Fetița care mi-a lovit băiatul cu un băț și de ce mama ei ar putea fi mândră de ce a făcut

fetița lovit băiatul miruna ioaniNici nu știu cum s-a întâmplat, că n-am văzut exact. Dar trebuie să vă povestesc neapărat. Eram cu băieții mei în parc. Locul de joacă era plin de copii ieșiți de la școală, un grup de vreo zece care se agitau de zor. Ba călăreau toboganele, ba se alergau printre bebeluși, ba se prindeau unii pe alții, ba se tachinau cu diverse bețe pe care le aruncau.

Râdeau. Încă nu știau ce înseamnă tot ceea ce simțeau. Am fost și eu în pielea lor mai demult, nu aș îndrăzni să-i judec sau să-i critic. Ba fetei după care un puști uscat și cu părul lung tot fugea, după care bețe arunca, i-aș fi tradus că asta nu înseamnă că el vrea să o enerveze pe ea, ci dimpotrivă. Probabil o place și nu știe cum să-i spună decât așa.

Și cât urmăream telenovela din copilăria altora, într-o fracțiune de secundă, pac.

Tudor, începe să plângă. Era pe leagăn, amândoi băieții mei erau, dar el încetinise deja.

-Pui, ce s-a întâmplat?

Mi-a sărit în brațe și n-am înțeles niciun cuvânt din ce spunea.

Atunci am văzut o fetiță care se apropia:

-Ești ok, te doare ceva? Eu l-am lovit, doamnă. Cu un băț. Nu am vrut, îmi pare rău. E copilul dv?

Noooooh, vine să plângă în brațele unui adult random din parc, îmi venea să-i zic, un pic supărată, cum s-a putut întâmpla așa ceva.

Tudor în continuare plângea. L-am verificat la ochi, la nas, la gură. Ea a continuat:

-Aruncam cu bețele și cred că l-am nimerit.

Ochii erau ok.

-Fără să vreau.

Nasul n-avea nimic.

-Îmi pare rău, chiar nu am vrut.

Gura intactă și ea.

-Ești ok, te-am lovit rău?

L-am luat în brațe și am așteptat să termine de plâns.

S-a apropiat și mai tare de noi, mi-am ridicat privirea de pe copilul meu și m-am întâlnit cu ea ochi-în-ochi.

-Îmi pare rău. Cred că l-am lovit cu un băț. Sper că e bine. Să știți că nu am vrut.

Vorbit rar, lent, nu ca și cum ar îngrămădi toate cuvintele pe un singur expir.

Doamnelor și domnilor, n-am mai văzut demult un om care să greșească și s-o recunoască uitându-se în ochii tăi! Ce calitate fantastică! Probabil 90% dintre adulți nu sunt capabili de așa ceva. Cei mai mulți ar fi fi fugit în cealaltă parte de parc, sperând să nu-i fi văzut cineva.

Și, iată, această fetiță de nici 12 ani, cu părul lung și hanorac alb stătea drept cerându-și scuze și recunoscându-și vina în fața cuiva. În fața unei mame al cărei copil a fost rănit. (Mamele pot fi destul de isterice când vine vorba de copiii lor.) Doaaaaaamne, cum m-a îngenuncheat gestul ei. Câtă încredere în viitor mi-a dat. Acolo, într-un parc din București, dintr-o fetiță de nici 12 ani a ieșit un pui de instinct maternal.

I-am mulțumit pentru grijă, apoi a plecat.

Scena a fost scurtă, dar o tot derulez în mintea mea. Un om capabil să stea drept, să recunoască unde a greșit, să se preocupe de ce s-a întâmplat. La 12 ani! De cât curaj e nevoie să faci așa ceva. De câtă blândețe și încredere în ea.

Am urmărit-o apoi printre colegii ei, nici măcar nu era un lider sau ceva. Dar eu știu că ea va deveni cineva. Fiindcă are toate bazele omeniei fără de care nu poți decât excela.

Și da, nu o cunosc pe mama ei, dar m-am gândit la ea. Aș vrea să știe ce om fantastic înflorește în fetița ei. Că probabil a meritat fiecare dată când ea a greșit, iar maică-sa, în loc s-o certe, buzele și le-a mușcat, dar și-a deschis brațele.

Ce lecție incredibilă ne-a dat acest copil. Am povestit tuturor despre ea, nu numai băieților mei. Și le-am zis: Ați văzut? Un copil poate să se uite în ochii tăi și să spună ”recunosc, eu am greșit, îmi pare rău, ești ok”. Ce cuvinte simple, cu ce putere mare de a-l construi pe cel care vrei să fii!

Articolul anterior

Zahărul, de sărbători – planul de atac al părinților care vor să-i hrănească pe copii și cu altceva în afară de dulciuri

Articolul următor

Copilul tău. Sistemul lor. Viitorul lui -Despre job-uri pe cale de dispariție și abilități de bază în orice profesie ar urma

11 Comentarii

  1. Alina

    Câți adulți ar trebui sa vada asta…😔

  2. Cinste ei si, intr-adevar, cinste oamenilor din jurul ei care au ajutat-o sa creasca asa frumos!

  3. Anto

    Frumos exemplu. Al meu a lovit din greseala o doamna cu o castana. Se jucau “cine arunca mai departe”. I-a cerut scuze, iar ea l-a injurat. El a plecat cu copiii in alta zona a parcului, ea i-a urmarit si i-a mai tras o serie de injuraturi.

  4. Raluca

    Mi-am adus aminte de cand aveam cam tot vreo 10-12 ani ca fetita din povestea ta si ne jucam cu copiii in fata blocului (da, a fost cam demult :)), aruncam cu niste pietricele dar la nivelul solului. Din greseala am nimerit in picior o doamna care trecea pe acolo. Toti copiii au fugit cand a inceput sa ne certe, eu am mers la ea sa ii spun ca imi pare rau iar ea a considerat potrivit sa ma traga de urechi… Nu cred ca o sa uit vreodata intamplarea asta.

  5. Manuela

    Am trecut si eu printr-o experienta asemanatoare, copilul meu fiind lovit intentionat in parc la joaca. Parintii baiatului agresiv l-au luat si au disparut fara nici o scuza.
    Felicitari parintilor care isi educa copii frumos si ii invata sa-si recunoasca greseala si sa ceara scuze.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 156 queries in 0.823 s