Înapoi acasă: Uneori ai nevoie de-o pauză și de-o horă ca să te poți bucura

Pentru cine a deschis televizoarele mai târziu, săptămâna trecută s-a întâmplat o minune. Am fost răpită de un motociclist tatuat 🙂

Adevărul e că am plecat de bunăvoie și fără copii. Pentru prima oară în șase ani. Cu tatăl acestor copii, care e un domn respectabil, tuns regulamentar și deloc tatuat.

Am vrut să țin un jurnal al zilelor la munte, nu mi-a ieșit. Am vrut să-l țin ca să inspir și alte mame să aibă curaj. Și am mai vrut să-l țin, ca să am la ce mă întoarce când îmi vine să fug.

În vacanța asta am făcut cam tot ce mi-am propus, mai puțin că n-am dormit.

Dar am întinerit. Am râs cu iubitul meu până îmi dădeau lacrimile și mă dureau fălcile.

M-am dat cu cremă de două ori pe zi. M-am machiat și demachiat conștiincios. Am făcut duș seara înainte de somn. Am spălat o singură gură pe dinți. Am făcut tot ce vă imaginați și nu vă imaginați. Am văzut Inventing Anna. Pe tot.

Am purtat maiourile vechi ca pe unele noi. Când mi-am pus, în sfârșit, un sutien, mi s-a părut că arăt chiar bine în el. Nici nu știu de când n-am mai purtat sutien, căci filozofia mea de viață e ”cât mai simplu și rapid”. Merge la gătit, la alăptat, la îmbrăcat, la orice. De ce să mă complic?

Am dormit cu mâinile pe lângă corp, ceea ce n-am mai făcut de 6 ani, de când țin lângă mine unul sau doi pui.

Am povestit cu alți adulți. Neîntrerupt. Am dansat ca la retro party în liceu. Mi s-a întâmplat ce mi se întâmpla mereu. Pe ringul de dans:

-Vrei un shot?
-Mulțumesc, n-am nevoie de boost-ere, am mulți ani de recuperat.
Plus că nu vreau să uit nimic.

Cred că a fost mai fain decât un city break în doi, fiindcă a împlinit mai multe nevoi: de cuplu, de socializare, de distracție, de noutate, de cunoaștere. A fost ca o reîntâlnire cu mine cea demult, doar în varianta cu țâțe mari :))) Mai sigură pe mine, mai încrezătoare, o prințesă războinică dar cu păr blond.

Victor (cel mic) era supărat. N-a vrut să vorbim deloc la telefon. Zicea că nu vrea și că e supărat. Am respectat asta, desigur.

Înainte să plecăm cu vreo lună i-am tot povestit. Am făcut scenarii, părea c-a înțeles. Mă așteptam totuși să-i fie greu. Mi s-a spus că nu a plâns noaptea, am primit garanții că e adevărat. 🙂

Ei, dragii moșului, supărarea lui a trecut brusc. Cum m-a văzut, m-a îmbrățișate de picior, nici n-am apucat să mă dezbrac. A cerut și țiți, deși nu imediat. I-am dat. Nu am plecat ca să-l înțarc, nici vorbă de așa ceva. Sânii își dăduseră între timp shut down, dar micuțul a băgat imediat un restart.

Vă spun sincer că mi-a fost dor de ei, dar aș fi putut să mai stau. Nimic nu s-a schimbat între noi, fiindcă eu am plecat. Copiii nu s-au simțit părăsiți, sper, fiindcă nu am plecat să scap de ei, ci să regăsesc ceva. Spațiul din jurul meu. Singurătatea din baie. Dormitul neîntrerupt. Datul cu cremă. Rimelul pe gene. Rujul pe buze. Parfumul de la gât. Râsul până n-am mai putut.

Când s-a făcut ora 9 în prima seară, îmi venea să duc la culcare pe cineva. M-am simțit ciudat să pot rămâne cu adulții și eu, după atâta vreme de mers cu copiii la somn.

Când am adormit și-atât, fără să mă chinui să rămân trează încă un pic ca să am timp să-mi aparțin, a fost iar ceva nemaivăzut. Când am văzut valijoara în care amândoi am încăput, mi s-a părut o magie, pe cuvânt.

Când am întâlnit oameni care m-au recunoscut a fost ca un premiu pentru tot. Simt că e o lume mică și frumoasă atunci când poți strânge lângă tine oameni de un anumit fel.

Știți. Voi, mamele care citiți acest blog, știți. Că nu a fost o vacanță despre s3x, țoale sau machiaj. A fost prima vacanță adevărată în 6 ani. În care am făcut ce-am vrut eu, fără să conving pe nimeni mai întâi, fără să explic, fără să împac. Fără să mă spăl pe dinți cu o ureche să nu se trezească cineva. Fără să mă șterg la fund cu ochii pe ușă, să nu se deschidă cumva.

Sigur că e minunat, dar mai vreau să spun ceva. Aceeași călătorie n-ar fi putut avea aceleași efecte acum 2 ani. Nici acum 2 luni.

Fiindcă nu eram pregătită eu.

Acum am fost.

Dați-vă timp. Acceptați ce simțiți exact cum simțiți. Sunt momente când copiii vin pe primul loc. La mine, au fost ani întregi. Și nu e nimic greșit în asta sau corect. M-am întors acasă și am luat-o din plin, ba chiar mai dificil. Am avut o problemă de sănătate care nu m-a lăsat să dorm (nu e covid, că ne-am testat zi de zi), bona noastră a lipsit, eu am avut treaba restantă de săptămâna trecută, ce să mai zic.

Viață de mamă. Nu s-a schimbat nimic. Copiii tot aici sunt. Piciorușele lor reci pe pielea mea caldă încă îmi dau sclipurici. Am pupat năsucuri și obrăjori. Și dacă vreți să vă spun ceva, e perfectă viața fix așa. Sunt cea mai norocoasă că îi pot avea. Doar că uneori ai nevoie de-o pauză și de-o horă ca să te poți bucura.