Gradinita a ajutat mult. Sa stai cu un bebelus si fratele mai mare non-stop acum, looking back, mi se pare o nebunie. A fost una dintre cele mai mari greseli pe care le-am facut, ca nu l-am dat la gradinita.
Am crezut ca il protejez tinandu-l acasa, am vrut sa nu se simta abandonat, ca eu raman cu bebe acasa. Lol! Adaptarea a fost grea, da, insa apoi a fost un vis.
Copilul a descoperit o alta lume, una in care el poate exista si fara mama-sa. Iar in lumea in care mama-sa era de impartit, sa stie ca exista si altceva, a ajutat enorm.
Ce am mai observat ca e foarte important: sa fie copilul odihnit, ceea ce e destul de greu cu un frate mai mic, care are un program haotic etc.
Apoi ce mi-as fi dorit sa imi spuna cineva e ca
this is it.
E un proces.
Adaptarea la viata in 4 e un proces.
Nu exista bine si rau, nu ai nevoie de strategii sau de secrete, ci doar de timp.
Timp, mamacitas.
Fucking timp.
In care tu iti spargi creierii si te simti ultimul rahat, iti vine sa innebunesti, sa te apuci de baut, sa fugi de acasa etc.
Fucking timp.
Esti intr-un purgatoriu si o sa iesi din el si acum e groaznic si o sa mai dureze un pic si asta e.
O sa mai plangi, el o sa mai planga, poate te vei apuca de baut, de acasa nu vei fugi, de batut nu o sa-l bati, desi s-ar putea sa iti vina uneori.
Si this is it.
E un proces si pentru mama, nu numai pentru copil.
Si pentru tata, si pentru vecini. (Noroc pentru cei care nu stati la bloc, dar trust me)
Apoi o sa vina o vreme cand te vei intreba cand a fost ultimul tantrum, ca nu mai stii.
Cand o sa vrei sa te joci cu el si el o sa spuna ca mai bine ii faci un chec.
Si nici n-o sa divortezi, nici n-o sa innebunesti. N-o sa te urasca si n-o sa-l urasti.
Aveti nevoie doar de timp.
Drumul prin purgatoriu e cu multe lacrimi si furii si toate se sparg la tine in cap.
Poti sa te joci 7 ore cu el pe covor, poti sa ii dai desene non-stop, poti sa ii faci prajitura preferata zilnic de doua ori, in momentul cand il atingi, te uiti sau razi la bebelus,
s-a dus.
Dracului.
Tot.
O iei de la inceput. Nimic nu conteaza din tot ce ai facut.
Inca e greu, sunt cu un picior in groapa si nu cred ca o sa fie vreodata usor.
Dar e mult mai bine, parca tot mai bine de-acum.
Vad soarele pe cer uneori.
Si imi dau seama ca, din tot cat am fiert intre timp, din tot ce am cautat, citit, invatat si rabdat, cel mai eficient a fost domnul Timp.
Nu doamna Markham, nu domnul Kohn, nu doamna StieTot, poate un pic domnul Somn.
In rest, fucking timp.
L-am intrebat zilele trecute pe fiul meu daca isi aminteste de perioada de dinainte sa se nasca fratele sau, cand eram doar noi doi sau trei.
Raspunsul a fost clar:
-Care, mami, ce vrei sa zici?
Si asta e.
Tu plangi si nu dormi si te simti ultimul rahat de vinovata ca ai facut un al doilea copil si i-ai distrus viata primului nascut. Iar el, primul tau copil, nici n-o sa mai stie cum a fost viata fara bebelus.
Intr-o zi.
Fucking timp.
p.s. Da, aceasta postare e dedicata oricarei mame care are nevoie sa stie ca si altora le e greu. Nimic nu e intamplator. O sa vina si binele tau, stai linistita. Il vad eu, e chiar dupa colt.
foto Pixabay
Gina
Doamne,la suflet mi-a mers ce ai scris!!!Ma regasesc 100%.
Ela
Mi-au dat lacrimile, exact la fix a cazut postarea,cat de mult ma regasesc, de cand traiesc viata cu 2 baieti apropiati ca varsta..ce bine e bine sa stii ca nu esti singura care trece pe aici, care se lupta cu aceleasi frustrari si framantari, rabdare sa avem!
Irena
❤ dap.. si noi avem 7 saptamani de când ne acomodăm… si chiar credeam ca pregătisem terenul … pamm!.. “in your face” toate sentimentele surorii mai mari de 3 anișori combinate cu hormonii unei lăuze.. si nopți nedormite… si câteva replici de “du-te la bebelusul tau💔💔💔” dar acum parca suntem pe drumul cel bun, dar din câte înțeleg mai e mult pana la colț 🤪
Silvia R.
Exact in momentul care trebuie. Asa imi vine sa dau in momentul asta cu totul de pamant, de nici nu vrei sa stii.
Miruna
Cred ca totusi stiu 🤘🏼
Alexandra
Eu le avertizez pe toate prietenele mele care urmează sa aibă al doilea copil, dar niciuna nu ma crede până se intampla. Si la mine pot sa zic ca acum ma bucur ca l-am făcut pe al doilea (3 si 5 ani) dar primul an cu amandoi am plâns incontinuu. Sau primii 2 ani. Nici nu mai stiu exact. E ok acum si vad avantajele dar parca puțin tot sunt geloasa pe cei cu 1 copil cand vad cum pot sa își dedice 100% timpul copilului dar eu nu pot nici măcar 50% la fiecare.
Miruna
Pe mine nu m-a avertizat nimeni, imi imaginam ca o sa fie greu, diferit, credeam ca am resursele mentale, ajutorul fizic, sprijinul partenerului. Doar ca, stii exact, toate ajuta un pic, dar nu de tot.
Insa, nu cred ca cineva te poate pregati cu adevarat. Pentru ca the real life se intampla in spatele usilor inchise. E nevoie de niste prieteni cu 2 copii cu care sa petreci mult timp impreuna, poate sa inchiriati o vila in grecia, ca sa ii vezi in dinamica tot timpul. Altfel, cand ne intalnim la o limonada in parc si copiii zburda si o mai calaresc pe mama uneori si pe tata alteori, iti zici, ok, asta imi doresc si eu. Doar ca meniul complet nu arata asa.
Iar daca as fi stiut partile astea nasoala, daca cineva mi-ar fi spus, sper doar sa nu fi uitat sa imi zica si de alea bune. De gradul de magie pe care il aduce al doilea copil, cat e de diferit si de awesome sa descoperi ca nu le-ai trait pe toate in materie de iubire. Sper doar sa nu fi uitat sa imi spuna ca voi planga, dar ma voi si topi de uimire.
E cea mai grea si cea mai frumoasa perioada a vietii noastre.
Ioana
Si mai cred ca oricat te-ar fi avertizat cineva, realitatea proprie va fi cu totul alta sau cel putin tu o vei simti diferit. Dar ma simt incurajata sa vad ca nu am fost singura cu astfel de probleme 🙂 acel prim an al bebelusului 2 cu zbuciumul aferent, combinat cu cei 2 ani neimpliniti ai bebelusului nr. 1, cu tantrumurile si gelozia aferenta nu au fost un vis. Am fost de multe ori pe marginea prapastiei, dar lucrurile s-au linistit cam la 1 an de la nasterea lui bebe 2…iar acum (3 si 5 ani) sunt recunoscatoare ca am fost inspirata, curajoasa si norocoasa sa am 2 copii aproapiati de varsta fiindca sunt ca niste clopotei prin casa care ne inveselesc zilele in aceasta perioada total bulversanta. Deci da, doamnelor. Vine si binele….in timp 🙂
Miruna
Mulțumesc, Ioana 🙂 foarte încurajator mesaul tău
Nikki
Nu te mai simți vinovată! Când vor fi mai mari vor înțelege ce mult înseamnă să ai un frate. Îmi închipui ce greu îți este sa îți împarti timpul fix la doi, astfel încât nici unul sa nu se simtă neglijat, și cu asta te vei confrunta și când vor fi mari. Toată viața va trebui sa fii atenta ca niciunul sa nu simtă că-l preferi pe celălalt și asta nu va fi ușor, chiar daca tu știi că -i iubești la fel. Așa că, da, va fi mai bine că vei scăpa de tantrumuri, dar grija de a te împarti fix la doi va rămâne toată viața. Cam asta-i parinteala: liniște dusa pe pustii, dar împlinire și fericire maxime.
Ioana
Mi-au dat lacrimile cand am citit. Doamne cat de bine ai scris si cat de tare m-am regasit in tot. Ajuta sa stii ca nu esti singura care are astfel de “apucaturi”
Multumesc!
Irina
Cine sa te avertizeze? Mie toată lumea mi – a spus ca este mai ușor cu doi. Am spus mereu în gluma ca astia care spun ca e mai ușor vor de fapt sa nu fie singurii care se chinuie.
Cosmina
La noi, dupa 2 ani, inca suntem la etapa “mami, ce bine era cand eram doar noi 3; bag-o pe A. la loc in burtica!”. Si exact, cred ca uneori si o privire catre cel mic declanseaza un tantrum sau o reactie agresiva in cel mare. O privire!…