Demonstrație ca la mate: Cu cât are mai puține jucării un copil, cu atât se joacă mai mult (p)

joacă jucării copil miruna ioani

La primele drumuri cu mașina cu Tudor, că la primele zboruri nu mai zic, umpleam ghiozdanul de activități. Să distrez copilul era o datorie de mamă exemplară pe care o simțeam fix în moalele capului. Călătoream lângă copil pe bancheta din spate și asiguram programul artistic până la Sibiu.

După ce a venit fratele lui și m-am mutat pe scaunul din față, n-am mai avut acces la copii. Ce credeți că s-a întâmplat? Au descoperit lumea înconjurătoare. Și a doua jumătate a vieții mele a început.

Când am plecat la mare în patru, din lipsă de spațiu și răbdare, n-am mai cărat cu noi două ghiozdan cu activități.  Am luat niște lopățele și-o găletușă. Ce credeți că s-a întâmplat? Copiii au scurmat în nisip până le-a ieșit pe nas. Au plimbat o găletușă cu apă din stânga în dreapta până s-au uscat. Au pescuit dintr-o baltă care se forma lângă mare până a plecat și soarele la culcare.

Știți, îmi dau seama că multe jucării în ziua de astăzi sunt făcute parcă și pentru părinți. Noi, ăștia care nu prea am avut când eram mici și care salivam la reclamele de pe cablu cu Barbie și Ken, cu mașinile lor și multele perechi de pantofi, le cumpărăm multe copiilor noștri încercând să compensăm. Să vindecăm. Să împlinim.

Crăciunul e pentru copii, zice un colind englezesc, dar există un copil în fiecare dintre noi.

Experimentul grădinița fără jucării (Germania, acum 20 de ani)

În urmă cu două decenii, un proiect german numit „Der Spielzeugfreie Kindergarten” (grădinița fără jucării) a vrut să vadă ce s-ar întâmpla dacă ar scoate jucăriile din grădinițe. Toate jucăriile din sălile de clasă participante au fost îndepărtate timp de trei luni.

Una dintre profesoare, Gisela Marti, a declarat: „În aceste trei luni oferim copiilor spațiu și timp pentru a se cunoaște și pentru că nu sunt îndrumați de profesori sau jucării, copiii trebuie să găsească noi modalități de a-și umplee ziua. Fiecare în felul lui personal.”

Scopul a fost să le stimuleze încrederea în sine, imaginația, creativitatea, abilitățile de rezolvare a problemelor și socializarea.

Zilele copiilor au fost în mod deliberat nestructurate pentru a evita să îi grăbească de la o activitate la alta. În schimb, erau liberi să facă ceea ce doreau și cum voiau să facă.

Copiii au fost filmați zilnic. În prima zi, au părut confuzi și plictisiți în timp ce se uitau cu îngrijorare în jurul clasei lor mari, goale.

Dar, în a doua zi, copiii se jucau cu scaune și pături, făcând bârloguri cu pături peste mese și proptindu-le cu pantofi.

Curând au început să alerge prin cameră, să vorbească și să râdă entuziasmați. Până la sfârșitul celei de-a treia luni, ei au pornit un joc extrem de imaginativ, au fost capabili să se concentreze mai bine și să comunice mai eficient.

Ce-ai alege pentru copilul tău între 4 sau 16 jucării?

Într-un studiu recent pe 36 de copii mici, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de luni, la Universitatea Toledo din Ohio, cercetătorii au invitat copiii într-un laborator de joacă de două ori.

La prima vizită, camera a fost echipată cu doar 4 jucării.

La a doua vizită, camera avea 16 produse.

În timp ce copiii mici au atins fizic mai multe jucării în a doua sală de joacă, mai plină, în prima au fost mai implicați, au arătat mai mult interes. Acolo, s-au jucat de două ori mai mult cu fiecare articol – și s-au jucat cu aceleași elemente în mai multe moduri.

Se pare că oferta mai slabă de jucării le impunea să fie mai creativi și să exploreze. Acest lucru are mai multe beneficii pentru dezvoltarea cognitivă, potrivit studiului, care a fost publicat în jurnalul Infant Behavior and Development.

Să faci alegeri e obositor

Din punct de vedere al dezvoltării, copiii mici nu pot alege între 20 sau chiar 10 lucruri diferite. Le e pur și simplu foarte greu să ia o decizie. Asta înseamnă că atunci când copilul tău intră într-o cameră de joacă aglomerată, poate fi paralizat de opțiuni. E fix acel sentiment de blocaj pe care unii dintre noi îl avem la magazin în fața raionului cu o varietate tot mai mare de lapte. Sau pastă de dinți. Detergenți?).

Când eram în clasa a treia, am fost în Germania cu părinții mei. Prima ieșire în străinătate. Nu de mult ieșiserăm din comunism, iar în Sibiu aveam încă un singur magazin de tip Central sau Universal, pe nume Dumbrava. Nu era musai ceva impresionant. Îmi amintesc destul de clar rafturile goale și vânzătoarele roșcate, cu părul tapat.

Am stat 5 săptămâni în Germania. Am fost la mall și hypermarket. Țin minte și ce frumos mirosea. Ai mei au zis că pot alege orice îmi place. Orice poate fi extrem de tentant pentru un copil care abia împlinise 10 ani și visase toată viața la mașina lui Barbie de pe RTL.

Am plecat de acolo cu o pereche de pantofi albi, de lac.

Pur și simplu am înghețat.

Nu mi-a trebuit nimic.

Nimic altceva, mie, care aș fi putut orice lua.

Am plecat cu o pereche de pantofi de lac pe care multă vreme i-am ținut într-o cutie, fiindcă nu mă înduram să-i stric.

Acum înțeleg că înghețul meu a fost o copleșire. Era pur și simplu prea mult pentru un om atât de mic.

Ceva similar am simțit și în clasa a 12a, când părinții m-au lăsat singură să decid unde dau. Cum să faci o alegere corectă, când ai ca opțiune TOT? Ce presiune mare pentru un copil atât de mic.

”Joaca e cea mai grozavă metodă de cercetare” – Albert Einstein

Altă chestie pe care o caută părinții la jucăriile pe care le cumpără e să îi țină pe copii ocupați. Înțeleg perfect această dorință. Am avut perioade în care vânam în review-urile diverselor jucării unde scrie cât timp s-a jucat omulețul nederanjat. 10 minute? O, avem un câștigător!

Și atunci ne iau ochii jucării care fac tot.

Problema unei jucării care deja face tot e că nu mai lasă loc și copilului în joc.

Contribuția lui e practic zero. Nu cred că e o diferență foarte mare între un film la televizor și un robot care cântă și dansează cu lumini și tot felul de mișcări. Sau mașinuțele alea sinistre, pe care le apeși pe un buton și încep să facă discotecă. Pornește o nebunie de simfonia groazei de culori și lumini, să nu mai zic urlete și scârțâieli, neapărat cu mulți decibeli, că asta e rețeta succesului la chinezi. Să aibă multe beculețe și să audă și vecinii că noi avem jucării.

Atunci când copiii primesc o jucărie nouă trec prin două etape:

  • explorare
  • urmată de joacă.

În timpul modului de explorare, copilul se întreabă: „Ce face această jucărie?”

Și în modul de joacă, copilul se întreabă: „Ce pot face cu această jucărie?”

În al doilea timp, cel de joc propriu-zis, se dezvoltă creativitatea, imaginația, inițiativa și adaptabilitatea. Când copiii se confruntă cu prea multe jucării, ei petrec mai mult timp explorând și mai puțin timp jucându-se.

În mod ironic, se pare că oferind mai puține jucării, oferim mai mult timp pentru joacă.

Cu foarte multe jucării, copiii devin copleșiți și suprastimulați. Nu se pot concentra asupra unui lucru suficient de mult pentru a învăța din el, așa că pur și simplu își dau shut down. Poate vi s-a întâmplat să oferiți mai multe cadouri deodată unui copil și ați văzut ce repede se consumă fiecare.

”Le dăm pe rând, să se poată bucura”

Cred că a fost al doilea Crăciun al lui Tudor. Am tot luat cadouri pentru el, iar, la Crăciun, ne-am trezit cu un maldăr împachetat. Efectiv a fost șocant.

Am decis să îi dăm doar două jucării de acolo, iar restul ne-a ajuns UN AN! Că imediat au urmat ziua lui, Paștile, onomastica, nu am mai cumpărat. De atunci a rămas regula: primește câte un cadou de la fiecare familie. Nu mai multe, interzis.

Dar nu e bine să fie copiii expuși la lucruri cât mai diverse?

E distractiv și ciudat jocul ăsta în care eu întreb și eu răspund, dar urmăriți un pic. Diversitatea e bună, dar poate fi copleșitoare. Nu vrem să ne transformăm copiii în niște consumatori.

Apoi, repetiția are un scop. Citind aceleași cărți, cântând același cântec, jucând aceleași jocuri, copiii învață. Repetiția e mama învățăturii de la zero ani. În același timp îmbunătățește dezvoltarea cognitivă. La urma urmei, jocul este ”treaba” copilăriei.

Țineți minte: mai puține jucării îi ajută pe copii:

  • să-și folosească și să-și dezvolte imaginația,
  • le antrenează atenția,
  • promovează îngrijirea și prețuirea jucăriilor pe care le au mai mult,
  • crează oportunități mai mari de a explora natura (când nu sunt ocupați să vadă ce am pus eu în ghiozdanul cu activități)

Iar noi avem mai puțin jucării de strâns prin casă 🙂 mai puține girafe pe care călcăm și mai puține mașinuțe sub canapea.

Ce fel de jucării invită mai mult la joacă?

Dacă ne zgârcim la numărul de jucării, e musai să fim generoși la valoarea acestora. De exemplu, atunci când evaluați o jucărie, aveți întotdeauna în vedere ca jocul să fie în copil, nu în produs.

Dacă o jucărie se aprinde sau scoate zgomote și tot ce trebuie să facă copilul este să apese un buton, acea jucărie are o valoare de joc foarte mică.

Aceste tipuri de jucării oferă o goană imediată de dopamină. Copilul se bucură că e ceva nou, cel care a oferit cadoul se bucură, dar sunt emoții de scurtă durată. Pe de altă parte, jucăriile precum cuburile de lemn sau magnatile nu dictează jocul copilului – ele au o valoare de joc mai mare, deoarece copilul este liber să-și folosească imaginația pentru posibilități infinite de joacă.

Un exemplu fain de magazin de jucării nou pe piață e bestmag.ro. Misiunea lor e să aducă jucării deosebite, care nu se găsesc în comerțul tradițional și pe orice tarabă.

Își doresc să participe activ la o dezvoltare armonioasă și neinvazivă a copiilor, prin joacă, jocuri și jucării care să îi stimuleze pe cei mici și să le captiveze atenția. 

Un exemplu de cadou fain și educativ e puzzle-ul de lemn cu harta Europei. Costă 45 de lei, îl puteți vedea aici.

Vă avertizez că veți pierde unele țări și că e nevoie de un părinte care să explice și să citească. Dar e distractiv să dai un refresh la geografia de a șasea 🙂

Știți, înainte să se nască Tudor, mi-am propus să nu aibă deloc jucării cu baterii.  Ahahaha, ce-am mai râs! Cum eram eu mama perfectă înainte să am copii.

Băgați un ochi pe bestmag.ro și, orice-ar fi, să nu vă aud că faceți pe deștepții și nu le luați copiilor de Crăciun fix, dar fix ce își doresc mai mult.

 

Articolul anterior

Atenție, dați delete! Copiii digitali nu mai caută în dulapuri, ci în telefoane

Articolul următor

Mizeria din gelul pentru igiena intimă și de ce vaginul nu trebuie să miroasă a piersicuțe și căpșunici

10 Comentarii

  1. Inka

    Si merge asta cu “primește câte un cadou de la fiecare familie”?
    La mine orice regula privind cadourile a fost ignorata. Sau a fost luata ca afront personal.

    • Merge. Nu suntem asa multi: doar parintii, bunicii materni si bunicii paterni, nasii, unchii 😂😂😂

      Bunica materna e cel mai greu de potolit cu cadourile, ea rezista cel mai putin, bunicul matern vine puternic din urma. Sunt de neoprit, dar pana si ei s-au speriat cand au vazut maldarul de jucarii.

      Adevarul e ca sa le dai pe toate deodata le
      Strica bucuria. N-are sens.

      • Inka

        Da, nu sunteți mulți. Dar asta tot face 5 familii, deci 5 cadouri de copil, de ocazie. Cred că alea 2 camere au muuulți metri pătrați, că altfel… :-))

  2. Livia H

    Foarte buna ideea. Eu am incercat sa refuc numarul de jucarii disponibile pentru copii (jucarii care inca sunt destul de multe) si sa pe dau prin rotație, sa pe schimb la cateva luni. Se bucura de parca ar avea mereu jcarii noi. Dar cred ca o sa reduc si mai mult. Oricum,am vazut ca prefera jucariile cu care au libertate sa creeze.
    Dar oare se poate sa avem prea multe carti? E valabila aceeasi formula si la carti? As crede ca nu. Ce parere aveti?

    • Hm, foarte bună întrebarea! Cred că nu, dar aș zice că fiecare carte are nevoie de timpul ei de digestie. Din ce am observat, cărțile noi sunt cerute de mai multe ori, lecturi pe repeat, copiii vor să le recitești, au nevoie să le asimileze așa.

      Noi avem cărți care nu l-au atras pe tudor deloc și cărți pe care le știm pe de rost.

  3. Eli

    Fain scris.
    Si da, e firesc sa paralizezi in fata excesului de optiuni – e clasicul „paradox of choice”: ce vrei (mult, tot) nu e neaparat ce-ti trebuie sau te face fericit – ca-i vorba de jucarii, pantofi sau posibili parteneri.
    Si la fel si eu sunt adepta jucariilor „umbrela” pe care le reinventezi la nesfarsit – astea au avut cel mai mult succes pe termen lung (desi, initial, nu au fost neaparat primite cu prea mult entuziasm…)
    Si la fel si eu ma straduiesc cu „defalcarea” jucariilor pe o perioada mai lunga (faza cu nedepasirea unui numar rezonabil o stapanesc deja, ca asa mi-e firea). Problema e ca am un „public” nerabdator si cu toleranta redusa la frustrare (deci e cu atat mai important sa invete cum e cu „delayed gratification” si ca sa fii recunoscator pentru ce ai te va implini mai mult decat sa alergi dupa ce crezi ca vrei).

    • Apropo de delayed gratification. Calendarul de Advent e un prilej excelent să exersezi asta toată luna decembrie. Și adultul, și copilul.

      La capitolul jucării nu am excelat, chiar dimpotrivă. Daaar… Ai mei au înțeles cum stă treaba cu delayed gratification foarte bine prin aceste calendare. Tudor nu te-ar lăsa să deschizi în avans nici să-l ameninți cu orice. E pur și simplu inacceptabil.

      • Eli

        <3 Felicitari!
        Da, avem si noi 2 calendare "in lucru", unul din comert cu niste mici bombonele de ciocolata (aia e, in decembrie, trebuie sa accept ca zaharul depaseste cota de avarie, dar compensam prin exersarea rabdarii – deocamdata cu neasteptat succes) si unul creatie proprie cu cate o activitate de sezon de facut impreuna in fiecare zi pana la Craciun (unele mici de tot, dar sper eu sa ramana cu o amintire frumoasa).

  4. Roxana

    Eu as veni cu o completare: nu le aratati copiiilor cum sa se joace :))

    Sa va povestesc ce am patit eu: una bucata copil de 5 ani, pasionat de Frozen si lego, asadar avem castelul Elsei din piese de lego. Pana sa ii dam cartea cu instructiunile de construire a castelului l-a construit singura in nenumarate configuratii (cel putin 10). Dupa ce a invatat sa il faca din manual a renuntat sa isi imagineze si alte variante.

    Acum nu stiu daca sa ma bucur pentru ca stie sa urmareasca instructiunile sau sa imi para rau ca nu isi mai foloseste imaginatia ca inainte… dar cred ca mai mult imi pare rau…

  5. Elena

    Da, copiii mei sunt cei mai creativi cand se joaca cu sticle, vase din bucatarie, bete si galeti de prin curte. Chiar e fain sa-i tin departe de jucarii si reusesc. Le adun de prin casa si nu las niciodata jucarii multe sau care au foarte multi stimuli.Noroc ca se plictisesc atat de repede de ele si ca noi ii lasam atat de mult sa exoloreze…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 166 queries in 0.140 s