Despre trenuri și viața care nu așteaptă să începi să trăiești

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat in ultimele 3 luni de zile e ca nu-mi permit sa astept.
Dupa momentul ideal, inspiratia aia, executia perfecta. Nu imi permit sa astept sa doarma amandoi, ca eu sa ma pot aseza la computer, pentru ca mereu inca ceva se intampla. Nu imi permit sa ma trezesc abia dupa ce beau cafeaua, pentru ca sunt adesea singurul adult din casa.

Si atunci fac ce pot mai bine din ceea ce am.

Si ceea ce am sunt firimituri.

Am firimituri sa fac ceea ce-mi place mie, pentru mintea si sufletul meu. N-am mai citit o carte din aprilie. Anul trecut. N-am mai vazut un film de cand a fost season finale la Anatomia lui Grey. N-am mai scris pe tihna, pe rumegat, pe stat la o vorba cu cuvintele mele din noaptea aia in care m-am culcat pe zi si m-am jurat ca nu mai fac niciodata din astea.

Am firimituri sa stau cu copiii mei, pentru mintea si sufletul meu. Aici e cea mai grea imparteala care imi da grav cu virgula momentan. Rad cu unul in dormitor si, brusc, mi se taie pofta la gandul daca s-o auzi pana in sufragerie.

Am firimituri la timpul petrecut cu sotul meu, care e tot foarte important pentru mine. Ieri am fost la o cafea cu copiii, bineinteles, a iesit si soarele putin si m-am simtit ca intr-un concediu in Maldive.

Am firimituri si la telefoanele cu mama mea, care sunt vitale pentru mine. Pur si simpu, trebuie sa mi le programez mental si sa sper ca fix atunci si ea poate.

In pandemie, a venit Stefi sa ma vada la geam si am trimis-o acasa, pentru ca aveam ceva de filmat. Era fix in ora cand Victor dormea si Tudor se uita la Tandarica, singura mea ocazie.

I-am promis Ralucai ca o sun cand pot vorbi, adica dupa ce adoarme Victor, doar ca dupa aceea a mers Tudor la baie, dupa care i-am facut dus, dupa care era 12 noaptea si complet nepotrivit sa suni pe oricine nu-i salvare.

Am stat peste 2 luni la Sibiu, cu nasul in interneti si nopti intregi sarite.

Bag magneziu cu polonicul, doar doar mai prind o putere. Torn fond de ten pe sub cearcane, doar doar nu se prinde nimeni cat sunt de nedormita. Cresc numarul de cafele, poate-poate imi mai merge mintea un ceas la noapte.

Bai, frate. Asta nu e viata, pe furate.

Asa ca stiti ce am facut?

Am sunat-o pe Stefi cand Victor dormea in parc, in loc sa intru in casa si sa incalzesc ceva de mancare.

M-am dus ieri cu toti baietii mei in Maldive in loc sa ma duc cu degetele pe taste.

Mi-am sunat mama si am mancat cu ea la telefon un castron de cirese in loc sa termin un material pe care abia astept sa il public.

M-am saturat de firimituri. Simt ca timpul ma roade ca un soricel nemancat de trei zile. Ma ineaca exact ca un val care nu e mare, dar te tot loveste. Ma sufoca exact ca o bluza care ti-a ramas mica.

Nu stiu cum sa fac loc, pur si simplu nu stiu. Vreau sa le fac pe toate, am nevoie de toate. Si nu oricum, ci intr-un fel anume. Imi doresc inapoi noptile, copiii, barbatul. Telefoanele si castroanele. Mama. Prietenele. Sa fac cate un singur lucru o data. Sa nu mai gandesc in avans, sa traiesc pe rand cateodata. Si sa nu ma simt vinovata, asteptata, intarziata.

Nu-mi permit sa astept, ziceam. Imi dau seama insa ca nu exista optiunea asta. Viata se intampla fara sa te-ntrebe, iar trenurile pleaca indiferent cine urca in ele.

Articolul anterior

Luați-vă un fotoliu: pe celălalt mal al greutăților de părinte e liniște și miroase a cafea băută cu copilul tău

Articolul următor

Deschideți spitalele Covid! Petiție semnată de întregul colectiv de la Colentina

17 Comentarii

  1. cricket

    Asa simt si eu. Ma chinui de ceva timp, peste 1 sapt sa reusesc sa ma spal pe cap. Seara cand toata lumea doarme, pur si simplu nu mai am energie pt asta…toate sunt frimituri, toate sunt pe fuga.

    4+
  2. Georgiana

    Doamneee, bine ca nu mai am de gand sa mai fac un copil! Si chiar imi suradea o idee asa mica, mica de tooot, ca un vis..

    2+
    • Lucia

      Nici eu parca nu as mai lua-o de la capat cu unul mic…. sotul zice ca’s egoista si-l las singur pe lume (a fost singur la parinti), eu zic ca e oboseala cronica.
      Miruna – asa ma bucur cand scrii cu adevar, ma simteam asa distrusa zilele astea – ca ma spal o data pe saptamana pe cap 🤣, ca nu am
      timp de o carte pe care o tot pun in locuri sa o vad ca poate, poate o sa-mi fac timp, de o cafea cu prietenele… dar a picat la fix postul asta – sa ne bucuram de bucuria copiilor ca reusim sa petrecem timp cu ei. Si de sanatate… ca mi se parea asa batranesc cand auzeam vorba asta. Imbratisari si zile mai bune!

      0
      • Nu as da vina pe copii, dar nici nu as insista pentru al doilea, ca apoi mi-l aduceti sa il cresc eu

        3+
      • dia

        Lucia, a încercat și mie lumea sa îmi spună ca sunt egoista ca am un singur copil si nici un plan sa mai fac altul. Fiecare familie e diferită. Fiecare mama are nevoile și limitele ei. Eu sincer cred ca băiatul meu nu o sa piardă nimic in viața dacă nu are frate/sora. Nu o sa o știu niciodată, e drept. Dar ce stiu eu clar e ca avem mult mai multe resurse doar pentru el și timp sa facem cate ceva și pentru noi. Eu am nevoie de timp sa fac sport, sa citesc in tihna, sa îmi fac job-ul cu mare plăcere. Sa fiu o mama prezenta și calma. Încă am zile in care ma lupt cu mine sa nu ridic tonul la băiatul meu de 4 ani. Și pana acum am reușit. Dar știu clar ca dacă as avea încă un copil nu as putea sa fiu mama care vreau sa fiu pentru amândoi. Știu lucrul asta și e ok. E limita mea. Încă am zile in care am impresia ca nu ajung sa fac nimic.. și am doar unul..

        2+
    • Cobzaru Alexandra

      Te înțeleg…. Deși am doar 1 copil, dar nu am bunici nici dintr-o parte nici din alta iar soțul mai mult pe nema…. Te înțeleg….. Din motivul asta nu mai vreau copii, poate este egoist, știu ca probabil o sa mi para rău că nu i am facut un prieten pe viata fetitei mele, dar mi è frica și cred ca as ajunge la nebuni…. Am 30 de ani și vreau sa trăiesc și eu…. Din plin nu doar cu firimituri… Hugs 😘

      2+
      • Mădălina

        Exact asa ma simt si eu… ca si cum nu mai traiesc pt mine deloc, efectiv nu mai apuc sa fac nimic si pe langa ca sunt extraordinar de obosita, asta ma face sa fiu tare trista si plangacioasa. Oare putem vorbi de depresie postnatala la 5 luni de la nastere, in conditiile in care imi iubesc enorm copilul, dar nu mai pot cu oboseala acumulata in multele ore de nesomn (dorm maxim 4 ore/noapte).
        Si eu o sa fiu egoista si ma voi opri la un singur copil, i-am si spus sotului ca eu altul mai fac doar daca noptile il ingrijeste exclusiv el!
        In plus, nu stiu cum m-as descurca cu doi copii, prin prisma vinei ca pentru cel mare nu mai pot fi la fel de prezenta, iar pentru cel mic nu pot face tot ce am facut pentru baietelul mare.

        4+
  3. Vasile

    O bona câteva ore pe săptămână ar face viața tuturor mai relaxată și mai frumoasa!

    1+
  4. Eni

    Cunosc sentimentul!
    La noi sunt 2 ani și 2 luni intre copii, la 3 luni ale celui mic, cea mare adormea la 12 noaptea și cel mic se trezea la 5 dimineața! O feerie! Cea mai buna cura de slăbire! Nu sunt slabă, nu am fost niciodată, dar ajunsesem la 57 kg, și eu stăteam cu mama!
    Adică exista o persoană aptă care ne hrănea.
    Dar trece! Apoi iți pare bine și rău. ….
    Acum au 27 și 25 de ani. Nu știu sa zic dacă aș da timpul înapoi sau nu.
    Știu doar ca îi vom ajuta oricând. Pentru asta există părinții.
    Sunt nouă la comentarii, dar te urmăresc de ceva vreme. Și îmi place.
    Vor creste și vor pricepe ca duminica se doarme până la prânz, pentru ca mama sa se odihnească. Deci optimism și speranță , draga mea!

    3+
  5. Dana

    Miruna cum le scrii tu ca intotdeauna, I feel you girl, same here 😀 (momentan doar cu un copil, 3a, dar cu planuri marete pt anul acesta pt al doilea). Eu sunt norocoasa ca ii am pe ai mei langa mine (plusuri si minusuri, dar pufoselul nostru e pe primul plan), si ne ajuta enorm, nu as putea sa le multumesc indeajuns in veci. Pana sa inceapa nebunia cu pandemia/izolarea mai reuseam sa citesc cate o carte sau sa vad cate un serial pe Netflix in metrou in drum in si dinspre birou, in timp ce imi faceam liste si cum sa imi organizez seara si altele in cap 🙂 Eu am inceput sa aplic regula- Traieste clipa, viata este scurta. Trebuie sa ne bucuram de ce avem si cat mai mult cu cei dragi alaturi. Te pup si te imbratisez.

    1+
  6. Adevar graiesti!
    Printre ultimile rasfaturi a fost sa imi iau o inghetata din congelator in timp ce copilul se juca in nisip si sa imi imaginez ca sunt undeva, la o terasa, in soare…

    0
  7. Stefania

    Cred ca suntem perfectioniste.Vrem sa facem prea multe, prea bine, prea des.Eu am 6 copii si sunt la fel de ocupata ca atunci cabd aveam unu sau doi sau trei.Deci nu numarul copiilor ne …sugruma si nici numarul de sarcini.Ci, neputinta noastra de a accepta prezentul imperfect.Just a thought!Te citesc cu drag si zambesc, adesea.

    3+
    • Știu. Nici nu aș da vina pe copii. Niciodată. I-aș mai face încă o dată exact la fel fără să mă gândesc.

      1+
  8. Anya

    Vad ades aceasta frica ca se supara cel mare daca razi cu cel mic. Eu am fost sora mai mare ( 7 ani diferenta) si iti garantez ca gelozia e foarte superficiala si dragostea e mare. Nu ai cum sa nu ti iubeste fratele mai mic. Daca te mai superi pe parinti ca nu ti dau destula atentie , aia e, iti trece ca nimic nu e forever in afara de dragoste. Dar fratele meu mai mic are acum 30 de ani si doua mame pentru inca tin la el nespus. Motivul de stres pentru cel mare e adesea plansul inconsolabil al bebelui si mama stresata, nu glumele si rasetele. Iar cel mic se naste crezand ca asa arata o familie nici nu concepe a fii singur. Fratiorul meu ma chema pe mine in somn daca visa urat. Si eu stiu ca l am mereu de parte mea. E ca o parasuta invizibila pe care o avem amandoi.

    1+

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 187 queries in 0.211 s