De câte ori citesc câte ceva de un băiat sau bărbat, văd prin ochii de părinte. Sunt ca un burete să învăț, să nu repet greșeli sau să fac cât mai puține. O fi și de la muci, dar știrea cu acest băiat m-a cam zguduit.
(Weekend-ul ăsta am legănat mai mult decât am scris, dar au rămas cu mine două chestii și nu vreau să le trec. Una dintre ele acum, cealaltă separat. V-am zis că sunt fiartă pe școli, fiindcă băiatul nostru cel mare termină grădinița curând.)
Craiova: Un elev din clasa a 8-a a sărit pe geam de la etajul 1, după ce profa de biologie i-a dat nota 4.
Știrea e aici. De ce i-a dat nota 4? Elevul avusese de predat un referat, pe care nu l-a făcut. Așa că a luat referatul altui coleg, și-a pus numele ca și când ar fi fost al lui. Profa s-a prins și, pac, 4 în catalog.
După ce au ieșit toți copiii din clasă, băiatul i-a scris profei un bilet cu ”Mulțumesc pentru lecția predată”. Și a sărit pe geam.
Multiple traumatisme (craniene, toracice, etc) și niște articole în ziar mai târziu, aflăm că băiatul se confrunta cu niște probleme și părinții îl trimiseseră deja la psiholog.
Unii, că-i profa de vină. Alții, să dăm vina pe sistem. Bieții copii, ce traumatizați sunt.
Nu o să fac analiză cu subiect și predicat, fiindcă nu cunosc prea mult context. Dar nu pot să nu mă gândesc ce pot învăța din acest caz.
Cineva zicea într-un comentariu: plecați d-aici, un copil de 14 ani știe că nu moare când sare de la etajul întâi.
Stați așa. Că nu a murit e un noroc chior. Cred că ne e clar tuturor că gestul copilului nu e despre moarte neapărat, ci e un strigăt de M-AM SĂTURAT. E o furie enormă în acel salt. Nu e rațiune, mă îndoiesc că a stat să calculeze forța de cădere și impactul la sol. E o furie groaznică acumulată în ani. Nu e nota la biologie sau biata profă care a pus un patru ca sute de alți colegi ai ei. Sunt toți acești ani în care acest copil a suferit. Nu e un moft, nu e un tantrum la 14 ani. E ceva foarte serios, la care ar trebui să ne gândim înainte să mai moară vreun copil nevinovat.
Doar că bun-rău, sistemul de învățământ românesc nu se va schimba prea curând. Iar singurii care îi pot salva pe copii sunt părinții lor.
Faza e că niciun sistem nu e perfect. Provocări apar peste tot. Ce vreau să spun însă e să nu picăm în plasa că vom putea schimba ceva. Nu în timp util pentru ai noștri copii. Pe asta am înțeles-o când grădinița fiului meu a început să nu mai fie perfectă și mă gândeam s-o schimb. Doar că riscam să cad din lac în puț. Așa că singurul lucru rămas de făcut a fost să fiu alături de copilul meu când trecea prin ce avea de trecut el. Iar drumul prin școală, probabil, va fi la fel.
Nu pune presiune pe copil
Poartă-te ca și când notele nu ar exista. Nu întreba cât a luat, nu verifica, dar ține aproape de el. Ai încredere în copil. Iar când te minte prima oară, nu izbucni. Adu-ți aminte că e un test. În funcție de cum reacționezi la prima prostie din clasa 1, vei fi catalogat și tratat până la facultate în anul trei. Avem o singură șansă, prieteni, să arătăm că nu ne-am ramolit de tot și că nu ne-am transformat în doamna profesoară cu coc.
Subliniază-i succesele, fără să-i premiezi notele
Nu-l pedepsi când ia note proaste și nu-l recompensa pentru cele bune. Cred că oricine învață mai multe dintr-un spațiu de liniște și relaxare, decât dintr-un spațiu de frică și tensiune.
Nu-l judeca orice s-ar întâmpla
Ca el să poată veni la tine cu orice prostie. Ca să nu fie nevoit să fugă de tine și să se refugieze pe net, în frigider sau pe geam.
Patru e ceva normal
Să ieșim din ”patru e simbolul prostului”, cum știm noi din școala românească. Trei are ceva șmecheresc, unu la fel. Știți ceva? Patru e ca un RMN. Îți arată situația exclusiv dintr-un anumit moment. Cum zice bărbatu-meu: nu-mi veni cu RMN-ul de acum doi ani, chiar dacă e al tău. Așa e și orice patru pe care l-ai lua. Irelevant peste doi ani. Ca un RMN. Iar orice patru poate fi uitat sau schimbat, dacă nu e de o rușine imensă dublat.
Cere-i părerea și ascultă ce răspunde
Cum te simți? Vrei să schimbi ceva? Ce soluții vezi care să te ajute? Ce pot eu face pentru tine? Și te iubesc orice-ar fi.
Aici fac pauză să vă spun o istorie. La noi în familia existinsă există un caz de schizofrenie. O doamnă foarte educată, cu posibilități financiare și rezultate excelente la școală. S-a stresat atât de tare la bac, încât i s-a declanșat această boală. Sigur că nimeni nu știe exact, dar dacă întrebi neamurile îți vor zice că fata prea mult a învățat. Așa că bunică-mea are o vorbă: ”Dă-i pace, mamă.”
Spune-i clar că îl iubești și dacă se face pantofar pe pârtie, dar că e strict responsabilitatea lui
Sigur că eu mă pricep de minune la sfaturi și cred că e floare la ureche să faci asta când ai acasă un conștiincios premiant și tocilar. Și că e al naibii de greu, când ai un diagnosticat cu chiulangită cronică și mega dezinteresat. Dar cred în continuare că nu e o variantă bună să îl bați la cap.
Susține-l când vezi că se împiedică
Ghidaj, direcție, motivație. Astea vin de acasă, cumva. Când n-am priceput o chestie în clasa a 2-a, nu știu cum de mama s-a prins. Dar a stat și mi-a explicat și asta mi-a fost baza până printr-a cincea. Când iar a stat cu mine și mi-a explicat fotosinteza la biologie. În germană. Atunci nu mi s-a părut nostim, dar acum râdem când ne amintim. Mama n-a vorbit niciodată această limbă mai mult decât ”Danke schon”.
Lasă-l să-și asume o greșeală
Nu ți-ai făcut tema? Asta e, ai greșit. Ai luat 4? Fă o analiză, răspunde la întrebarea de ce. Dacă a fost nasoală profa, excelent, eu sunt de partea ta. Dacă însă ai copiat la teză și te-a prins, bucură-te că n-ai luat 2. Cum îl înveți să își asume o greșeală? Neluând eșecul lui asupra ta. Ce am constat e că atunci când cert copilul, îl scot din emoția greșelii și în pun în cea a defensivei. E o întoarcere de situație în favoarea lui. E mai simplu să fii victimă decât vinovat. Să nu le răpim asta. E important să stea cu greșeala, să se uite în ochii celuilalt asumându-și ce au făcut. Cunosc puțini copii sau adulți capabili de așa ceva.
Oricâte ai face, uneori e posibil să iasă prost
Cred că părinții acestui elev s-au străduit și au făcut ce s-au priceput. Psihologul nu e tocmai ceva uzual la români. Probabil au fost dispuși să facă orice pentru copilul lor. Poate n-au știut care-i rețeta perfectă pentru succes. Nimeni nu știe așa ceva. Dar cred că blândețea față de noi când am greșit ca părinți e o datorie dublă pe care o avem. Pentru noi înșine și pentru copiii care ne privesc.
Silvia R.
Daca-i stii cum pica articolul tau fix in momentul asta! Ca mierea. Saru-mana!
Miruna
Sa-mi zici cine ti-a dat patru, ca merg si-l bat! Glumesc. Iti dau o cafea mai bine, scoatem si notele in oras
Andreea
Ei, mereu e o profa, un parinte, un factor extern de vina. Dar nu e chiar asa. E fix cum ai zis tu: sunt furie, frustrare, deznadejde acumulate in timp. Si e si o componenta genetica pe care toti o trec cu vederea cautand vinovati. Sunt oameni predispusi la a fi anxiosi, depresivi si daca nu au mecanisme de coping( cred ca de fapt aici ar trebui sa intervenim ca parinti) sansa sa dezvolte ceva spre adolescenta e foarte mare.
Scoala in Romania nu e vreo bucurie, se insufla foarte mult competitia si lupta nebuna pentru note, dar sincer nu mi se pare cea mai nasoala dintre nasoale. Nici pe la nemti nu mi se pare bucuria vietii, depinde unde aterizezi si cum iti e norocul.
Miruna
O, dar nicaieri nu le gasesti pe toate! Cum zice H, dupa ce ai invatat literele, s-a terminat! There’s no going back.
Denisa
Exact asa, depinde unde aterizezi si cum iti e norocul in orice tara din lume.Poti avea o experienta buna cu unul din copii la scoala x si una mai putin buba cu alt copil la aceeasi scoala.
In Montreal copiii merg in ciclul primar din cls 0 pana intr-a 6 -a.In fiecare an schimba invatatorul si clasa.Cand am aflat asta am fost speriata la maxim, imi vedeam copilul pierdut cu aceste schimbari.
Au trecut 10 ani de atunci.
Am realizat ca e ok.Copilul are mai multe sanse sa dea peste un invatator cu care sa aiba o conexiune.
In cls 0 a avut o minunatie de om, f aproape de pensie dar f pasionata si iubitoare.La sedinta cu parintii mi-a citit instant toate spaimele de imigrant si mi-a vorbit ca la copilul ei.
In cls 1 m-am speriat cand am vazut-o pe doamna inv, nici pentru mine nu o voiam invatatoare, era f severa si f diferita de cea din cls 0.S-a dovedit ca m-am inselat, copilul s-a adaptat de minune la regulile ei si a avut baze solide in gramatica franceza.
Nu mai continui, ideea este ca temerile noastre sunt normale, dar e constructiv sa ne pastram increderea in copii si profesori.
O sa facem greseli oricum, important e sa le recunoastem si sa vb despre ele si despre ce am invatat din fiecare.
Miruna
Denisa, mă ajută mult această experiență a ta.
Oana
Eu i-as fi pus unu, ca asta se pune pt frauda. DAR NU DIRECT IN CATALOG! Sigur nu era prima oara cand acel elev facea asa ceva. A sarit pe geam pt ca a vrut sa-i arate el profei cine-i seful – era convins ca nu pateste nimic, probabil mai sarise chiulind de la ore sau a vazut pe altii facand asta, fara sa pateasca nimic. Se mai practica chiulitul de la ore sarind pe geam, dar nu chiar de la etaj. Si, in alta ordine de idei, stiu ca presa exagereaza, schimba detalii, minte de-a dreptul. Deci comentam ceva ce nu stim sigur ce si cum si de ce a fost.
Miruna
La stirile pro tv a comentat cineva din partea spitalului despre starea elevului. Cred ca sa sari totusi de la etaj e impotriva instinctului de conservare, ma indoiesc ca teribilismul l-a manat. Dar cum zici tu, nu stim de fapt.
Patran Ana
Draga mea! Sunt din Craiova și știu ca școala aceea este una de top, iar elevul este fiu de notari. Presiunea în gimnaziu este uriașă. Copilul meu ajunsese sa nu mai vrea la școală în ultimul semestru din clasa VIIIa din cauza presiunii notelor și a competiției prost înțelese în special de părinți! Dar am fost alături de el, iar azi e în anul III la Medicina dentara! Copiii dacă se simt înțeleși, iubiți, liniștiți, performeaza negreșit!
Miruna
Felicitari si multumesc pt mesaj. Imi e clar ca exista o presiune exagerata. Din pacate, ju cred ca e singurul loc.
A. C.
Am avut și eu 2 situații de genul asta, când a am aflat ca fata mea în cls 6 a luat 4 la mate, i am zis ok, e doar o nota, și noi am avut nota 4,esti un copil normal, nu facem caz din asta. Al 2 Lea a fost fix în cls 12,fiind olimpica la engleza profa de atunci le a dat un referat de facut, copilul l a făcut, dar nu a vrut sa îl susțină. Și pac, nota 4. Eiiii, atunci m am enervat, dar nu pe copil, pd profa. Și am mers sa o întreb dacă e normal sa procedeze asa cu un copil mai emotiv, dar f bun, cu test Cambridge luat, olimpiade, care era activa la ore mereu, teze de 10. Copilul nj vroia sa merg la școală, dar am mers și i am spus profei ca și a ales bn momentul, fix când se făceau mediile pt sem 2,tot anul nu ii găsise cusur. Mi a zis ca i s a părut o sfidare refuzul de a susține referatul. I am mai zis eu câteva, nu le mai reproduc. Era profesoara lor doar de 1 semestru, nu și a dat silința sa ii învețe nimic, dar ardea cu note mici mulți elevi buni, poate pt ca nu aveau nevoie de meditațiile ei sau nu aduceau atenții pt note false.
Miruna
Cred ca e foarte complicat sa iti simti copilul nedreptatit. Nu stiu daca ai avut dreptate, dar intotdeauna admir o mama care sare in apararea copilului ei.
Iulia
In teorie notele nu conteaza, ci sa invete de placere etc. Dar sistemul e facut astfel incat sa conteze. Notele sunt 20% din media de intrat la licee. Ca fiu de notar, probabil liceul vizat e cel mai bun din oras, cel unde se intra cu minim 9.50. Anii trecuti au sarit mediile la licee de mijloc (unde voiam eu de ex pt copil)cu aproape un punct. Daca ai media 8 sau 8.50 in capitala intri la un liceu cu promovabilitate la Bac intre 30-60%. Sub 8…ce sa mai zicem, sunt licee, colegii cu promovabilitate 5%. Cine poate zice, cand are copilul in cls 7,8, ehh lasa, el sa fie fericit, linistit, la un liceu unde iau Bacul 30% din elevi? Si atunci in perioada asta de gimnaziu, ca parinte… poti faci greseli si sa pui prea multa presiune. Desigur ca parintii vor binele copilului, dar acest bine sa fie intr-un anumit set de dorinte si valori ale lor, ale familiei. Si mie imi este tare greu sa las copilul pe drumul lui, dar fac toate eforturile, tot imi vine in minte, dar ca sa fie bine eu am facut cutare si cutare. Ok, dar poate va fi bine si altfel. 🙂
Si apropo de psiholog. Am fost si eu cu copilul. Primii 2 psihologi nu mi s-au parut ce trebuie. Am simtit asa ca parca nu e ok. Al 3 lea mi-a zis ca vrea sa ne evalueze impreuna, relatia mama-fiu. Am ramas. Dupa circa 5 sedinte mi-a zis ca e ok copilul, sa raman eu in continuare.
Miruna
Ce mișto, Iulia, comentariul tău. Ai mare dreptate, și eu cred că e important să ajungă la un liceu dintre cele bune, să își ia totuși bacul. Dar peste astea e colectivul. Un colectiv dubios are puterea să îngroape copilul, se va pierde.
Și felicitări psihologului. Știi că se spune că nu copilul are nevoie de psiholog, ci părintele. De cele mai multe ori, e adevărat. Felicitări și ție că ai acceptat.
Ioana
Ar fin interesant numele acelui psiholog, și dacă face ședințe online… Cred ca și la mine la fel ar zice, sa rămân eu…
Me
Multă putere părinților, e cumplit un astfel de eveniment. Sistemul de învățământ din România este din păcate în coma profunda. Se reduce numărul profesorilor care sunt pasionați și care sa își dorească sa dezvolte copiii. Radiografia cea mai buna este prezentata și de notele de la titularizare. Eu am pruncii la aceiasi școală în Timișoara. Fiică-mea a avut SANSA sa aibă o super diriginta, profa de germana. A făcut echipa cu copiii și împreună au făcut echipa cu profesorii (de mate, de romana, bio, istorie, etc )…ce direcție frumoasa are clasa, ce bine se simt copiii,ce satisfacție au părinții!!! Tot în aceiași școală, avem parte de o experienta total opusa la clasa fiului meu…Clasa a fost formata la inceputul anului școlar , copiii nu se cunosc și nici nu au fost invatati sa fie o echipa, sa le fie insuflata dorința de a face parte dintr-un grup. Avem la ordinea zilei lipsa de comunicare, de interes. In clasa a V-a in primul semestru au fost foarte multe corigente la diverse…, câteva mutări de elevi între clase/ scoli. În aceasta situație, avem deja meditații peste meditații, copiii învață de frica și apare deja demotivarea. Oare nu e mai ușor sa faci niște copii sa îți respecte materia, sa ii înveți cum sa învețe,sa porți un dialog cu părinții, sa creștem oameni sănătoși. NU ESTE SUFICIENT CA UN COPIL SA AIBA DOAR COMPETENTE, TREBUIE SA FIE DEZVOLTAT ARMONIOS SI CA PERSOANA și pentru asta trebuie sa facă echipa familia și profesorii (dacă ai noroc de cei adevarati) . Ce frumos zice și în legea educatiei: “Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească…plus mai sunt câteva principii…dar din păcate doar în lege.
Miruna
Ce experiențe diferite în același loc. Încă o dată se adeverește că omul sfințește locul.
dojo
Eram in clasa a V-a, chiar zile inainte de Revolutie. Am avut de facut nus’ ce tema la rusa, de scris jumatate de vocabular, ca in sistemul nostru, unde scrii pana tampesti. Intamplarea a facut sa ne trezim in casa cu cu catel abandonat, asa ca am avut treaba sa ma joc, nu sa scriu timp de 5 ore.
Asa ca m-am dus la scoala fara vocabularul scris si m-am trezit chemata la “tabla”. Pentru ca gandeam ca numa’ pe mine are treaba sa ma cheme, l-am intrebat pe colegul de banca, daca pot lua vocabularul lui. Da.
Am prezentat vocabularul colegului si profa’ a inceput sa corecteze de zor, bag seama facuse niste greseli. Speriat, ca a “marcat” doamna vocabularul, s-a ridicat in picioare si a anuntat ca el e de fapt titularul operei de arta.
Asa ca m-am trezit cu primul meu 4.
Diferenta intre mine si copilul acesta este ca ai mei nu au rasturnat casa si stiam ca nu vor face ca toti dracii. Asta este, chiar si premiantii o mai comit. A fost o prostie, mi-am luat nota meritata, m-am dus acasa si asta a fost.
De cele mai multe ori, cand copiii astia iau note proaste, acasa ii asteapta iadul. Pentru ca un copil care are parte acasa de un mediu OK, de atentie si dragoste, nu dispera ca a luat un 4.
Exista si nebunia asta pentru note mari, care nu e doar in Romania. Doar ca in alte locuri notele nu se dau pe comportament, daca uiti tema, o aduci maine etc.
Fie-mea a uitat sa-si duca tema de 2 ori trimestrul asta, ca suntem niste ametiti de cap si o avea in masina cu care face sotul naveta. I-a spus invatatoarei, OK, sa o aduca maine. Atat.
Nu e doar la scoala primara, nasa ei, care invata la unul dintre cele mai dure licee din NYC, daca a uitat tema sau nu a apucat sa predea un proiect, mereu a primit “extension”. Si, daca le-a facut perfect, a luat 100% (in clasele alea nota maxima e 100).
Trebuie cumva sa ne dezvatam ca natie de obsesia asta pentru perfectiune si taiat capul copilului pentru orice prostie. Ca e multa disperare intr-un asemenea act si ajungi sa regreti o viata intrega ca l-ai innebunit de cap, cand putea sa fie inca viu, langa tine.
NU sustin ideea de a nu face scoala, chiar ieri i-am facut morala fie-mii ca a busit cateva adunari. Dar una este sa-i atragi atentia ca ‘luneca’ un pic in ceea ce priveste materia si alta e sa-l faci sa fie atat de disperat ca a luat un rahat de 4, incat sa se arunce de la etaj 🙁
Miruna
Când părinții pun presiune, nu cred că iau în considerare gesturile astea extreme. Nici nu se gândesc că li se poate întâmpla lor un astfel de necaz. Sigur că, puși să aleagă între un copil chiar repetent și unul mort, îl vor alege pe cel repetent. Doar că, în realitate, toți vor premianți. Olimpici. Performanță. Excelență. Puțini se întreabă cu ce preț. În general, sunt părinți care suferă din propriile lor neajunsuri intelectuale/profesionale și frustrări sau sunt părinții foarte sus, care nu se pot face de rușine cu odrasle mai puțin decât perfecte.
Am avut un caz de vis în facultate, fiica unui mare prof sau rector, nici nu mai știu, ne era colegă. Nu avea nicio treabă cu școala în general, nu numai cu medicina. Își ura părinții, nu venea la ore, mereu trecea anul, că profii o treceau de rușinea părinților. A rămas repetentă un an pe parcurs, când tipa a început să refuze să scrie ceva la examen, ca să n-o mai poată nici măcar trece. Scandal monstru în familie, îmi imaginez.
E all good acum, are copii și e o manichiuristă de succes. Ta-so e fiert, nu știu în ce relații au rămas, dar fata asta a fost chinuită big time.
AC
Intamplator sunt mai in tema cu ce s-a intamplat acolo si e mai complicat decat pare.Ce mi se pare insa trist este ca nimeni nu comenteaza nimic despre imoralitatea gestului de a lua lucrarea unui coleg, a sterge numele si a-l trece pe altul.Exista riscul ca un coleg nevinovat sa ia patru pentru un referat nepredat daca profesorul nu sesiza gestul.Nota acordata a fost meritata, cred ca trebuia chemata si familia la o discutie.E mai grav si complex decat pare.Nu orice copil stresat de scoala se gandeste sa faca asta unui coleg…
Miruna
Salut, tocmai ca am spus ca e important sa invatam copilul sa isi asume o greseala. Dar copiii vor face greseli, vor copia, nu cred ca e un capat de tara. Nu am criticat profa, de asta am si zis ca 4 e normal. Doar sa inlaturam emotia care vine cu orice nota.
C. C.
Faptul că ai luat 4, când, de fapt, meritai 1, a ajuns motiv de sărit pe geam????… Doamne ferește!!! O întrebare pentru A.C.: Ce crezi că se va întâmpla, dacă fiica ta va refuza să-și susțină lucrarea de licență? Olimpică fiind, e de așteptat să urmeze o facultate, nu? Ce voiai? Să înceapă toți să refuze susținerea referatului, urmând exemplul fiicei tale? Dacă ei i-ar fi mers, ar fi vrut și ceilalți să le meargă la fel. Gândește-te la situație în ansamblul ei! Orice om ar crede că fata habar nu are ce a scris în referat, dacă nu vrea să-l prezinte. S-au întâlnit destule cazuri! Mi se pare ciudat că te-ai dus la școală să faci scandal pentru notă, în loc să încerci să rezolvi problema de emotivitate a fetei, dacă într-adevăr acesta e motivul pentru care a refuzat să-și susțină lucrarea.