Să ai ajutor nu înseamnă că e mamă altcineva. Fă ceva PENTRU TINE și consideră asta un semn să nu mai stai

pentru tine

Decizia de a căuta o bonă știu sigur în ce zi a venit. Cochetam cu ideea, știam că aș avea nevoie de ajutor, eram nedormită de prea mult timp, frustrată până-n America și înapoi, cu nervii-n batistă, dar era și ceva care-mi plăcea totuși la viața mea.

Complicitatea cu copilul meu.

Acel noi doi fără nimeni altcineva.

Cafeaua de dimineață pe care o pregăteam în brațe cu un băiețel numai al meu.

Toate astea cântăreau mai mult în balanța faptului că nu puteam face un caca liniștit, de duș nu mai zic, că mereu jonglam și prevedeam, că mâncam când apucam și doar nopțile scriam.

Încercasem să duc copilul la grădiniță, el a plâns, directoarea mi-a zis că e prea mic, încă un bebeluș. Avea doi ani și jumătate, eu încă nu începusem la cabinet, blogul mergea, nu mă grăbeam să-l dau.

Dar în ziua aia, Doamne, în ziua aia ceva s-a schimbat.

Aveam interviu la tv cu Ela Crăciun. 10 minute de filmări undeva în Pipera parcă era. Departe, în orice caz. Tudor nu mai era mic, dar nici mare încât să-l las acasă la un film până revin.

Pur și simplu, nu am avut cu cine să-l las.

Repet, nu era treabă de O ZI, nici de O SĂPTĂMÂNĂ, nici măcar de trei ore nu era. Ci de 10 minute în care eu să pot să vorbesc la un microfon și el să fie în siguranță undeva.

Ce am făcut? Am împrumutat bona altcuiva.

Găsisem pe un grup o fată tânără, care stătea după-mesele de vară cu o fină a mea. Și i-am cerut-o împrumut. Pe această complet străină pentru mine și copilul meu. I-am oferit 50 de lei pentru un ceas și asta a fost.

Doar că n-a fost chiar așa simplu, cum pare în această propoziție cu subiect și predicat.

Orice mamă știe cam cât de relaxată ești să lași copilul cu cineva pe care nu l-a mai văzut în viața lui. Ai emoții și să-l lași cu celălalt părinte, vorba aia, care a fost acolo de la concepția lui.

M-am stresat oleacă, deși i-am luat pe amândoi cu mine și pe Ela am rugat-o să filmăm afară, nu în studio.

Pe cel mic l-am pus în cărucior și fata asta (care era supersimpatică și vorbitoare de o română imaculată ca hainele spălate cu Ariel) l-a plimbat o tură printr-o parcare cu multe mașini.

Raiul pe pământ, cum ar veni. Copilul mă putea vedea oricând, a ieșit câștigător.

Dar în ziua aia s-a mai întâmplat ceva.

Televiziunea era în aceeași clădire cu redacția revistei ELLE, unde eu am lucrat cândva. Așa că am intrat să salut fetele. Nu le mai văzusem de niște ani. Revederea a fost super nice. Viețile tuturor se schimbaseră esențial.

M-au întrebat ce fac, bine, merci, cresc un copil și încerc să nu-mi pierd mințile între timp.

Cool, da, și noi, mai scriem un articol, mai facem o poză, ne superdistrăm.

Mai puțin una dintre ele, care a luat-o direct pe lângă chit-chat și mi-a zis exact ce aveam nevoie să aud.

-Am divorțat.

Ceeeee??? Știam că era superbine cu soțul ei, făcuseră și un copil cât lipsisem eu. Știam cât de mult și-au dorit un copil care tot întârzia, cum s-a putut întâmpla să divorțeze chiar așa?

Probabil a simțit surprinderea mea, imediat ne-am conectat în modul acela sincer care există doar între femei care știu dintr-o privire cum e viața ta.

-Nu știu cum s-a întâmplat. Să-ți iei ajutor, Miruna. Să iei neapărat o bonă, să nu aștepți ca mine crezând că vă descurcați voi cumva. Oricâți bani ar costa, merită fiecare leu. Ce ești dispusă să riști ca să amâni?

Nu eram în pragul divorțului, dar probabil că nici ea.

Ne iubeam, dar și ei s-au iubit.

Probabil că n-a fost neluatul de ajutor singura problemă dintre ei, dar cu siguranță s-ar fi descurcat mai ușor CU.

Am lăsat bona împrumutată la un metrou (n-a vrut s-o duc acasă, probabil m-o fi văzut așa disperată, că i-o fi fost frică să n-o hărțuiesc) și am început să caut bonă permanentă imediat.

Regretul acela, ”aș fi putut face mai mult”, e o companie teribilă de avut.

L-am văzut în lacrimile ei, care nici măcar să se rostogolească peste obraji n-au mai putut. Am simțit sinceritatea ei, ca pe un strigăt care te salvează de la înec.

Am stat doi ani și jumătate fără ajutor. O aveam pe mama care venea, e adevărat, des la noi, ne umplea frigiderul și stătea ore în șir cu cel mic, când eu aveam câte un proiect. Dar cine era acolo zi de zi, noapte de noapte, țîțe all you can eat? Eu.

Mă uit înapoi la Miruna de atunci și îmi vine să plâng pentru ea. Da, a fost fericită, își bea cafeaua cu băiatul ei și făceau totul amândoi, dar să ai ajutor nu înseamnă că e mamă altcineva. Ohooo, poți avea bucătăreasă, menajeră, bonă și trei sclavi, copilul are o singură mamă și aceea ești tu.

Nu aștepta ca el să crească, să începi să respiri. Viața nu se poate trăi pe datorie de somn. Nu poți face azi și dormi peste 5 ani.

Și da, știu, că multe voci vor sări, dar soțul tău unde era?

Opera niște oameni prin cap.

Și fiecare bărbat care muncește face partea sa de lucru foarte important. Nu cred că îl plătește cineva pe vreunul doar să apară la job și să doarmă în fund, după ce a legănat un copil de la 1 la 5. Nu cred.

Și chiar dacă uneori am mai uitat, când l-am criticat doar cât să nu i se urce la cap, de cele mai multe ori am un strict respect pentru odihna soțului meu. Fiindcă e un tip care nu-și permite greșeli. E fix așa. Iar în misiunea lui, un rol important îl am și eu. Dacă nu-l pot ajuta, măcar să nu-l încurc.

Iar până rezolvi alte aspecte din viața ta, până-și dă soțul demisia de la job (deși, să fim serioși, cine își dorește așa ceva), până câștigi la lotto pentru terapie sau până se fac copiii mari, ai nevoie de o soluție acum. Viața ta e acum.

Incendiile nu așteaptă să izbucnească după ce ți-ai luat extinctor.

Eu sunt colega care îți spune să nu mai aștepți.

Pentru că nu e vorba despre ”încă mai pot”. Știu că te descurci. E superputerea mamelor pe pământ. Să supraviețuiască cu un pahar de apă și trei ore de somn.

Spun doar că viața se vede altfel când dormi.

Pentru mine, decembrie e o lună complicată, cea mai aglomerată din an. Sunt în deadline-uri, mail-uri, mă străduiesc să judec limpede, să refuz proiecte care sunt de refuzat și să văd bine ce propuneri sunt de acceptat. Să nu vină seara și eu să nu mai știu dacă am mâncat.

Decizia de a căuta bonă a fost una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut. Iar momentul a fost cel potrivit, pentru că așa s-au aliniat astrele, încât în niciun alt moment nu aș fi putut avea acest noroc chior de a o găsi pe EA.

Iar ca dovadă că lucrurile chiar s-au așezat, la scurt timp după ce a început să vină la noi, am rămas gravidă cu băiețelul numărul doi. 🙂

Citeam un articol în care zicea că mamele sunt cele mai afectate de pandemia asta. Fără școli și grădinițe, cu munca de acasă, toată treaba a căzut pe capul lor. E revenirea la clasicul statut de femeie-gospodină, doar că în 2020 ea precis are și un job în paralel de făcut. Niște mail-uri de dat. Ceva decizii de luat.

Indiferent ce zice lumea despre cum ar trebui să fie bărbatul, copilul și toată viața ta, eu știu bine cum e să n-ai pe nimeni care să-ți aducă un șervețel când copilul ți-a adormit în brațe și tocmai ai strănutat.

Știu cum e să nu aibă cine scoate farfuriile curate din mașina de spălat.

Cum e să îți pui un pahar cu apă la prânz și să îl găsești seara nebăut.

Știu cum e să nu doarmă bebelușul mai mult de 20 de minute/zi. Iar când încinge, rar, două ore de somn, tu să nu te poți apuca de prăjituri sau băi fierbinți, pentru că ești cu ochii pe ceas, așteptând să se trezească în orice moment.

Vine un punct în care aduni atâtea nemulțumiri, că nu mai știi cine ești. Când viața ta e un șir de compromisuri și frustrări, care te tranformă într-un monstru pe care și tu o să-l urăști. Ăla e punctul cel mai de jos, când nici tu nu te mai suporți.

Ce s-a întâmplat de ești așa drăguță, a zis bărbatu-meu într-o zi.

N-am vrut să-l întreb cum eram înainte de atunci. Am lăsat-o așa, bucurându-mă că a observat.

Să ai ajutor nu înseamnă că e mamă altcineva.

Când faci alegeri diferite nu înseamnă că ești egoistă sau rea.

Să îți dorești o schimbare nu e destul până nu acționezi cumva.

Nu zic să iei bonă, asta a fost soluția mea. Zic doar să faci pentru tine ceva. Nu pentru copil, nu pentru bărbat, nu pentru căsnicie sau pentru casa ta.

P E N T R U     T I N E

Nu zic că e ușor să ieși din rutina ta. Însă adevărul e că, pentru orice, există un preț. Depinde pe care vrei să-l plătești.

Articolul anterior

Terminați cu ”Nu vă mai plângeți, că voi aveți scutece de unică folosință și mașini de spălat”

Articolul următor

Doamne, îți mulțumesc că mi-ai dat voie să fiu mamă de doi

36 Comentarii

  1. Gabriela F

    Eu nu știu de ce am nevoie sa nu mai racnesc. Ca mereu ma aprind când nu doarme la prânz… Asta e singurul motiv pentru care urlu… Doarme 80%din timp dar în alea 20% subt cea mai rea mama de pe pământ… Și sunt convinsa ca îl marchez pe viata. Ne mai certam din cauza faptului ca nu sta la masa când mâncăm…si sincer cu mana pe inima nu știu ce sa fac… Inafără de operație pe corzi vocale… Ca strig asa de felul meu de nebuna când nu ies lucrurile cum cred eu ca e bine…pe scurt de fapt… Ma bucur ca pentru tine ai găsit soluție… Pentru mine nu știu…

    • Hahaha, dar stai asa, ca asta a fost solutia la ordine in program si somn si caca singura-n baie. Cat de cat, na.

      Nu a fost solutia la toate. Nici viata cu ajutor nu e perfecta, sa stii. Pentru ca demonii sunt in capul meu si vin oricate ajutoare as avea.

  2. Silvia R.

    Articolul asta imi aduce aminte de faptul ca am tot zis de saptamani intregi ca imi fac programare la salon, si iata ca nu mi-am facut nici acum.
    Nici eu nu mai am ajutor acum, de cand sunt acasa si cu bebe 2. Rar vine mama pe la mine, desi sta la 5 min distanta. Vine rar pt ca merge des la tara. Vine rar pt ca o solicit eu rar. Am avut niste probleme la primul bebe, cu care a stat ea cat am fost eu la munca si de atunci, parca imi e mai usor sa nu o chem… acum, ce-i drept, m-ai pus pe ganduri…

    • Mona

      Sunt acum saloane care presteaza servicii la domiciliu. Eu nu am incercat pe motiv de Covid, dar am vazut vreo trei saloane maricele care ofera. Magic Salon imi vine acum in cap. Merita sa te interesezi, zic eu

    • Rodica

      Miruna, cum pui tu pansament pe rănile noastre de mama si ne ajuti in lupta cu vinovăția.
      Iti multumesc pentru articolele tale!

  3. Cricket

    Total de acord! Eu nu as putea trai fara bona si nu ma simt mai putin mama. Mi-aduc aminte cand am venit la petrecerea ta pt blog si era prima data cand plecam de acasa si o lasam cu bona. Dupa 3 ani e la fel de necesara si sincer as tine-o pana iese la pensie. Nu ca as face altceva, dar imi pot face jobul pe care il iubesc, linistita si ceva mai odihnita. Plus migrene mai putine ca lipsa de odihna…se stie printre migrenosi e triggerul perfect.

  4. Andreea

    Eu m-as simti super incomod cu o persoana straina mereu la noi in casa. Am avut bona vreo luna cand m-am gandit sa ma intorc la birou dupa primul copil si a fost tare ciudat sa stau cu altcineva in casa. Cred ca tine de personalitatea fiecaruia. Eu am devenit din ce in ce mai retrasa odata cu trecerea timpului.

    • Poate e nevoie sa fie o persoana potrivita. Eu o iubesc pe a noastra si invat foarte multe de la ea. Si nu ma refer doar sa fac paine-n ou 🙈

  5. Ana

    Ești prietena aia!
    Da!
    Aveam nevoie să aud tot ce ai scris. Știi când și soțul meu simte că nu avem 20 de minute liniștite să vorbim. Ne iubim doar pe apucate. Și așa merge de prea mult timp.
    Anul trecut pe vremea asta era să divorțăm . Acum suntem bine, dar cred că ar fi trebuit să schimbăm ceva.
    Încă nu e târziu , dar ai dreptate. Nu mai amân.
    Mersi.

    • Foarte bine faci! Bona nu le rezolva pe toate, pentru ca ea pleaca acasa de obicei cand tu ajungi, dar… DAAAAR
      nu mai sta pe ganduri!

  6. Elena

    Este corect sa uzam de orice lucru sau serviciu care sa ne aduca un plus de confort in viața, dar, ce facem cand ne dorim să nu divortam însă nu ne permitem anumite servicii?

    • Mihaela

      Ce fac toate femeile din occident – cresa.

    • Inteleg perfect ce zici, Elena. Acolo e important sa vezi ce resurse ai si ce poti face cu ele, astfel incat sa platesti pretul cel mai mic. Gratis nu exista.

    • cresa, stat alternativ cu mai multi copii ai vecinelor sau prietenelor, etc in rezumat traitul in comunitate. Am luat si alti copii de la scoala, dupa ore/peste noapte. Si fiica mea a fost luata. Am gatit si pt vecine/prietene. Merg la piata si pt vecina, ea se duce la ferma dupa comanda de carne bio si pentru noi. Undeva e nevoie de efort si in alta parte de renuntare, echilibrul e in noi.
      Divortul e solutia cand nu mai e dragoste si nici respect si nici armonie intre adulti, casnicia nu e solutia pt confortul dorit.

  7. Da! Iti multumesc ca mi-ai confirmat ceea ce m-am convins si eu de vreo luna incoace. E tare greu, mai ales acum cu increderea in oameni dar asta e, sacrificiul pe care risc sa il fac. Stiu ce inseamna sa fii intreg la cap si sa nu mai fii. Acum 3 ani cand m-am intors la munca in weekenduri aproape am divortat si am zis amandoi never again nu mai lucram in weekenduri si incercam sa avem grija de noi.. printre picaturi ca adulti dupa ora 23 noaptea:)) deci da, din ianuarie si eu ma apuc sa caut. Acum stai sa vezi, ca eu care stau la sat la cucuieti deja mi se zice ca nu o sa gasesc, ca nu vine nimeni, ca vor bani multi etc. Nu-mi pasa, eu am incredere ca voi gasi ajutor. 🙏

    • Tu sa trimiti invitatia in univers si o sa vezi. Poate apare vreo vecina, atunci sa vezi bairam. Mai faci un copil, asa o sa te plictisesti :)) Doamne ajuta!

  8. alta Miruna

    Eu nu prea mai stiu cine sunt dupa 2 copii. Penibil, stiu. Probabil nu eram prea sigura cine eram nici inainte de copii.. desi am niste amintiri vagi. Cum fac eu sa ma regasesc? Acum timp as avea, copiii sunt maricei… doar ca imi e comod sa baltesc in situatia asta in care nu ma recunosc. Ma uit in oglinda si nu imi vine sa cred ca eu sunt femeia aceasta cu cearcane si par alb. Cand s-a intamplat asta? Deci… de unde sa incep? 🙂

  9. Casnicia daca era subreda inainte, copilul scoate totul la iveala.
    La fel si neimplinirile interioare: cat suntem odihniti si e liniste in jur le trecem cu vederea, le mai tinem acolo deoparte. Copilul insa scoate toate mizeriile alea de sub pres, prin oboseala, prin faptul ca apasa fix acolo unde vede ca reactionam, ca insista fix acolo unde vede slabiciunea, prin responsabilitatile ce nu le duceam grozav nici inainte, prin treburile casei ce nici inainte nu erau suficient de echilibrate in cuplu, si ies prin urlat la copil da’ care era si inainte dar sub alta forma, prin nemultumirile fatza de noi si care se revarsa fata de sot si de copii.
    Uneori ma gandesc ca ar fi bine ca medicul de familie pe langa trimiterea la analizele de rigoare gen fier, magneziu, anticorpi la toxoplasmoza si rujeola si hepatita B si tuberculoza si ce mi-o mai dat, sa mai dea la mame si trimitere la 10 consultatii la psiholog, pt pregatit sufletul si casnicia de inainte.

    P.S. nu am luat nici bona, nici ajutor, am considerat ca maternitatea e un test al casniciei si se petrece in 2 (oricum nu ne-am fi permis financiar). Si daca stiam ca asa ajunge sotul sa invete sa gateasca, faceam copil din prima zi cand ne-am cunoscut 😀 😀 😀

    • permite-mi să te contrazic. După ce ai un copil sau doi e un pic cam târziu să îți dai seama că nu trebuia să îi fi făcut, sau să îi fi făcut cu un alt soț. Iar să divorțezi e doar o problemă pe cap în plus, nicidecum o rezolvare.
      Prin divorțezi, înțeleg inclusiv să îți petreci timpul certându-te cu bărbatul.
      Părerea mea e că după ce faci un copil, nu mai ai nevoie de analize pe text și de identificat vinovați, ci de căutat soluții. Ți-e frig? Te îmbraci. Nu pierzi vremea analizând ce lună e, de când ar fi trebuit să vină iarna și câte grade sunt mai puține decât normal. Riști să îngheți cu totul până faci pe deșteptul, nu te ajută la nimic.

      Te ajută o mașină de spălat vase? ia=ți. Ai nevoie de un pic de timp? Ia o creșă, angajează o bonă, cheamă o bunică, dar o soluție pe termen lung. Ai nevoie de un bărbat mai harnic, mai gospodar, mai jucăuș? Vezi ce poți face din toate astea cu cel pe care îl ai. Părerea mea e că da, un copil e un mare test, dar nu e cu admis/respins, e cu văzut cum putem trece prin asta și rămâne prieteni la final.

    • In jurul meu vazui divorturi si relatii intre soti fara certuri si scandaluri. A trebuit sa plec din romania sa vad ca oamenii se pot intelege si se pot descurca impreuna sau singuri, si fara certuri/scandaluri, fie in casnicie sau in prietenie rupte. Vecinii de la scara 4 au divortat – el si-a inchiriat apartament pe scara cu noi pt a fi aproape de copii si in carantina l-am vazut pe tata des cu baietii pe afara. Un alt caz de divort unde el s-a mutat pe strada vecina si iau copiii alternativ, sa ramana si mama sa rasufle. Masina de vase a fost o prioritate pentru noi, adultii cu full time job si prioritate inainte de a cumpara pat (saltele pe jos le aveam). Vecina cu 4 copii si job full time in tara unde concediu de maternitate e o gluma de 16 saptamani a ales sa locuiasca langa cresa si scoala, si cand au terminat cresele cu cel mic au mutat toti si catel si purcel langa liceul celui mare, inclusiv pe tanti de la curatenie. Pentru mine mamicia a impus timp alocat cititului si mersului la psiholog – fix ca o haina sa imi tina de cald sufletului. Scriu asta poate inspira pe altii, sa isi decida cerebral prioritatile si energiile si responsabilitatile atat financiare cat si in casa si cu copiii, si fiecare caz e unic, si ce merge la unii inseamna imposibil la altii. Poate ca seninatatea imi vine si de la faptul ca mamaia ce avea 4 nepoti si gospodarie mare la tara si se descurca cu toate in felul ei, cu dragoste de Dumnezeu si de creatia Lui- uitam de fix aceasta dragoste din suflet e cea ce da calm si liniste si cand o trecut mamaia prin decesul copiilor, sotului…. oare nu cumva toate modernitatile astea, machiaje, sifoniere ce gem de haine, tv, telefon, laptop, masina de vase, carti de parenting si evenimente si supermarketuri si etc ne-au rupt cate putin de sinele divin, de Duhul Sfant, de dragostea si pacea si armonia din noi?

  10. Mi-a prins bine articolul. Am scris unei mame dragi mie. 4 copii, mama ei cu handicap si trebuie supraveghiata, din motivul asta fara job – dar ce job e sa ai grija si de o mama si de 4 copii cu scoala acasa. Are serile suportul sotului, dar greul il duce singura toata ziua.
    Ea mi-a adus aminte in ultimii ani ca noi suntem cei care tre’ sa ajutam pe ceilalti, nu sa asteptam ajutor. Avem varsta fizica si emotionala sa ajutam pe cei mai in varsta, pe cei mai tineri. Suntem cele ce decidem prezentul nostru si viitorul celorlalti.
    O sa ii dau articolul sa il citeasca si ea, cand l-o citi.

  11. Miruna, tu ai fost prima de la care am aflat de Jack Newman, iar omul ala mi-a salvat alaptatul. Insa dupa trei ani de nesomn si alaptat non-stop, ne-am spus amandoi: “mai bine fericiti in 3, decat nefericiti in 4”. Traim afara, bunicii doar in vizite, iar stilul nostru de parinteala (parca tot nu imi vine sa spun parenting in romana) e destul de intensiv. Lipsa de nesomn a fost critica in luarea deciziei. Ramanem cu un copil mic, ce s-a dus sus, sus, si un copil mic, ce ne-a ales aici jos. Asta a fost alegerea noastra si o data ce am stiut ca nu vom avea decat un copil, parca tot vajaitul de ganduri s-a mai calmat.

    • E minunată conștientizarea asta și alegerea care a urmat. Iar faptul că sunteți amândoi împăcați cu decizia o să vă aducă și mai multă liniște pe parcurs. Felicitări.

  12. Adriana

    Buna, Miruna! Ce ma bucur ca am găsit articolul asta. Mi se potrivește la tanc. Sunt in cea mai mare criza existențiala, am 2 baieti, unul de 5 ani și un bebelus de 9 luni, iar de ceva timp, nu știu exact, parca greul s-a transformat in ceva și mai greu, ceva care imi răpește bucuria. M-am regăsit in articolele tale in care spuneai ca ai găsit ca soluție participarea la niște ore de comunicare non-violenta. Și mâine am programare, datorită tie, îți multumesc! De ceva timp am găsit niște bone ocazionale, dar tot nu sunt mulțumită, ca eu am nevoie mereu, întrucât soțul are un job care presupune sa plece destul de mult de acasa și weeeknduri și sărbători și de toate, iar eu de când am 2 copii simt ca e prea greu. Cu unul era acceptabil, dar de când cu bebelușul alaptat exclusiv, e greu la puterea n. Știu ca ma înțelegi. Și cum sunt cu marea mea durere acum, am intrat la tine pe site sa caut articole, ca mereu intru când simt, imi face bine blogul tău, simt ca trebuie sa găsesc o rezolvare la tine. Și așa am găsit articolul asta, care e pentru mine. Nu mai stau pe gânduri, oricum ma gândeam sa imi iau bona permanenta și doamna la curățenie. Și ii reproșez zilele astea soțului ca nu e iubitor cu mine. Ca dupa multe discuții, sa imi spună ca dacă nu schimbam ceva, el vrea sa divorțăm. Nu, nu are pe altcineva. M-a șocat. M-am simțit trădată. Adică nu-mi vine sa cred ca vrea asta, cu 2 copii. Timp nu prea avem nici sa vorbim de când am bebelus, ne ocupam amândoi aproape exclusiv de copii, mama și soacra vin ocazional, lucrează. Am fost nervoasa, dar acum am zis sa gasim soluții, dacă stau suparata nu se rezolva nimic. Îți multumesc din suflet, ești un înger pe pământ, ești salvator de mame și de suflete la ananghie. Te imbratisez și fie sa ai tot ce îți dorește inimioara in acest an!

    • Adriana, citesc în mesajul tău că ești un spirit de luptătoare, că îți e un greu cu care nu te-ai mai întâlnit până acum, dar văd și că ești decisă să nu îl lași să te doboare. Ședința de coaching îți va face mult bine, te felicit că ai ales să acționezi în felul ăsta. Și că ai reușit să treci peste șocul faptului că soțul a zis să divorțați. Ce zice el acolo, de fapt, e că își dorește să trăiască altceva, simte și el greul de acum, povara e atât de mare și pt el, că vrea să fugă.

      Și cred că tu ești primul om care îl poate înțelege. Să îi vezi și nevoile lui neîmplinite e primul pas spre o viață așa cum v-o doriți. Să le vezi doar pe ale tale e calea sigură spre divorț. Ceea ce nu vă doriți, de fapt, niciunul.

      E tare greu cu doi copii mici, e un greu care are puterea să te separe. Dar și dacă reușești să te ridici deasupra, să depășești acest moment (pentru că e un moment), să vezi atunci forța greului să te adune! O să îți placă la nebunie.

      Tu ești acum în furtună, dar e o furtună din care nu ieși nepieptănată și împrăștiată, ci puternică, iubită, conștientă. Adriana, e o furtună bună. Ai tot ce îți trebuie să ieșiți cu bine. See ya pe cealaltă parte.

      • Adriana

        Multumesc mult pentru răspunsul și timpul acordat și cuvintele de susținere atat de frumoase! Pentru ca și tu ai trecut prin ceva greu și simt ca esti intr-un loc mai bun. De aceea sper si eu. Si sper din suflet sa fie cum zici tu, sa ne vedem pe cealalata parte. Deocamdată e greu si astăzi nu mai sunt așa curajoasa. Dar, trebuie sa incercam. Te imbratisez cu drag. Nici nu știi cat bine faci prin scris, ai un scris unic, și prin faptul ca ești autentica și buna. PS. Sedinta de comunicare a fost minunata, voi continua. La propriu, m-ai salvat in aceste zile grele.

        • Ana

          Adriana, E bine ca ti-a spus ca daca nu schimbat ceva…. Etc. era mai rau daca nu zicea nimic si te trezeai cu hotararea lui luata. O sa fie bine!!!!

          • Adriana

            Așa este, Ana! Este bine ca am stabilit unde ne aflam și ca am
            conștientizat amândoi. Multumesc mult pentru încurajare! Ce bine este sa vorbim, sa ne susținem noi, ca femei. Te imbratisez!

    • Ana

      Te îmbrățișez!
      Am fost acolo unde ești tu! Multe am fost , timpul trece și contează cum. Da, fă timp și pentru tine, angajează o bonă dacă îți permiți.
      Tot așa eram epuizată, cu copil de 3,5 ani și bebe de 5 luni când soțul chiar m-a înșelat . A urmat o perioadă horror, din care greu m-i-am revenit. Am rămas împreună. Când fata a împlinit 2 ani , m-am înscris la un curs de masaj, pentru care am așteptat 10 ani să-l fac. Era primul lucru făcut exclusiv pentru mine . Zilele de miercuri și joi erau despre mine. Câte o oră de condus singură cu muzica la maxim. 2-3 ore cu Oameni noi, râsete , studiu, plăcere .
      Datorită acestui curs acum am un loc de muncă super ( soțul nu e încântat dar nu mă interesează, acum el e cel gelos) mi-a crescut stima de sine enorm.
      Căsnicia nu îmi funcționează deloc nici acum, dar privesc toate dintr-un alt unghi.
      Deci am fost foarte jos și acum sunt bine.
      Poți și tu!
      Pe mine m-a ajutat foarte mult să vorbesc cu prietene despre tot ce mi se întâmplă ( am vreo 6-7 confidente, dar chiar confidente )
      💖💖💖
      PS: luam gura de aer tot de aici de la Miruna! 💖

      • Adriana

        Of, imi pare tare rau ca ai trecut prin așa ceva, nicio femeie nu ar trebui sa aibă o asemenea experiența, care pur si simplu te dărâma. Este o durere prea mare. Dar ma bucur ca acum ești bine, ca ti-ai regăsit bucuria și ca ati continuat, așa cum ti-ai dorit. Îți doresc tot binele pe care orice femeie ar trebui sa îl aibă. Multumesc din suflet pentru deschiderea ta si pentru încurajare. Contează mult pentru mine. Te imbratisez🤗

  13. Cristina

    Dragi mamici, primul meu copil a venit pe lume, cand parintii mei se intorsesera din Italia dupa 25 de ani( eu singura lor fiica si lumina din ochii lor). Cand Louis avea cateva luni tata a fost diagnosticat cu cancer(2 tulpini) la plamani sanse de viata 3 luni la Iasi. L/am dus in Italia si acolo a trait circa 9 luni. Cand isi revenise cumva, dupa citostatice si cu acordul medicilor ca totul va fi in regula si ca va trece de acest diagnostic raspunzand ffff bine la tratament, noi am conceput bebe 2, Celine, dar din pacate cand eu eram insarcinata cu cea mica in 7 luni, tata a murit intr-un spital din Italia. Mama a luat-o cumva razna dupa toate astea si cand s-a nascut Celine nu prea m-a putut ajuta cu cea mica, eu avand acasa inca un pui de 2 ani. Celine a fost un copil facut din dragoste, ca si Louis, doar ca nu a fost usor de crescut. Din cauza supararilor de pe sarcina cea mica primii 2 ani a plans non stop si nu am dormit deloc cu ea..Pe vremea cand ar fi trebuit sa ii luom motul celei mici mama era condusa pe ultimul drum din cauza unei tumori nedescoperite la timp in Italia. Cand ea avea 1,5 ani am facut prima criza epileptica dupa circa 8 ani de bine, si eram la volan cu cei mici in spate pe bancheta.. Mulțumesc lui Dumnezeu nu am patit nimic, dar sperietura si consecințele au fost mari!!!
    Toate mamicile duc “greuul” casei, si cred ca toate avem acolo cate o suparare care ne apasa si nu ne lasa sa dormim si sa ne odihnim cum trebuie, dar avem nevoie de ajutor, si eu am acceptat acest ajutor din partea tuturor, si din frica ca ceea ce am trait sa nu se mai repete. Parintii mei, ingerii nostri ne vegheaza acum de sus si noi ne rugam ptr ca ei sa fie la loc de lumina si din cand in cand mai intalnesc oameni care simt ca sunt trimisi de ei sa ne ajute…
    Multa putere si sanatate va doresc mamici (si tatici) minunate!!!

  14. Mariana

    Ești minunata, Miruna!! ești atât de autentică! Articolul tău m-a ajutat sa am câteva conștientizari importante… Ador sa fiu doar eu și copii, nu sunt pregătită ca minunea mea de bebeluș, are un an și zece luni sa adoarmă în bratele bonei și nici sa plângă la ușa cresei în fiecare dimineață, trăgând de mine și strigând ma-ma,.. nici măcar ca gemenii mei de patru ani sa se streseze la gradi la program prelungit, i-am luat acasă după masa de prânz,… Insa, este timpul sa merg la serviciu, și mi se rupe sufletul.. va trebui sa iau o bona,,.. Și pe mine soțul m-a șocat de câteva ori, când mi-a spus la nervi, ca mai bine sa ne separam pana mai cresc copii, deși înainte era cel mai calm și înțelegător bărbat… Îți mulțumesc pentru ca exiști..

    • mă bucur că ai citit și ceva s-a mișcat în tine. Nici nu îmi imaginez cu e viața ta acum, citesc însă cât de mult îți iubești copiii. Dar și soțul. Sper să se alinieze planetele cât mai curând.

  15. Iulia G.

    Mămică de 3 fără ajutor nici o zi, afara de al soțului- care are un job cu multe plecări in delegatie, chiar și câte 2 sapt.
    Am tras și am tras și iar am tras ca doar vorba aia- intr-o zi or sa crească și o sa îmi fie mai ușor .
    Pana în 8 martie anul trecut, când depresia m.a lovit crunt de tot, pe fondul epuizării fizice și emoționale. 6 luni de tratament+ încă 4 luni de cautari a unui diagnostic inainte-nimeni nu știa ce am- toate analizele bune.
    Va rămâne un an de trauma pt mine, dar și de început al unui nou capitol in viata, în care am învățat unde este limita peste care nu mai pot trece, faptul ca sunt și eu o persoana cu nevoi,la fel ca și copiii mei.
    Mi ar fi plăcut sa învăț lecția asta de la altcineva, din auzite,dar am învățat.o pe pielea mea și a durut. Tare de tot!
    La mulți ani tuturor mămicilor și da, cereți ajutor, luați bună, orice care sa va ajute sa fiți bine. Sănătatea mentala e de neprețuit.

Leave a Reply

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 212 queries in 0.274 s