăresc. In loc sa fii tu însăți, sa vii cu ceva al tău, lasa ca e mai bine sa fii ca vedetele de odinioară. Si uite asa tot mai multor fete li se prezintă faptul ca trebuie sa fii slaba ca sa porți o rochie anume…si de aici pana la bolile legate de greutate mai este doar un pas…trist dar adevarat 🙁
Roxana
Nu îmi place Kim, nu o urmăresc. E trist ca a ajuns sa fie un model pentru atâtea fete. Toate botoxatele și siliconatele noastre o au drept model, din păcate. Ajung sa nu mai aibe măsură..
Nu sunt de acord nici cu promovarea ideii “lasa ca ești frumoasă și dacă ai 100 de kg”, dar nici cu înfometarea.
Raluca
Mie personal mi se pare ca a stat mai bine rochia pe Kim decat pe MM.
Miruna
Și mie, dar MM e mai naturală, pe vremea aia nu se editau femeile biologic ca acum
Maria
Mie ,imi pare ca si-a atins scopul 🙂
E exact ce ai scris tu si cu asta ai zis tot” Met e mai pe extravaganță, mai puțin pe ”să ne simtem bine” și mai mult pe ”să vorbească lumea după”. “
Violeta
Personal, consider ca e doar o exagerare ridicola🙄, personajul in cauza nu are substanta, ci doar forma, atat. Nu prea inteleg ce vad in ea persoanele care o urmaresc, dar asta e nivelul….
Mirela
A menționat că nu s-a înfometat, a renunțat la carbohidrați, zahar, sucuri, a făcut mult sport și a purtat costum de sauna. Chiar este răutăcios articolul tau.