A patra duminica dinainte de Craciun

In fiecare dintre cele patru duminici dinainte de Craciun aprindem cate o lumanare din coronita de Advent. Nu e un obicei ortodox, dar e un obicei frumos, asa ca l-am adoptat de cand eram mica. De la sasi.

Patru lumanari ard pe o masa cu doi copii in jur. Nu-mi vine sa cred ca sunt ai mei. Si ca tatal lor e baiatul acela pe care multi ani l-am visat si pe care mi l-am dorit pe toate listele de Craciun.

Nu-mi vine sa cred nici ca pe aragaz se incalzeste o supa facuta de mine ieri si ca, in cuptor, se coace paine din aluatul framantat de mama acestor doi copii.
Colindele se aud incet de pe un telefon pus la incarcat. Pentru o clipa, totul e fix cum mi-am imaginat. Chiar daca n-am margele la gat si nici sort nu mi-am cumparat.

Sunt recunoscatoare pentru clipa asta trimisa ca o binecuvantare de sus. Pentru ca pot sa o vad intr-o mare diversitate de clipe.

Sunt foarte obosita. A mai trecut un decembrie care m-a rupt. “Viata fara pauza” poate fi numita viata mamelor pe pamant. Fara sa exagerezi vreun pic.

Urmeaza doua saptamani in care sa ma recompun, desi la cat de putin o sa dorm, imi vine si sa plang. Revelionul nu ma incanta deloc, ba imi e frica sa ma gandesc la o noapte pe care sa nu o dorm.

Stiu ca voi intelegeti oboseala asta extrema, adunata in ani de somn intrerupt.

Ma simt ca un hamster pe rotita, parca nu pot aplica nimic din ce am invatat. Fiindca indiferent cata nevoie de somn am eu, copiii la 8 cel tarziu s-au trezit.

Celebrez insa puterea observatiei.

Eram astazi la 10 si jumatate in parc pe un frig de crapa pietrele. Cu glugile pe cap si gecile trase peste degete, faceam pasul strengarului sa ne mai incalzim.

-Pai am fi fost noi duminica la 11 in parc, pe acest frig, daca n-am fi avut copii?

-Nu. Probabil am fi dormit ca niste obositi.

Am ras amandoi. Dar adevarul e ca, dupa ce i-am avut, viata noastra a inflorit. Nu e ca si cum nu stim cum eram fara ei. Intre “Viata ca o linie dreapta” si “Viata fara pauza”, o aleg pe a doua. De o mie de ori pe a doua!

Puterea observatiei e cand poti vedea o scena din asta in casa ta, de parca ai fi o randunica la geam. Desi tu esti probabil o furnica fara sort, cu mainile pana la coate in aluat.

Ce frumoasa e perioada asta din an. Cand copiii sunt mici si inca te lasa sa-i pupi. Cand mancam ce avem si aprindem lumanarile din coronita de Advent. Cand incapem la o mama mica multi si facem taraboi printre colindele care, dintr-un colt, se aud.

p.s. Painicile le-am taiat sub forma de biscuiti, poate observati. Steluta, brad, inima etc. Doar ca am ramas fara hartie de copt le-am pus pe hartie de scris si, bineinteles, s-au lipit.

asa ca, acum, mergem la nasi sa mancam.

nu-i nimic. Ne mai bucuram si acolo de un bis.