N-avem încotro, dacă vrem să trăim

Ostatici în trafic: 250 km făcuți în 9 ore, cu doi copii mici

Duminică la 1.30 fix făceam cu mâna alor mei în Sibiu. Porneam spre București fără să știm ce ne aștepta pe șosea.

N-am trecut de calea ferată de la Cisnădie, să ajungem pe unde a fost discoteca Extaz, că deja ne-am oprit. Coloană de mașini. Waze raporta primul accident. Nu era cel mare, ci un incident cu două mașini care s-au pupat.

Dar cam aia a fost. Am făcut următorii 30 km în vreo 4 ore, cred. Dintre care, 3 le-am stat pe Valea Oltului. Stat.

Demult n-am mai făcut pipi în iarbă, dacă vreți să știți 🙂

În total, am văzut 4 accidente: 2 tamponări ușoare, ăsta grav pe Valea Oltului și altul cu 3 mașini implicate, pe autostradă, pe la 10 seara, înainte să intrăm în București cu vreo 5 km, cred.

Accidentul de pe Valea Oltului a fost nasol de tot. Ne-am prins când am văzut că se duc încolo poliția, salvarea, smurdul și un echipaj de descarcerare.

Apoi am citit pe net că accidentul e cu victime. Se încearcă resuscitări și a fost trimis elicopterul smurd de la Craiova.

N-am auzit niciun elicopter, semn că nu eram foarte aproape de accident, dar nici suficient de departe să ne mai putem întoarce.

Din fericire, nimeni nu a murit. Deși autoritățile au declarat inițial un decedat, dar au corectat.

Știți cum ziceam eu că nu merg în Grecia, să nu stăm în mașină atâta timp? Ei, iată. Am supraviețuit.

Nu a fost ușor. Ne-am uitat și la youtube, recunosc. Doar copilul mare și părintele care nu era la volan.

Dar senzația aia să fii prins într-un loc e groaznică. Să te gândești că, la câteva sute de metri de tine, cineva se luptă între viață și moarte, că niște fiare încinse îl țin captiv pe un om. Că vacanța, concediul, duminica, săptămâna pentru acei oameni nu vor mai fi la fel.

Valea Oltului necirculată și cumva pustie are ceva sinistru, recunosc. Oamenii nu erau nervoși, nimeni nu claxona, nimeni nu înjura. Am auzit manele la un moment dat și aproape m-am bucurat.

După ce-am trecut de accident, în sensul spre Sibiu, coloana avea 28km pe puțin.

Dar ghiciți cine a mai depășit ulterior? Nimeni! Să-i fi văzut pe toți cum mergeau cuminți în rând. Ne-am găsit și noi un tir, și am stat în fundul lui până a virat.

-De ce se întâmplă, mami, accidente și oamenii se rănesc grav?
-Pentru că-s drumurile proaste și puține, iar șoferii nu respectă regulile de cele mai multe ori.

La ora 10 intram in București, la 10.30 eram acasă. 9 ore fix.

Am avut așa o senzație de loterie aseară. Noi am avut noroc. Știu că suntem revoltați pe autorități că n-avem drumuri și e dreptul nostru să fim. Dar știți ceva? N-avem încotro, dacă vrem să trăim. Astea-s drumurile, astea-s mașinile, asta-i situația. Până fac ei drumuri, dacă vrem să trăim, avem o singură șansă: respectăm regulile și nu ne grăbim.

E luna concediilor. Aveți grijă de voi.