Abia astept sa-i arat poza asta lui Tudor. Ca ma tot intreaba cand ii cumpar masti pentru copii. Da’ manusi? Nu intreaba de unde, nu intelege ca nu exista pentru copii: “Daca exista pentru oameni mari, sigur exista si pentru copii, mami.”
Sau: “Cand imi cumperi manusi, putem zbura cu avionul la Barcelona.”
Si ca sa trecem la lucruri serioase, am o cunostinta care a zburat recent in China, iar in avion toti purtau masca. Mai putin copiii. (Cred ca, imediat dupa ce capata putin control al propriilor maini, s-a terminat cu protectia. Ei vor sa linga tot ce prind, noi suntem in faza aia. As incepe diversificarea cu niste dezinfectant.)
Si iata. Un spital din Bangkok ofera viziere nou-nascutilor. Inteleg ca sunt mai multe maternitati care fac asta in Thailanda. Se pare ca cei mici nu le poarta tot timpul, ci doar ca sa fie mamele lor linistite atunci cand bebelusii calatoresc, de exemplu, de la spital pana acasa, zice BBC.
Din Romania, tara care ofera nou-nascutilor lapte praf si singuratate, apreciem mult asta cu “mamele lor sa fie linistite.”
Leave a Reply