Cea mai neînțeleasă m-am simțit când eram gravidă și vomam. Îmi era un rău teribil, vărsam de 4-5 ori pe zi, în fiecare zi. Slăbisem mult, mai și lucram (în perioada aceea m-a apucat zelul de a salva toți dinții din lume), și aveam nevoie să mă plâng.
Eu n-am avut crize de pietre la rinichi, colici biliare și nici dureri prea mari de dinți. Am avut însă hemoroizi (please, don’t laugh) și travaliu de două ori. Ultima dată a fost magic ce mi s-a întâmplat, dar, după primul copil, de fiecare dată când mă rog, îl pomenesc și pe cel care a inventat anestezia epidurală, dacă înțelegeți ce vreau să zic.
Cam așa e și durerea asta de mami-mai-vii.
Una scurta, ca am ras cu lacrimi si nu vreau sa uit.
Se uita Tudor la ceva Tom si Jerry. Aia se fugareau pe acolo, se prindeau si impingeau.
Nu era încă minutul 10 și plângeam. A fost wow. Mega intens. Mi-au plăcut mult toate scenele. N-am înțeles foarte exact ce era cu Link și Amelia, dar să zicem că aveam nevoie și de o pauză cumva.
