Mizeria din gelul pentru igiena intimă și de ce vaginul nu trebuie să miroasă a piersicuțe și căpșunici

gelul igienă intimă miruna ioani

Ochiul și vaginul sunt organe cu autocurățare. Exact așa cum nu ne băgăm degetele-n ochi, nu ne băgăm nici degetele-n păsă.

Scuzați-mi franceza, voiam doar să înțelegem toți. Știți că mie-mi place să spun lucrurilor pe nume. Femeile deștepte nu se tem de cuvinte și apreciază o exprimare geografică, să zic așa.

Eram în facultate, când o prietenă bună a făcut un furuncul de toată frumusețea fix acolo jos. L-a operat și n-a fost nicio problemă în afara faptului că a durut-o de s-a hahat pe ea. Medicul i-a zis atunci că prea multă igienă strică și a fost prima oară când am aflat că nu-i bine nici să te speli prea mult.

Se pare că există o întreagă industrie care se îmbogățește pe seama femeilor care se spală în fofo cu produse, chipurile, speciale. Serios?

Ce își mai bagă femeile în vagin: șervețele pentru igiena intimă, seringi, dușuri vaginale, nebulizări vaginale.

Să cazi în fund de uimire, nu altceva.

Sau de îmbogățire, dacă te uiți la statistici. Luați loc, piața de igienă feminină, în ansamblu, aduce milioane de dolari în economiile a zeci de țări. China și Statele Unite conduc domeniul.

Dimensiunea pieței globale a produselor de igienă feminină a fost evaluată la 19,24 miliarde USD în 2020. Se așteaptă să ajungă la 27,80 miliarde USD până în 2027.

”Produse de igienă feminină” se referă la produsele de îngrijire personală folosite de femei pentru secreții vaginale, menstruație și alte funcții ale corpului legate de vulve. (martie 2121, luați aici sursa)

Avem nevoie de produse pentru igiena intimă?

Deloc.

Mulți spun să ne imaginăm vaginul ca pe un frigider sau cuptor cu autocurățare. Io zic că e mult mai grozav. Fiindcă vaginul are anumite secreții menite fix să elimine celulele moarte, diversele bacterii și de ce mai are el chef să scape. N-are nevoie de ajutorul nostru intelectual cu tot felul de substanțe, geluri, dușuri și ce-și mai bagă femeile unde n-ar trebui să umble nimeni neinvitat. Și vaginul nu zice niciunui săpun: -How you doin, vrei să facem o spumă amândoi?

Știu, poate vi se pare nepotrivit, dar poate o să țineți minte data viitoare când vă apucă făcutul de curat down there.

Unele dintre aceste geluri de spălare a zonei intime se laudă că te scapă de vaginoze bacteriene sau de alte infecții frecvente. Puține femei știu că efectul lor e fix contrar.

În vagin există multe bacterii benefice, care ne ajută. Aceste geluri le distrug, e atât de simplu.

Da, e în regulă să folosești gel pentru zona intimă pe exterior la păsă. Iar am dat-o pe franceză, mă scuzați. Doar că, vedeți voi, pe exterior e foarte bine să te speli și cu săpunul cu care te speli pe tot exteriorul, adică pe mâini și pe picioare și pe unde mai ajunge el.

Ca să nu mai spun că un gel cu indicație de folosire externă nu are cum influența ceva care e la interior. De aici, cum putem avea încredere într-un producător care spune că gelul lui reglează pH-ul vaginal? Printr-un glob de cristal!

Dar ca să ne lămurim un pic, cred că e bine se înțelegem ce e vaginul, ce e vulva și care-i diferența dintre ele.

În termeni medicali, vaginul se referă la tractul muscular intern care se extinde de la colul uterin până la deschiderea vaginală.

Vulva este partea externă a tractului genital feminin, care include:

  • labiile interioare și exterioare (labiile mici și mari)
  • glandul clitorisului (partea externă a clitorisului) și prepuțul clitorisului (pliul pielii care protejează glandul clitorisului)
  • vestibulul (care înconjoară deschiderea vaginală)
  • orificiul uretral

Pentru a menține sănătatea vulvară și vaginală, e nevoie de echilibru între pH și flora bacteriană.

Studiile indică faptul că pH-ul vulvar este de obicei 3,5-4,7, în timp ce pH-ul vaginal variază în funcție de vârsta unei persoane și de stadiul ciclului menstrual.

Deci, înainte ca o persoană să atingă vârsta reproductivă și să înceapă menstruația, pH-ul vaginal va fi de 7 (neutru), în timp ce o persoană de vârstă reproductivă poate avea un pH vaginal de 3,8-4,4. La menopauză, pH-ul vaginal poate fi de 4,5–5 sau 6,5–7 (depinde dacă femeia face terapie de substituție hormonală sau nu).

Când vine vorba de înțelegerea a ceea ce constituie un microbiom echilibrat în vagin față de vulvă, însă, lucrurile devin mai puțin clare.

Flora bacteriană din vagin este influențată de multe chestii, inclusiv de ciclul menstrual și etnie. (studiu)

Flora bacteriană de pe vulvă a fost studiată mai puțin. Ce știm momentan e că există unele bacterii prezente și în vagin, precum și bacterii din fecale.

Ce produse de igienă intimă trebuie evitate?

Dat fiind că oricum nu știm prea multe despre această flora bacteriană și acest echilibru fragil (mai ales că variază atât de mult de la femeie la femeie), să ne credem geniali și să-l reparăm e o idee periculoasă.

Ghidul ”Ține-ți mâinile acasă”

Mai corect ar fi fost ”ține-ți săpunul departe” sau dușul sau aburul sau șervețelul, doar că nu poți pune într-un ghid tot câte prostii poate industria să inventeze.

Dar avem studii care au urmărit legătura dintre produsele de igienă intimă și infecțiile vaginale. Așa că știm totuși de ce ne putem feri. Iată:

Dușul vaginal

https://www.istockphoto.com/photo/woman-holding-vaginal-wash-gm1184215989-333257047Acesta presupune „spălarea” vaginului cu apă sau cu diverse soluții de casă din apă și oțet, uneori cu ajutorul unor instrumente special concepute. Această tehnică este pe cât de răspândită, pe atât de nesănătoasă.

Avem studii care arată clar că dușurile vaginale pot dezechilbra flora bacteriană din vagin, făcându-l mai vulnerabil la infecții – inclusiv infecții cu transmitere sexuală – și crescând riscul de cancer de col uterin și boli inflamatorii pelvine.

Gelurile antibacteriene

În 2018, cercetătorii de la Universitatea Guelph din Ontario, Canada, au ajuns la concluzia că utilizarea gelurilor de antibacteriene a fost asociată:

  • risc de 8 ori mai mare pentru infecție cu candida
  • risc de 20 de ori mai mare pentru infecție bacteriană

Același studiu a mai găsit o asociere între utilizarea spălăturilor vaginale și un risc de 3,5 ori mai mare de infecții bacteriene și un risc de peste două ori mai mare de a avea o infecție a tractului urinar. Oamenii de știință au observat o asociere similară între utilizarea șervețelelor de curățare intime și a infecțiilor urinare.

Aceste produse pot împiedica creșterea bacteriilor sănătoase necesare pentru a lupta împotriva infecțiilor. Societatea noastră a catalogat organele genitale feminine ca fiind necurate, iar comercializarea produselor de igienă vaginală ca ceva de care femeile au nevoie pentru a atinge idealul contribuie la această problemă.

Autorul principal al studiului, Kieran O’Doherty

Alt studiu mai vechi din revista Sexually Transmitted Diseases zice că persoanele care au făcut băi cu spumă, au aplicat soluții antiseptice pe vulvă sau în vagin, inclusiv spălături cu soluții homemade sau cumpărate din magazin au mai multe șanse de a face vaginoză bacteriană.

Cremele și spermicidele pot provoca, de asemenea, rău. Conform unui studiu in vitro din 2013, crema hidratantă pentru femei Vagisil și un spermicid (Nonoxynol-9) au înăbușit rapid creșterea bacteriilor „bune” (Lactobacillus) prezente de obicei în vagin.

Cercetătorii explică despre Nonoxynol-9 că „a ucis complet bacteriile”, în timp ce Vagisil a suprimat semnificativ creșterea Lactobacillus”.

Și cum rămâne după sexuț?

gel igienă intima miruna ioani

Rămâne cum am stabilit. Se autocurăță vaginul, n-are nevoie de ajutor și așa e cel mai sănătos. Sperma sau lubrifiantul vor fi eliminate în mod natural prin secrețiile vaginale. No need to worry, mamacitas. Have your sexuț, că nu rămân vase murdare 😉

Mesajele periculoase de la ingrediente

Dacă ați folosit deja un astfel de produs, nu e niciodată prea târziu să încetați asta. Aveți încredere în vaginul vostru. Se descurcă fără ajutor. Scapă singur de ce nu îi place, iar atunci când secrețiile își schimbă culoarea sau mirosul, întrebați un medic adevărat, nu apelați la google.

În rest, e normal ca vaginul să miroasă a vagin, nu a piersicuță.

Și atenție la etichetă. Pe multe șervețele intime, săpunuri, etc scrie mic cu steluță sau ascuns într-un colț: ”pentru uz extern”.

Cum miroase?

Pericolul șervețelelor umede pentru uz vaginal, al spray-urilor igienice și al supozitoarelor de control al mirosului nu a fost cercetat. Dar multe conțin produse care irită și potențiali alergeni. Ca să nu mai spun că aproape toate conțin parfum.

Închei acest articol sperând că v-am convins să vă iubiți vaginul mai de la distanță și să-l lăsați în pace cu toate prostiile din comerț.

Despre igiena vulvei, altădată. (Pe scurt Royal College of Gynecologists recomandă spălare cu apă și atât, îndepărtarea pliurilor și nimic fancy)

Vă las un citat pe care mi-ar fi plăcut să-l zic eu și vă urez multă sănătate.

Șervețelele umede pentru uz vaginal, spray-urile igienice și supozitoarele de control al mirosului pot distruge foarte ușor bacteriile bune și și pot irita mucoasa vaginului la fel ca produsele de spălare interioară. Toate conțin mesaje periculoase pe ambalaj, precum ”acoperă eficient mirosurile naturale” și ”conține arome tropicale”.

Este un vagin, nu o piña colada.

dr. Jen Gunter, Biblia Vaginului

Articolul anterior

Demonstrație ca la mate: Cu cât are mai puține jucării un copil, cu atât se joacă mai mult (p)

Articolul următor

A patra duminica dinainte de Craciun

29 Comentarii

  1. Silvia R.

    Cand am citit titlul am crezut ca te referi la gelurile intime cu care speli exteriorul si nu intelegeam ce ai cu ele.
    Am citit si restul si am inteles. Dar sa stii ca eu nu stiam de toate produsele astea, sau ca sunt persoane care spala vaginul… am aflat inca un lucru azi 😂

  2. Adina

    Aveam o prietena toată ziua cu candida, mergea atât de des la ginecolog….. Ei, eu m-am mirat6ca toată ziua dădea cu irigatorul cu tantum rosa și tot felul de chestii și se spăla înăuntru și dimineața și seara. Eu i-am zis ca e de la prea mult spălat 🤭

  3. Elena

    Bravo!! Inca un articol bine documentat! Il pun langa cel cu balsamul de rufe! :))

    • Ma bucur ca ai facut legatura. “Mizeria” e comuna. L-am scris si pe acesta la
      Scurt timp dupa balsamul de
      Rufe.

      Ma doare ficatul de cate ori vad reclame. Chiar acum e una mare in desfasurare.

      • Elena

        Eu citesc un site care “traduce” si prezinta ultimele descoperiri in materie de stiinta: de la astronomie la chimie, de la medicina la antropologie, etc, studii facute de facultati prestigioase sau de cercetatori de renume si nu obscuri. Recunosc ca nu inteleg intotdeauna ce citesc :)) ( mai ales astrofizica) dar si ei lupta contra miscarilor de “ lacomie de piata”. Se numeste IFLScience si e foarte bun daca vrei sa-ti satisfaci nevoia de a sti mai multe decat reteta de ciorba pt a doua zi si ce bluza a purtat nu stiu ce vedeta.
        Pe site-ul asta am vazut primul articol cu referire la un studiu facut pentru produsele de igiena intima.

        • Multumesc! Urma sa te intreb cum se numeste.

          Stii care e faza? Publisherii nu pot scrie articole din astea anti-ceva produse, cum am
          Pus eu.

          Stii de ce? Fiindca pierd clientii. Sunt clienti mari cu multe produse ok, cu care vrei sa te asociezi, cu multi bani. Si mai au cate o teapa din asta gen balsam de rufe sau gel de vagin. Se supara pe tine ca ai scris de rau si te scot din lista.

          Au coae astia ai tai, imi place de ei.
          Ii caut acum.

  4. Gianina

    Bună, Miruna! Deși mai citisem cândva că e mai bine să o lăsăm în pace să nu o mai “frecăm” atâta cu te miri ce, uitasem de aceste sfaturi și acum mi-am dat seama că uneori mai apelez la șervețele umede. Nu le foloseam chiar interior dar și aproape de, e tot cam aia deci mulțumesc pentru reamintire.

  5. Roxana

    “Aveți încredere în vaginul vostru. Se descurcă fără ajutor. Scapă singur de ce nu îi place, iar atunci când secrețiile își schimbă culoarea sau mirosul, întrebați un medic adevărat, nu apelați la google.”

    Medicul meu ginecolog imi spune ca vaginul nu e un organ care se curata singur. Informatia ca s-ar curata singur pe google am gasit-o la un moment dat. Deci cum facem in situatia data?

    • Nu stiu, e complicat. Medicul tau zice sa ii faci dus acolo inauntru?

      • Alina

        Bună
        Și eu știam ca nu e indicat sa te speli acolo.
        Dar după o mica operație în urma unei răni pe col, dct. ginecolog mi a recomandat sa fac spalaturi intravaginale.. Măcar la 2 zile.. Doar cu apa.
        Acum eu ce sa cred? 🙈

      • Roxana

        Ocazional dus. In rest spalat normal. Ea recomanda si produse (doar cand am ceva traramente de urmat) pe care eu nu le-am prea folosit decat extern, tocmai pentru ca scrie pe ele pt uz extern. Deci nu stiu nici eu care e cea mai buna metoda.

  6. Crina

    Pişuleț după sexuț, indiferent de sex sau orientare, rămâne o metodă foarte bună şi la îndemână de curățare a zonei crepusculare 😊

  7. Stan Daniela

    Dar ce facem când ajungem la menopauza și avem vaginul uscat ? Putem volosi ” Vagisan ” ?

    • Anca

      Un ulei natural ar ajunge. De floarea soarelui, de cocos, important natural fără substanțe chimice.

  8. Diana

    🤣🤣🤣Nu cred ,daca nu citeam acest articol muream proasta 🤦
    In n’afara de un gel intim pt zina exterioara ,n’am avut idee ca exista atâtea ,,minuni’’
    Multumim pt informatie !

  9. Adriana

    Lângă acest articol merge și unul despre absorbante, tampoane și alte produse pentru menstruație. Mă refer la compoziție și cât de sănătoase sunt fiecare în parte.

  10. Bestea Mihaela

    Bună ziua, despre menopauza,igiena și creme, mai mult va rog, multumesc

  11. Vali Neagu

    Numai cu sfatul medicului! Mie mi s-au recomandat niste ovule, o zi doua pe săptămână. Igiena doar in exterior cu gelul de dus cu care spăl corpul.

  12. Ana

    Am folosit Vagisan si m-am simtit foarte rau , uscaciunea a devenit insotita de mancarimi ..o batranica m-a invatat sa ma spal cu ceai de galbenele sau coada calului incare sa pun o lingurita de bicarbonat de sodiu ..cu acest lichid spalam doar exteriorul..va spun ca sunt la menopauza de mai bine de un an si ma simt super , bicarbonatul face minuni.si nici.mirosul nu.e atat de ,,peste,,

  13. Anca

    Mi-a plăcut mult articolul și chiar l-am postat mai departe! Să citească cât mai multe fete! Am și râs, deși realitatea cam e de plâns.

  14. Un articol util. O exprimare adecvata!

  15. Ana

    Am doua nasteri… Dupa a doua nastere am eliminari foarte mari pina la ciclu si dupa si o iritatie nebuna dupa absorbante… Si miros foarte urit… Ma puteti sfatui ceva… Am fost la ginecolog si mi-a dat tratament dar nu a ajutat nici un pic… Tot asa… Trebuie sa folosesc absorbante de fiecare zi si nu le suport si iritatia e si mai mare de la ele… Sau poate imi recomandati u medic ginecolog bun “fara aere”…

  16. Ana

    Am doua nasteri… Dupa a doua nastere am eliminari foarte mari pina la ciclu si dupa si o iritatie nebuna dupa absorbante… Si miros foarte urit… Ma puteti sfatui ceva… Am fost la ginecolog si mi-a dat tratament dar nu a ajutat nici un pic… Tot asa… Trebuie sa folosesc absorbante de fiecare zi si nu le suport si iritatia e si mai mare de la ele… Sau poate imi recomandati un medic ginecolog bun “fara aere”…

Leave a Reply

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 201 queries in 0.488 s