Când copiii mei erau mici, eu construiam o casă. Eram pe telefoane de dimineața până seara. Mereu apărea câte o urgență pe șantier, câte o surpriză. Fără să-mi dau seama, am devenit mama ImediatVin.
Când copiii mei erau mici, abia apăruseră smartphone-urile și munca la domiciliu. Fusese prima pandemie serioasă și nu ne mai lăsau să ieșim din casă. Toată treaba s-a mutat parcă nu ca loc, ci ca timp. S-a făcut non-stop. Mail-uri, telefoane, clienți, contracte. Nu mai exista program de lucru. Fără să-mi dau seama, am devenit Mama DoarUnMailSăMaiTrimitȘiGata.
Când copiii mei erau mici, am avut depresie. Zile întregi mi se părea că nu mai suport, că sunt o mamă oribilă. Visam la libertate, spațiu și timp pentru mine. Simțeam că ei mă deranjează din orice aș face. Și aș fi făcut orice în afară de ei. Fără să-mi dau seama, am devenit mama LasăMăÎnPace și mama TaciUnPic.
Când copiii mei erau mici, nu mi-am cumpărat palton nou până au intrat ei la liceu. Fiindcă mereu am avut alte lucruri importante și adevărul e că încă nici nu se rupsese al meu. Era un palton de calitate, luat dintr-un second din cartier după ce-am născut prima oară. Fără să-mi dau seama, am devenit mama DupăTotCeamFăcutPentruTine?
Când copiii mei erau mici, a avut loc, pentru mine, marea transformare. Am devenit Altcineva decât ar fi vrut sufletul meu să fie.
Nu că ăsta putea fi un început de carte?
Când eram mic, mama construia o casă. Vorbea mai mult la telefon decât cu noi.
Când eram mic, mama era foarte ocupată. Se uita mai mult pe mail-uri decât la noi.
Când eram mic, mama era mereu obosită. Nu mai putea și să se joace prin casă.
Când eram mic, hm, cam atât. Nu hainele sau casele, ci doar mamele contează. Sunt singurele care nu-ți rămân mici și pe care nici nu ți le poate lua nimeni.
Niciodată.
Nu e o carte. Sper să nu fie nici o viață.
Ecarulan
Cand citesc articole de genul asta, ma intreb ce amintiri au oamenii cu mamele lor. In capul meu nu e nimic despre mi-as fi dorit ca mama sa se joace mai mult cu mine, poate pentru ca nu stiam ca mamele se joaca cu copiii lor – n-am vazut nici una pe vremea mea. Eu m-am jucat mereu cu alti copii…mama voia sa se joace sah cu mine, ceea ce eu evitam cu determinare 😀
Miruna
Da, și eu m-am întrebat asta și am dezvoltat în articolul următor. De fapt, a fost un text care a curs unul din altul, dar l-am spart, fiindcă devenise prea lung.
Nici eu nu mă jucam cu mama, dar povesteam cu ea foarte mult. Asta îmi amintesc de când eram mică și până în ziua de azi.
Adina
Sunt total de acord ca ni asa trebuie sa arate viata…si ma doare in fiecare zi ca viata mea arata fix asa, pentru ca sunt singura cu un singur venit si trebuie sa muncesc …si atunci ce sa fac sa nu ma mai uit la mail-uri si sa ma joc mai mult si cand sunt epuizata, si sa nu ma supar daca ratez sedintele si imi e frica sa fiu data afara, sau sa gatesc si sa si lucrez dar sa fiu si prezenta? 🙁
Denisa
Imi amintesc despre mama ca era plecata mult la spital pe vremea copilariei mele, multumesc lui Dumnezeu si doctorilor ca acum e bine.
O asteptam in fata casei , stiam ca sunt trei posibilitati ca ea sa apara, adica de fiecare data cand trecea autobuzul prin sat, la 12h00, la 16h00 sau la 19h00.Nu aveam telefoane, nu aveam ceasuri de mana.Cand se apropia ora, ieseam din casa si numaram de x ori pana la 60.Asa stiam cat a trecut si cat mai e pana vine autobuzul si implicit mama.
Desi era obosita , bolnava si suparata de multe ori, imi amintesc ca ne facea prajituri si ne alerga in jurul mesei sa ne pupe.
Ne certa de multe ori si ne punea obsesiv sa facem ex la mate, dar simteam si simt si acum ca si-ar da literalmente viata pentru noi .
Acum am si eu 3 pui si ma mir cum putea sa ne mai alerge sa ne pupe, cand viata e asa cum e si acum si atunci.
Sper ca si copiii mei sa simta ca sunt acolo.pentru ei neconditionat.
Miruna
Wow, Denisa. Ce mă bucur că mama ta s-a făcut bine!