Ieri am cunoscut o femeie

Prima dată când am întrebat alt om de vacanța elevilor, când începe.

Prima toamnă când n-am mers la facultate și toate octombriile care-au urmat, de nici nu m-am mai gândit că alții merg și eu lucrez, gata.

Prima dată când am răspuns cu ”nu știu” la o întrebare despre admiterea la stomatologie. ”Întreabă la secretariat, cel mai bine” a fost tot ce am putut scoate ca să nu greșesc prea tare.

Prima dată când am folosit o oglindă cu magnificare pentru că nu mai vedeam bine.

Prima dată când am deschis gura la copilul meu și, de acolo, a ieșit mama.

Îmbătrânesc.

Timpul trece fără să ne întrebe ce părere avem despre asta.

Ieri mi-am privit corpul dezbrăcat într-o poză și am avut un ciudat sentiment de înstrăinare.

(Îmi făceam harta alunițelor, nebunilor, ce v-a trecut prin minte?!)

Pentru prima dată, nu mă vedeam nici grasă (ba chiar aș putea spune, cu modestie, că arăt destul de bine, la 20 de ani, aș fi fost invidioasă pe trupul de acum. De fapt, pe multe de acum mi le doream la 20), ci doar străină.

Ca atunci când îți vezi casa din avion, nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată.

O altă perspectivă.

Ca atunci când îți vezi bunica în pozele de când era fată.

Deși n-o să fie băiat niciodată.

În capul tău și-n pielea ta, știți cum se simte? Știți. Ca la 15 ani, numai că ceva mai bine.

Acum nu mai ai lucruri de dovedit și chestii de devenit. Nu te mai interesează ce cred despre tine băieții dintr-a doișpea. Sau fetele dintr-a zecea. Nu te mai temi că te strigă la catalog când nu ți-ai făcut tema.

Ești blândă cu tine și-n zilele când nu-ți stă bine părul. Ai curaj să ieși din casă în fiecare an cu aceleași cizme. Mănânci ce apuci și, deși nu ai timp, reușești să te gândești la toate.

Pregătești prânzul și faci aprovizionarea, speli copiii și rufele din coș, pui masa și întinzi hainele, iar printre toate- te mai și joci de-a Tarzan în junglă.

Dacă mi-ai fi arătat corpul meu fără față și m-ai fi pus să-l recunosc dintre alte 10, aș fi jurat că nu sunt eu asta.

Și-apoi m-a luat așa un drag de femeia asta nouă pe care o vedeam acolo. Cum stătea ea cu mâinile întinse, cu sfârcurile goale, cu pielea în lumină..

Cum se arăta fix așa cum este: obosită, uscată, plină. Sănătoasă.

Din sânii ăștia, au crescut copiii tăi, copilă.

În burta asta, s-a dospit tot ce ai mai de preț în viață.

Cu brațele astea, ai legănat zile și nopți fără pauză.

În pieptul ăsta, ți s-a zbătut inima la fiecare pârț care nu venea când voiai tu să vină. La fiecare strănut pe nepusă masă și la fiecare zgomot când puiul dormea lângă tine.

Pielea ta poartă mângâierea iubitului tău și parfumul, și plapumele, și acoperișurile, și cerurile sub care v-ați iubit ani de-a rândul.

Cearcănele tale sunt o hartă a timpului. Miruna de acum 15 ani și-ar fi schimbat imediat pielea ei întinsă, obrajii plini și ochii odihniți numai pentru promisiunea că tot ce ai tu în momentul ăsta va fi și-al ei odată.

Ieri, de pe un pat dintr-un cabinet medical, goală de haine și plină de uimire, am făcut cunoștință cu o femeie străină.

Cu o femeie grozavă.

Ca o minune vie.

Așa arată niște sâni după ce-au alăptat 5 ani de zile. Așa arată o piele după ce te-a încălzit o viață. Așa arată o mirună care e prietena ei cea mai bună.

Care nu mai așteaptă s-o iubească alții

ca să se iubească ea pe sine.

Ieri am cunoscut o femeie. Tipa cu care-mi voi petrece tot restul vieții.

Și-o să am grijă de ea oricât de lungi i-ar crește sânii. Oricâte fripturi o să ardă. Oricâte răgete o să mai scoată.

Că-i tipa mea și n-am alta.

Photo by MohammadO Shokoofe on Unsplash