Jocul de cooperare: Pentru copiii care nu știu să piardă, am descoperit niște jocuri în care toată lumea câștigă! (p)

jocuri cooperare

Tata, foarte demult, către tot restul familiei mele:

-N-o lăsați să câștige, să învețe să joace cinstit.
Deci ghiciți cu cine mă jucam cel mai puțin. Mă nenorocea cu fiecare ocazie. Dar și astăzi, când îl mai prind să-l bat la ceva, Doamne, cum e victoria aia. Victoria aia care-i pe bune în fața părintelui tău. Priceless ca-n reclamă.

Bine, el încă aleargă și prinde mingea mai bine decât mine. Dar la gramatică-l fac.

Deci, prieteni. Am descoperit niște jocuri atâta de faine, că abia aștept să vă zic două vorbe. Să vă îndrăgostiți.

Se numesc jocuri de cooperare – Sunny Games.

Imaginați-vă un pic.

Cum ar fi să nu mai existe adversari, ci pur și simplu participanți. Care reacționează în funcție de ce li se întâmplă. Practic, ei intră într-o poveste și au de câștigat împreună ceva. Cam ca în viață, dacă ne gândim.

Doar oamenii au impresia că sunt veșnic într-o competiție. De fapt, capra vecinului e un fals. Competiția e cu tine însuți. Dacă-ți atingi obiectivul e important.

Ca în sesiune, când toți colegii au de luat același examen, fără să conteze cine a luat 10 curat și cine n-a luat.

Sau ca în trafic, unde toți avem de ajuns la destinație, indiferent că mergem cu mașina sau pe jos.

Ca pe stradă, unde toți suntem îmbrăcați, fie că purtăm Gucci sau SH.

Sunt căi diferite. Sunt lucruri care se întâmplă. Decizii care se iau. Și oameni care reacționează la ele.

Fiți atenți.

M-am jucat 2 jocuri cu Tudor al meu. Unul mi-a plăcut tare-tare mie, altul i-a plăcut lui de nu mai putea (era cu pisici, doh).

jocuri cooperare

1

Animalele de la zoo se sperie de răgetul leului și fug din cuști. Se pierd de frații și surorile lor. Răgetul leului îl alertează și pe director, care se întoarce fuguța la zoo. Voi trebuie să ajutați animalele să își găsească frățiorii. Și să intre frumos la loc în cuști, înainte să ajungă directorul la ele.

Asta-i povestea.

Partea cu frățiorii mi s-a părut uau. Până și fiului meu cel mare i s-a părut adorabilă, că ne-am jucat. Fiecare animal e pe o carte, cărțile se pun cu fundul în sus și le întorci pe rând, câte două.

Trebuie să o ții minte pe fiecare unde era, ca să reuniți familiile și să le duceți la locurile lor. (Ce mult îmi place că-i cu frățiori și nu cu perechi, v-am mai zis, nu-i așa?)

Mai există 4 cărți cu director, care îl fac pe director să înainteze câte un pas. Pare simplu, dacă ții minte unde-s astea, doar că le mai încurci.

Sunt și două cărți cu răgetul de leu, care amestecă toate cărțile de pe masă. Noi ne-am jucat fără această variantă, ca să fie mai ușor.

Ne place foarte mult, l-a prins pe băiatul meu, chiar dacă e pentru copii mai mari, de peste 5 ani. Merge și la 4, și la 34.

jocuri cooperare jocuri cooperare

Aici număra câți pași mai are directorul până ajunge, deci de câte ori mai avem voie să întoarcem cartea cu directorul. Să ai grijă, maaaami!

jocuri cooperare jocuri cooperare

2

Jocul doi, povestea: Motanul Max vrea să prindă veverița, șoricelul, pisica și pasărea. Ele fug de el. Miza e să urce în copac. Nu e cu pioni, nu e cu ”tu ce animal îți alegi”. Nimeni nu e cineva, ci facem cu toții parte din poveste. Animalele se deplasează toate, pe rând, pur și simplu.

Participanții la joc decid ce pion mută, se pot chiar sfătui între ei. Există 4 momeli cu care motanul poate fi ademenit înapoi la start, ca să nu prindă bietele animale. Ai două zaruri, pe culori. Dai verde, înaintează animăluțele. Dai negru, înaintează motanul Max.

jocuri cooperare

Există scurtături. Miza e să urci toate animăluțele în copac, să nu le prindă motanul. E relativ simplu, durează cam 10 minute un joc.

Copiii învață puțină gândire strategică (cum să mut ca să-mi ating scopul), puțină negociere (readuc motanul la start, ca să dau animăluțelor un avans). E foarte mișto!

jocuri cooperare

Jocurile le puteți comanda de pe sunnygames.ro. Jocul de memorie cu grădina zoologică e aici, cel cu motanul e aici.

Pentru cititorii mei, am obținut o reducere de 25% cu codul miruna25. E valabilă până 31 August.

Din ce am observat la Tudor până acum, jocurile cu adversari încă nu l-au prins. Am încercat o formă de Nu te supăra, frate și un Piticot simplificat. Nu-i place să piardă, dar nici să câștige nu i se pare grozav.

Eu sunt din echipa lui tata. Cred că trebuie să joci cinstit cu copilul. Cred că el trebuie să învețe să piardă și să câștige. Absolut.

Știți, la o conferință de parenting cu Larry Cohen, cineva l-a întrebat fix asta: dacă e bine să ne lăsăm copiii să câștige. El a răspuns că da.

Că le face bine la stima de sine și asta e mai important decât să-i învățăm ce-i dreptatea.

M-am gândit la tata. Nu ar fi de acord cu asta. Într-un fel, nici mie nu mi-a căzut bine răspunsul specialistului. De ce trebuie să fie ori una, ori alta? Simțeam că lipsește o piesă din acest puzzle. Că trebuie să existe un răspuns mai potrivit.

Și cred că tocmai l-am găsit.

Încrederea în sine e cea mai importantă. Bucuria de a te juca. Nu așa se spune? ”Nu jucăm să câștigăm, jucăm să ne distrăm”. Bine-bine, dar să vezi ce ne supărăm când pierdem.

“Dacă vrem să creştem o generaţie în care copiii să poată învăţa să lucreze împreună într-o echipă şi nu unul împotriva celuilalt, atunci este recomandat să-i introducem în jocurile de cooperare – moduri agreabile şi provocatoare de a se juca, ce nu implică triumful doar al unuia asupra tuturor acelora cu care se joaca.”  -Alfie Kohn, declarație în exclusivitate pentru Sunny Games România. Care sper să ajungă la cât mai mulţi părinţi!

 

Cu aceste jocuri de cooperare, încrederea în sine și bucuria jocului se dezvoltă perfect. Apoi vin

dreptatea

și realitatea,

învățatul să pierzi

și tot așa.

Până atunci însă, motanul Max și frățiorii de la zoo sunt un început extraordinar.

Știți cât se bucură Tudor când găsește el câte un frățior de animal? Iar când găsesc eu, nu se supără. Ceea ce face jocul să meargă mai departe, bucuria să rămână perfectă, fără colțuri pe undeva. Asta e și munca în echipă, ceva care se poate antrena. Să nu fie orgolii care nu mai încap alături de altele. Poți fi în același rotund cu altcineva.

Image by Michal Jarmoluk from Pixabay

Articolul anterior

Să nu ziceți că nu v-am zis: aveți dreptul la OPȚIUNI. Despre geamuri, cuptoare și aere condiționate

Articolul următor

Povestea cu broasca țestoasă care a ajuns la final

  1. Mady

    Părinții așa au procedat cu noi (jucau corect, adică ne cam băteau), dar între timp au schimbat tactica. 😉 Pe nepoți parcă nu-i lasă inima să-i bată. Tata se lasă ușor bătut de către fiul meu la macao.

    0
  2. Alina

    Nici lui Andrei nu ii prea placea sa piarda. Voia sa fie el intotdeauna cel care castiga. Pana de curand, cu putin inainte sa implineasca 5 ani. Am descoperit un joc de cooperare, Sky Magic ii zice. De cand cu el, nu-l mai deranjeaza nici la celelalte jocuri daca pierde sau nu. Finally, ca ne epuiza psihic chestia asta :)) . Nici nu voiam sa il lasam sa castige pe nedrept. 🤦🏼‍♀️
    Bunicii insa il cam lasa sa-i bata. 😅

    0
  3. Roxana

    Sa va povestesc si experienta noastra… O lasam sa ne bata la inceput, apoi o”bateam”si noi, pentru ca trebuia sa fie pregatita cand urma sa joace cu copii competitivi.

    0
  4. Oana

    Foarte frumoase jocurile. As adauga inca trei pe care noi le iubim: Out foxed, Cookies si Mount Everest.

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 164 queries in 0.247 s