Colegiu de renume din capitală, o elevă de clasa a opta vine beată la ore. Se pare că în timpul școlii a mers împreună cu altă colegă să-și cumpere vodcă. Pe care a și băut-o. O colegă a sunat-o pe mama elevei turmentate. Mama a venit s-o ia de la școală. Dar povestea nu se încheie aici, fiindcă surse din rândul părinților nu au terminat ce aveau să spună.
Conducerea colegiului a declarat că nu poate face declarații, pentru că anchetă.
Se mai menționează în articol (din aceleași surse oare?) că școala vrea să sancționeze și eleva care a însoțit Eleva după vodcă.
Și că directoarea a mers la ele în clasă și a țipat la toți elevii, amenințându-i să colaboreze cu cadrele didactice, că altfel vor fi anchetați cu poliția.
Nu dau link intenționat către știre. În primul rând, fiindcă e jenant scrisă, cu greșeli gramaticale, pe care eleva în discuție nu le-ar fi făcut nici beată. Ei, exagerez și eu, nu o cunosc pe fată.
Trebuie să știți că nu cunosc pe nimeni implicat în această poveste, nici pe directoare, nici pe portarul instituției. E doar o știre care mi-a apărut pe facebook.
Dar… Doamne, ferește!
Sunt revoltată.
O fetița vine beată la școală. Colega care a însoțit-o la magazin e sancționată. Iar un părinte se gândește să ce, să le pârască la presă?! Spuneți-mi, vă rog, dacă doar mie mi se pare suprarealistă treaba.
O fetiță vine beată la școală. DE CE e prima întrebare. Nu cunosc contextul, dar atâta lucru știu, că un copil nu își cumpără vodcă să sărbătorească. Un copil nu face gesturi extreme dacă are cele mai importante nevoi împlinite.
Când un copil își cumpără vodcă și o bea la școală, asta urlă: ”Uitați-vă la mine!” Un copil de paișpe ani nu îți va spune ”am nevoie de ajutor, mamă”, ci va merge și își va cumpăra vodcă.
Un copil de paișpe ani nu îți va spune ”ceva mă doare și pe mine, mamă”, ci nu își va împiedica prietena să-și cumpere vodcă.
Și noi le dăm pe fetele astea la presă? Așa se face oare educație? Cum le ajută asta pe ele?
Sigur, părinții voiau să se răzbune pe acest colegiu. Să facă de cacao o directoare țipătoare și amenințătoare, care apără profesorii și urlă la copii nevinovați, fără să-și asume vreo altă responsabilitate. Dar imaginea celor două fetițe? Sufletul acestor copile deja rănite?
Toți am avut copii-problemă în școală. Mama mea avea despre toți aceeași vorbă:
”Nu-s ei de vină, mamă”.
Ce citesc eu în această știre, permiteți-mi să traduc cu alte cuvinte:
Văd niște părinți revoltați ca cineva țipă la toți copiii când unul singur e de vină.
Văd o directoare depășită de situație, care urlă fiindcă nu știe cum să se facă auzită.
Văd o Prietenă care și-a însoțit Prietena să facă ceva greșit, deși cine poate spune că s-o lase singură ar fi fost corect.
Și mai văd o perspectivă:
O fetiță se simte pierdută. Ceva o doare foarte tare, dar nu știe unde să arate. Nici nu știe că se numește durere, însă cumva nu îi dă pace. La școală treaba nu prea merge, niciun prof nu o suportă. Așa că a decis și ea să îi ignore. Maică-sa e fiartă, că mai e puțin până la Capacitate.
A încercat în diverse feluri să se anestezieze, să nu mai simtă. Întâi și-a făcut mulți prieteni, dar i-a pierdut la fel de repede. Apoi și-a făcut cont pe tik tok, dar părinții i-au confiscat telefonul. Apoi a încercat o țigară, dar efectul era departe de cum crezuse. A auzit că vodca are efecte mai serioase. Și nu poate aștepta până la prima petrecere, nici măcar până diseară acasă. Face o prostie mare cât un semnal de alarmă. Se îmbată și se duce la școală.
Vă zic, perspectivele școlii mă îngrozesc ca părinte. Situația scapă de sub control, simt că îi dau drumul în junglă.
Singurul lucru care mă ajută e să-mi amintesc cu partea rațională de creier că, orice-ar fi, rămân prezentă și aici.
Că trauma nu e ceea ce ți se întâmplă, ci felul în care te simți atunci când se întâmplă. (Trauma is not what happens to you, it’s what happens inside you as a result of what happened to you.)
Și că o să fiu cât de disponibilă se poate și cât de aproape ei or să mă lase.
Corina
Ohoo, am avut un coleg în clasa a 9-a care a băut de câteva ori la școală. Își făcuse o iubita cu 2 ani mai mare, dar relația lor nu a funcționat.Noi, fetele nu știam cum sa-l liniștim sa nu se prindă profii ca era beat. Nici gând sa facem tam-tam din asta sau sa ne anunțăm părinții. Si am fost la un liceu de top din oraș. Astăzi, 15 ani mai târziu colegul e polițist, dar tot nu are o relație stabila. Dacă l-a afectat perioada de început a relațiilor, numai el știe… pare ca pe vremea aceea eram solidari unii cu alții, măcar incercam sa ne ajutam, atât cât știam, acum s-au dus toate… relațiile dintre oameni s-au degradat de tot.
Silvia R.
Din pacate traim intr-o jungla. Nu doar in sistemul de invatamant.
Un om cade pe strada. Toti se strang in jurul lui. Toti pozeaza. Nimeni nu sare in ajutor, nimeni nu suna la 112. Cazuri ca acesta sunt multe.
Obisnuim mai degraba sa judecam, sa aratam cu degetul, sa facem publice situatiile neplacute. Dar cu ce ajuta asta? Cu nimic.
Bine, lucrurile sunt mai gri. Nu toti oamenii stau deoparte, nu toti aduc presa… Mai sunt si oameni care ajuta, dar acestia sunt putini si rari.
Am inteles ca procentul adolescentilor care se sinucid este destul de mare. Revoltator de mare. Faptul ca o eleva vine beata la scoala ar trebui sa fie un semnal de alarma f puternic. Sa se faca ceva urgent pentru a o ajuta. Acum, cat inca se mai poate.
Sper sa gaseasca sprijinul necesar, fie de la parinti, fie de la vreun cadru didactic, sau orice alta persoana adulta mai apropiata.
Bogdan B
Acum 30 de ani eram in locul ei. Mi-ar fi placut ca atunci cineva sa inteleaga semnalul de alarma pe care il trageam si sa reactioneze. Au trebuit sa treaca 30 de ani dintre care ultimii de terapie ca sa inteleg ca asta faceam eu atunci, trageam semnale, ceream ajutor. Ca dupa aia m-am complacut e altceva, vazusem ca semnalul fusese tras dar nimeni nu a reactionat, asa ca a devenit normalul. Sper sa nu treaca asa de mult timp la ea si sa fie ajutata.