Știți, eu sunt o tipă care nu plânge la filme. Decât foarte rar și doar la Anatomia lui Grey. Nu plâng la cărți, nu plâng la telenovele, cred că sunt un bărbat într-un fel.
Dar plâng când vâd cât îs de buni copiii ăștia doi ai mei. Doamne, ce nebună!
Și nu pot să nu scriu asta. Pentru că nu pot să uit seara asta și pentru că e blogul meu și am aceste două minute cât lui Tudor i se termină Pinochio la dvd, iar Victor doarme dus.
După-masa asta, în drum spre casă, Tudor:
-Mami, îmi faci orez cu lapte?
-Sigur că da. (Îi promisesem de ieri, doar că n-am avut când. Victor e lipit de mine ca timbrul de scrisoare.)
-Bine. Până faci tu orezul, stau eu cu Victor.
Să mă topesc pe trotuar toată, să mă preling printre bordurile din sectorul nostru îmbordurat.
În casă, spăl orezul, nu apuc să torn tot laptele în oală, că, hop, apare timbrul și se mulează pe piciorul meu drept ca alginatul de palat. Era semismiorcăit, foarte obosit, că face trecerea la un somn pe zi. Cred. Era, oricum, în faza aia de nimic nu-l mulțumește în afară de mamă-sa.
Apare Tudor și ce urmează, sper că sunteți așezați:
-Hai, Victor, să ne jucăm dincolo de-a Spiderman.
L-a luat de mână și s-au dus. Fix atât de simplu ca propoziția asta.
-Am eu grijă, mami, tu stai liniștită și fă orezul cu lapte.
Ciupiți-mă, cred că am plâns!
E magic.
E și greu, sigur. Dar e magic.
Simt că mi s-a dat acces la o dimensiune paralelă atunci când am născut al doilea copil. Habar nu aveam că există ASTA. Și nu mă refer din punct de vedere al mamei care poate amesteca liniștită într-un orez, ci la ei doi.
N-am știut că se poate așa ceva pe lume.
Cred că începe să-mi pară rău tot mai rar că Tudor nu mă mai are doar pentru el. Fiindcă e imposibil să nu-mi pară un bine enorm când mă uit la ei. Atât de bine, încât îmi vine să plâng… ca o nebună mamă de doi.
Miruna
Pozele le-am facut dupa ce i-am rugat sa repetam, sa fiu sigura ca nu a fost o intamplare sau ca am visat.
Silvia R.
😍😍😍😍😍
Viitorul suna bine!
Miruna
Daaa, sa te tii!
Ionela Dina
Doamne, Mulțumim!
Aici o mamă tot de 2 copii…. o fată de 2 ani și 10 luni și un băiat de 10 luni. I-am așteptat ani de zile, mai bine zis unul, vroiam măcar unul să am. Dumnezeu a știut mai bine de ce am nevoie și mi-a trimis și un bonus…. 😊
Puțin zis magic, nu se poate descrie în cuvinte!❤💙
Andreea
Cat de frumos!!!!!!!
Si bineinteles ca Victor a mers complice cu Tudor, nu?
Miruna
Evident! De doua ori inca!
Ramona
Cat de ..fara cuvinte asa!
Mihaela
Frumos! Stai sa vezi la al treilea! :))
Nicoleta
Ma bucur pt tine, Miruna, si sper sa ii tina asa forever, ai mei cand erau mici(diferenta de 5 ani intre ei) se înțelegeau super, acum….tom si jerry, nu pot pleca de lângă ei cand sunt împreună ca se ciondanesc, se împing…nu stiu ce sa le mai fac, ma aduc la disperare.
Se iubesc nu zic nu dar cred ca le place sa ma tina pe mine in priza ca altceva nu stiu ce sa mai spun.
Se cearta din ORICE nimic…
Mentionez ca băiatul cel mare are 15 ani și fata 10!!!!!!!!
Ivona
Asa simt si eu, nu trece o zi fara sa ma simt recunoscatoare ca am doi copii. Ai descris perfect sentimentul aici – “Simt că mi s-a dat acces la o dimensiune paralelă atunci când am născut al doilea copil”
Roxana
Sunt adorabili!!